Grădiniţa “Dumbrava Minunată” îşi schimbă sediul
“O grădiniţă modernă, la standarde europene” îşi deschide porţile în anul şcolar 2009-2010 în Alba Iulia.
Grădiniţa cu Program Normal ”Dumbrava minunată” din Alba Iulia se va muta în noul local (lângă Liceul Sportiv), începând cu 1 septembrie sau cel mai târziu 1 noiembrie.
Grădiniţa va funcţiona cu 3 grupe de program prelungit (sistem cămin) şi 6 grupe de program normal. Înscrierile au loc în perioada 16 martie – 1 aprilie la sediul grădiniţei din str. Iancu de Hunedoara, bl C7, ap.4, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 12.00 – 15.00.
“Părinţii copiilor cu vârste între 3-6 ani pot să-şi înscrie copilul pentru anul şcolar următor”, a declarat directoarea grădiniţei, Aurora Vârtei. (C.T.)





