Eşecul Preşedintelui-Premier – „În genunuchi, mă întorc la tine FMI”
Teodor Atanasiu a lansat un atac dur asupra preşedintelui Traian Băsescu, „Preşedintele-Premier”, cum este numit preşedintele ţării de către liderul liberal. Deputatul liberal critică lipsa măsurilor pe care Traian Băsescu ar trebui să le ia şi faptul că se plânge că nu mai are nici o soluţie pentru România şi că singura noastră salvare este centura de constrângeri a FMI. Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, consideră nejustificat faptul că Traian Băsescu îi consideră „vinovaţi” de dezastru pe Tăriceanu, liberali, moguli, Geoană, PSD, presa. Teodor Atanasiu îl critică dur pe preşedintele Băsescu pentru acordul său cu FMI deoarece în ianuarie, acesta spunea că un împrumut de la FMI este ultimul lucru pe care îl va face. „Încă de la data învestirii actualului guvern, în decembrie 2008, noi, liberalii, am cerut ca acesta să vină urgent în Parlament cu un Plan anti-criză care să fie bine ancorat în realitate şi care să cuprindă măsuri pe termen scurt de stimulare a economiei, de menţinere a locurilor de muncă, de creare de noi locuri de muncă, de consolidare fiscală şi bugetară”, a declarat Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba. De asemenea, deputatul liberal a criticat şi anumite decizii luate de actualul guvern, precum: anularea primei de câte 1.000 de euro pentru angajarea fiecărui şomer din categoriile defavorizate de către actualul Guvern şi înlocuirea ei cu încurajarea şomajului tehnic, prin scutirea angajatorilor de la plata contribuţiilor către bugetul de stat şi al asigurărilor sociale pe o perioadă de 3 luni pentru cei trimişi în acest tip de şomaj. „Aşa ştiu cei ce ne conduc să creeze noi locuri de muncă…stimulând şomajul! Aşa ştie domnul Preşedinte-Premier să pună în aplicare ”contractul pentru România” al marii coaliţii când ţara are nevoie: chemând în genunchi FMI-ul”, a precizat Teodor Atanasiu.
Sorin Poparadu













