Radu Sârbu, prezent la Roşia de Secaş pentru a susţine candidatul PNŢCD

Candidatul PNŢCD la Primăria comunei Roşia de Secaş, Ilie Muntean, s-a întâlnit miercuri cu electoratul în sala îngheţată a Căminului cultural din centrul de comună. În faţa a circa 200 de concetăţeni, Ilie Muntean a avut susţinători de cel mai înalt rang: preşedintele ales al PNŢCD, Radu Sârbu, prim-vicepreşedintele Dorin Năsui, precum şi fostul ministru al Integrării Europene din guvernarea CDR, Alexandru Herlea.

De asemenea, au fost prezenţi preşedintele PNŢCD Alba, Iuliu Hada, preşedintele PNŢCD Blaj, Claudiu Nicuşan, preşedintele TCD Blaj, Emilian Mărginean, precum şi membri din Biroul Local blăjean: ing. Sabin Turcu, Mircea Spătăcean, Marius Frătici. Bătălia electorală este strânsă, iar publicistul Ilie Muntean ar putea aduce a doua primărie în judeţ pentru PNŢCD, după ce prof. Augustin Drăguţ a câştigat anul trecut Primăria Ocna Mureş.
Ca şi în cazul comunei Horea din munţii Apuseni, alegerile anticipate din Roşia de Secaş au loc duminică, 15 februarie. (I.B.)

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Dedesubturile cazului Alin Popa, fostul preşedinte al PNŢCD Alba

Dedesubturile cazului Alin Popa, fostul preşedinte al PNŢCD Alba

Doi ani şi jumătate a stat deoparte Alin Popa, fostul preşedinte al PNŢCD Alba, de viaţa publică. Motivul a fost procesul privind presupusa colaborare cu Securitatea ceauşistă.Înalta Curte de Casaţie ...
Vizionarul PD-L Gheorghe Wagner, învins de propriul electorat

Vizionarul PD-L Gheorghe Wagner, învins de propriul electorat

Aşa cum era de aşteptat, la Roşia de Secaş s-a înregistrat duminică cel de-al doilea referendum eşuat din istoria „modernă” a judeţului. În urmă cu aproape doi ani, Emil Boc, preşedintele PD-L le tran...
Referendum la Roşia de Secaş pentru dizolvarea Consiliului Local

Referendum la Roşia de Secaş pentru dizolvarea Consiliului Local

La sfârşitul săptămânii trecute, prefectul judeţului Alba a emis un ordin prin care s-a hotărât desfăşurarea unui referendum local în comuna Roşia de Secaş pentru a vedea dacă locuitorii comunei sunt ...
Primarul din Roşia de Secaş vrea referendum pentru dizolvarea Consiliului Local

Primarul din Roşia de Secaş vrea referendum pentru dizolvarea Consiliului Local

Marţi, la sediul Instituţiei Prefectului Alba, primarul comunei Roşia de Secaş, democrat liberalul Gheorghe Wagner a depus a depus un dosar prin care cere organizarea unui referendum pentru dizolvarea...
Consilierii locali PSD încep să îşi piardă mandatele

Consilierii locali PSD încep să îşi piardă mandatele

Jocul la două capete şi letargia trebuie să dispară din partid! Acesta este mesajul pe care şeful social democraţilor din judeţ, Ioan Dîrzu l-a transmis colegilor săi din judeţ, respectiv liderilor de...
Mâine şi duminică vor fi instalaţi primarii de la Roşia de Secaş şi Horea

Mâine şi duminică vor fi instalaţi primarii de la Roşia de Secaş şi Horea

Prefectul judeţului Alba, Ştefan Bardan va participa în zilele următoare la instalarea noilor primari ai localităţilor Roşia de Secaş şi Horea, aleşi în urma scrutinului desfăşurat în data de 15 febru...
România ca trambulină

România ca trambulină

Alegerile de primar care au avut loc duminică puteau să nu fie. Asta în logica crizei economice. Dacă nu aveau loc se economiseau nişte bani la buget. Din această perspectivă, unii foşti primari pot f...
Foarte „happy”, Gheorghe Wagner revine la conducerea comunei Roşia de Secaş

Foarte „happy”, Gheorghe Wagner revine la conducerea comunei Roşia de Secaş

- Cu ce gânduri sunteţi aici, domnule Gheorghe Wagner, fost primar, care luptaţi acum pentru un nou mandat de primar?- Gândurile mele sunt aceleaşi ca şi în 2004, când am mai candidat la Primăria Roşi...
Roşienii şi horenii „au rupt uşile” secţiilor de votare

Roşienii şi horenii „au rupt uşile” secţiilor de votare

Ieri au avut loc alegerile locale parţiale în comunele Roşia de Secaş şi Horea. Miza oarecum mică nu a atras atenţia prea mult, astfel încât turul de scrutin s-a desfăşurat fără incidente. Au fost aşt...
Deputatul Clement Negruţ l-a susţinut permanent pe fostul său contracandidat la parlamentare, Gheorghe Wagner

Deputatul Clement Negruţ l-a susţinut permanent pe fostul său contracandidat la parlamentare, Gheorghe Wagner

Pentru a-l susţine pe candidatul PD-L, Gheorghe Wagner, ieri de dimineaţă la biserica din localitate au fost prezenţi Ion Dumitrel - preşedintele Consiliului judeţean Alba, Alin Cucui - vicepreşedinte...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Ploaie slabă 7°C Ploaie slabă
Şanse de Ploaie
21/11
Du Şanse de Furtună
25/12
Lu În Mare Parte Însorit
26/15
Recomandări
e-politic
Articole recente

Documentaţia de urbanism pentru Proiectul Roşia Montană este în vigoare şi produce efecte juridice

Astăzi, Curtea de Apel Alba Iulia a publicat motivarea deciziei de la începutul lunii aprilie 2012;... 

Campanie DSP Alba pentru un stil de viaţă sănătos

Pentru acest an, activităţile de celebrare a Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii s-au... 

Un festival de jazz depinde nu numai de public, dar şi de cine îl gestionează

Un nou festival de jazz ia naştere la Alba Iulia. O provocare într-o lume care apreciază tot mai puţin... 

Crin Antonescu şi Victor Ponta îi lansează pe candidaţii USL Alba la alegerile locale

USL Alba îşi lansează oficial, vineri, candidaţii la alegerile locale din judeţul Alba. Evenimentul... 

4 milioane de lei se investesc pentru siguranţa cetăţenilor din Braşov

Un nou contract de finanţare, cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al zonei metropolitane... 

Comentarii recente
Ce bine imi pare ca oameni precum Korodi nu vor avea de castigat prin minciunile care le aduc asupra proiectului.Nu vad unde ajungem
Asta inseaman ca fostul ministru Korodi vroia sa mai amane odata proiectul fara nici un fel de motiv, de ce nu este tras la raspunde
adevarul intotdeauna iese la iveala, mai devreme sau mai tarziu. si acum s-a vazut ca domnul Korodi doar incerca sa amane proiectul
deci au actele de urbanism si toate actele in regula, respecta toate normele europene, proiectul e si unul profitabil pentru tara no
DACA E GARANTAT -BASESCU-E SIGUR DEZASTRUL, CARE TINE DE 8 ANI.
Tag-uri