32 de reprezentanţi ai PNL Alba participă la alegerile Congresului

Cu două săptămâni înainte de Congresul PNL ce va avea loc la Bucureşti, filiala judeţului Alba a partidului şi-a desemnat reprezentanţii care vor decide următoarea conducere a partidului. Delegaţia liberalilor din Alba va fi condusă de preşedintele Teodor Atanasiu şi de vicepreşedintele Simion Creţu, iar organizaţia municipală a partidului va fi reprezentată de preşedintele Gabriel Pleşa. Pe lista participanţilor se regăsesc foştii candidaţi la alegerile locale şi parlamentare Tiberiu Barbuleţiu, Florin Mărginean, Nicolae Popa şi Mihai Nicuşor. Un grup puternic de primari PNL din judeţul Alba, format din Lucian Andreica, Horaţiu Josan, Aurel Nicoară, Constantin Jinar, Visarion Hăprian, Emil Stănilă, Romulus Raica, Liviu Macavei, Călin Andreş şi Adrian Teban care vor reprezenta administraţia locală la Congresul din 20-21 martie. Din partea organizaţiei de tineret PNL Alba vor participa Nicolae Sîntimbrean şi  Rareş Buglea. Lista celor 32 de reprezentanţi ai PNL Alba la Congres este completată de viceprimari, consilieri locali şi judeţeni. Deşi multe dintre organizaţiile judeţene şi-au arătat până în prezent preferinţele în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui PNL, Organizaţia judeţeană Alba păstrează secretul direcţionării voturilor. Din cele declarate de preşedintele Atanasiu, se pare că voturile se vor îndrepta către actualul preşedinte, Călin Popescu Tăriceanu.

Sorin Poparadu

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Parlamentarii PD-L nu renunţă la investiţiile din colegii

Parlamentarii PD-L nu renunţă la investiţiile din colegii

Parlamentarii de Alba s-au gândit mai mult la colegii din comisiile de specialitate din Parlamentul României, astfel că au renunţat la mai multe dintre amendamentele la care se gândeau iniţial. Astfel...
„PSD Alba, partidul care se ocupă doar de ciubucuri şi puneri de pile în funcţii”

„PSD Alba, partidul care se ocupă doar de ciubucuri şi puneri de pile în funcţii”

După o lună de zile, PD-L Alba şi-a încheiat vacanţa, astfel încât democraţii au ieşit deja la atac împotriva colegilor de alianţă alături de care, spun ei, încă mai guvernează. Nu şi în judeţul Alba,...
Tripleta Bardan – Dumitrel – Hava, în şedinţa de guvern

Tripleta Bardan – Dumitrel – Hava, în şedinţa de guvern

În încercarea disperată de a salva ce se mai poate din economia românească, Guvernul României va chema pe rând reprezentanţii fiecărui judeţ la Bucureşti pentru a vedea modul în care au fost implement...
Primarii PDL şi PNL din Alba sunt incompetenţi

Primarii PDL şi PNL din Alba sunt incompetenţi

PSD Alba îşi exprimă îngrijorarea cu privire la proasta gestiune a bugetelor autorităţilor publice locale de către membrii PDL şi PNL. „Faptul că toate primăriile cu dificultăţi financiare sunt condus...
„PSD nu are nimic de-a face cu administrarea judeţului Alba”

„PSD nu are nimic de-a face cu administrarea judeţului Alba”

Ieri dimineaţă, prim vicepreşedintele PD-L Alba, Ion Dumitrel s-a lansat într-un atac vehement la adresa colegilor de la PSD, care în opinia democrat-liberalilor urmăresc prea mult goana după funcţii,...
Ion Dumitrel: „Nu mă interesează dl. Dîrzu şi PSD în judeţul Alba”

Ion Dumitrel: „Nu mă interesează dl. Dîrzu şi PSD în judeţul Alba”

Preşedintele Executiv al PD-L Alba a răbufnit – cum foarte rar se întâmplă – împotriva colegilor de guvernare. Ion Dumitrel i-a acuzat pe liderii PSD Alba că-şi urmăresc doar interesul propriu.Democra...
Consilierii locali PSD încep să îşi piardă mandatele

Consilierii locali PSD încep să îşi piardă mandatele

Jocul la două capete şi letargia trebuie să dispară din partid! Acesta este mesajul pe care şeful social democraţilor din judeţ, Ioan Dîrzu l-a transmis colegilor săi din judeţ, respectiv liderilor de...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Ploaie slabă 7°C Ploaie slabă
Şanse de Ploaie
21/11
Du Şanse de Furtună
25/12
Lu În Mare Parte Însorit
26/15
Recomandări
e-politic
Articole recente

Documentaţia de urbanism pentru Proiectul Roşia Montană este în vigoare şi produce efecte juridice

Astăzi, Curtea de Apel Alba Iulia a publicat motivarea deciziei de la începutul lunii aprilie 2012;... 

Campanie DSP Alba pentru un stil de viaţă sănătos

Pentru acest an, activităţile de celebrare a Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii s-au... 

Un festival de jazz depinde nu numai de public, dar şi de cine îl gestionează

Un nou festival de jazz ia naştere la Alba Iulia. O provocare într-o lume care apreciază tot mai puţin... 

Crin Antonescu şi Victor Ponta îi lansează pe candidaţii USL Alba la alegerile locale

USL Alba îşi lansează oficial, vineri, candidaţii la alegerile locale din judeţul Alba. Evenimentul... 

4 milioane de lei se investesc pentru siguranţa cetăţenilor din Braşov

Un nou contract de finanţare, cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al zonei metropolitane... 

Comentarii recente
Ce bine imi pare ca oameni precum Korodi nu vor avea de castigat prin minciunile care le aduc asupra proiectului.Nu vad unde ajungem
Asta inseaman ca fostul ministru Korodi vroia sa mai amane odata proiectul fara nici un fel de motiv, de ce nu este tras la raspunde
adevarul intotdeauna iese la iveala, mai devreme sau mai tarziu. si acum s-a vazut ca domnul Korodi doar incerca sa amane proiectul
deci au actele de urbanism si toate actele in regula, respecta toate normele europene, proiectul e si unul profitabil pentru tara no
DACA E GARANTAT -BASESCU-E SIGUR DEZASTRUL, CARE TINE DE 8 ANI.
Tag-uri