Primarului Silviu Ponoran i se judecă trecutul… de 9 luni

Astăzi este un nou termen în dosarul nr. 26607/3/2008, un dosar care este pe rolul instanţelor de judecată de mai bine de jumătate de an, fără nici o soluţionare. Până acum, nimic nou.
Este vorba de dosarul care îl are în centrul atenţiei pe pârâtul Silviu Ponoran, primarul Zlatnei, acesta fiind chemat în instanţă de Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), în care Ponoran este învinuit, din sursele noastre, chiar pentru că ar fi făcut poliţie politică în termenii legilor în vigoare şi nu doar că a dat simple note informative. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti încă din data de 8 iulie 2008, fiind trei termene pe fond. În  9 Decembrie 2008, la cel de-al patrulea termen, Tribunalul a dat şi o soluţionare: şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Astăzi este un nou termen în dosarul în care Ponoran este acuzat că şi-ar fi turnat oamenii care i-au întins o mână de ajutor: l-au primit în gazdă şi i-au oferit practic un loc unde să îşi plece capul.

Studentul turnător
Conform Agenţiei de presă 9AM, edilul din Zlatna este acuzat că ar fi făcut poliţie politică. Şi asta deşi în înscrisurile oficiale ale statului român, prin care Ponoran a putut candida pentru un nou mandat la Zlatna, pârâtul a declarat pe proprie răspundere că nici măcar nu a fost informator al fostei Securităţi.
Astfel, „CNSAS susţine, în acţiunea depusă în instanţă că Silviu Ponoran ar fi dat note informative despre gazdele sale din timpul studenţiei, care ascultau Radio România Liberă, erau adepţii cultului „Martorii lui Iehova” şi „a vizat luarea unor măsuri de îngrădire a unor drepturi fundamentale, împotriva persoanelor pe care le denunţa, aşa cum singur afirma” într-o notă informativă.
Potrivit CNSAS, primarul din Zlatna ar fi fost recrutat ca informator al Securităţii în anul 1983, în timp ce era student, pentru a furniza informaţii despre persoana care îi oferea găzduire, precum şi despre colegii de facultate, sub numele conspirativ „Nicu”, iar după absolvirea facultăţii ar fi dat informaţii despre colegii de serviciu folosind pseudonimul „Panait”.
Astfel, potrivit sesizării, Silviu Panait ar fi dat informaţii despre gazdele sale, care „în fiecare seară ascultă emisiunile postului de radio România Liberă, aparatul fiind dat la un volum destul de puternic, încât se aude din curte”, dar şi despre faptul că aceste persoane făceau parte din cultul „Martorii lui Iehova”, oferind detalii despre zilele şi orele de întâlnire a membrilor cultului, „astfel încât Securitatea să-i poată surprinde în flagrant”.

Oamenii au avut de suferit de pe urma turnătorului Ponoran
Aceeaşi agenţie independentă de presă, 9AM, mai precizează faptul că aceste acţiuni ale pârâtului Ponoran au făcut ca Securitatea să organizeze „sub acoperirea organelor de miliţie, o descindere la locuinţa celui în cauză, cu care ocazie au fost găsiţi studiind materiale mistico-retrograde cu caracter iehovist” (…) De la domiciliul acestora sunt confiscate 27 de caiete, peste 10 cărţi şi reviste, „toate cu conţinut ostil”. Cinci persoane sunt „avertizate pe linie de Securitate”, în timp ce toţi cei găsiţi la întrunire au fost, în plus, „amendaţi contravenţional pe linie de miliţie”, arată CNSAS în acţiunea depusă pe rolul tribunalului.

A turnat fără regrete, dar cu „conştiinciozitate”?
În acţiunea sa, CNSAS mai susţine că Silviu Ponoran ar fi furnizat o notă şi după această „acţiune brutală a securităţii”, potrivit căreia gazda sa „evită să mai primească vizite la domiciliu… de aici concluzia că lecţia ce i-a fost dată de organele de stat a avut efect bun”.
Potrivit sesizării, CNSAS susţine că încă de la începutul colaborării cu Securitatea, Silviu Ponoran a înţeles urmările „pe care le vor avea delaţiunile sale, în sensul că acestea vor trezi interesul Securităţii şi vor determina acte de încălcare a drepturilor fundamentale”. „Mi-am dat seama mai mult că modul în care se desfăşoară activităţile mistice … poate prezenta interes, iar eu îmi pot aduce o contribuţie substanţială de a cunoaşte detalii, sens în care mă angajez să-mi aduc contribuţia prin informarea organelor de stat în mod discret”, se arată în chiar prima notă dată de Silviu Ponoran, document deţinut de CNSAS.

O familie de bolnavi a murit cu gândul la un… turnător
Aceeaşi agenţie care se pare că a intrat în posesia mai multor documente care relevă trecutul primarului din Zlatna a prezentat faptul că „găzduitul” Silviu Ponoran a călcat peste cadavre pentru a fi un bun turnător, încă de la acea vârstă fragedă, pe vremea studenţiei: „Nu este de lipsit nici faptul că gazda pârâtului (nr.Silviu Ponoran) era o persoană în vârstă (78 de ani), iar soţia acestuia era grav bolnavă”, adaugă CNSAS în sesizarea depusă magistraţilor.
Evident, bătrânii au trecut demult la cele veşnice şi nu mai pot vorbi despre teroarea resimţită în acea noapte. Cei care au simţit însă pe propria piele cum lucra securitatea pe atunci, îşi pot da lesne seamă că, în urma informărilor lui Silviu Ponoran, organele de opresiune ale statului român nu au pătruns în locuinţa bătrânilor cu tort şi artificii.

De ce abia acum se vrea adevărul?
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii l-au verificat din oficiu pe Silviu Ponoran, după ce acesta şi-a depus candidatura la funcţia de primar al oraşului Zlatna. În urma verificărilor, CNSAS a întocmit o notă de constatare pe data de 10 iunie, sesizând ulterior Tribunalul Bucureşti pentru a decide dacă primarul din Zlatna a făcut sau nu poliţie politică. Lucrurile s-au mişcat greu, astfel că Silviu Ponoran a putut candida fără nici o mustrare de conştiinţă pentru al patrulea mandat de primar al Zlatnei, oamenii votându-l din nou. Probabil că printre cei care nu l-au votat s-or fi aflat şi foştii colegi de la Cooperativa din Zlatna, sătuli de turnătorul Nicu. Oricum, cei mai mulţi dintre ei au fost siliţi de împrejurări să părăsească Zlatna, unii dintre ei chiar şi raionul de atunci, astfel încât cu mulţi dintre ei ne-am întâlnit prin alte judeţe ale ţării.

Florin Soare

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Fondurile europene măresc numărul şomerilor în Zlatna

Fondurile europene măresc numărul şomerilor în Zlatna

Primarul Zlatnei, Silviu Ponoran, a fost aspru criticat ieri de fostul viceprimar al localităţii în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul PSD Alba. Astfel, fostul viceprimar şi man...
Primăria Zlatna refuză valorificarea investiţiei Guvernului

Primăria Zlatna refuză valorificarea investiţiei Guvernului

Primăria Zlatna poate da lecţii tuturor constructorilor din ţară când vine vorba de ridicarea unui edificiu. Este vorba de blocul de locuinţe construit prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, adică pâ...
Ponoran se reîntâlneşte cu turnătorul „Panait” abia la toamnă

Ponoran se reîntâlneşte cu turnătorul „Panait” abia la toamnă

În urmă cu câteva luni, ziarul nostru demara o campanie sugestiv intitulată „Administraţia fără ciripitori”. Din păcate, oamenii politici au răspuns destul de prost unei astfel de iniţiative, un singu...

One Response to “Primarului Silviu Ponoran i se judecă trecutul… de 9 luni”

  • IOAN TODIROAE,

    STR. PRINCIPALA, NR. 48,
    SATUL si COMUNA TIMISESTI,
    JUDETUL NEAMT,
    COD POSTAL 617470

    RECLAMATIE si PLANGERE PENALA
    =========== = ===============

    1.) Intrucat in Constitutia Romaniei se
    apara inviolabilitatea corespondentei postale
    si
    2.) intrucat cele 2 (doua) colete postale
    de la 2 edituri din Romania primite si
    platite astazi prin Chitantele 0632298 si
    0632299, aceste 2 colete postale prezinta
    urme VIZIBILE de 2.a) violare a corespondentei,
    2.b) umblare, rupere a ambalajului

    acuz ca pe traseul de la cele 2
    edituri la mine au intervenit DIN NOU
    codosi_turnatori_agenti ai “Politiei”
    politice pentru a ma deranja, intimida
    in continuare si in data acestei
    mari Sarbatori religioase ortodoxe Buna Vestire.

    Solicit demascarea si desfiintarea
    “Politiei” Politice din Judetul meu Neamt.

    25 Martie 2009

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Ploaie slabă 7°C Ploaie slabă
Şanse de Ploaie
21/11
Du Şanse de Furtună
25/12
Lu În Mare Parte Însorit
26/15
Recomandări
e-politic
Articole recente

Documentaţia de urbanism pentru Proiectul Roşia Montană este în vigoare şi produce efecte juridice

Astăzi, Curtea de Apel Alba Iulia a publicat motivarea deciziei de la începutul lunii aprilie 2012;... 

Campanie DSP Alba pentru un stil de viaţă sănătos

Pentru acest an, activităţile de celebrare a Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii s-au... 

Un festival de jazz depinde nu numai de public, dar şi de cine îl gestionează

Un nou festival de jazz ia naştere la Alba Iulia. O provocare într-o lume care apreciază tot mai puţin... 

Crin Antonescu şi Victor Ponta îi lansează pe candidaţii USL Alba la alegerile locale

USL Alba îşi lansează oficial, vineri, candidaţii la alegerile locale din judeţul Alba. Evenimentul... 

4 milioane de lei se investesc pentru siguranţa cetăţenilor din Braşov

Un nou contract de finanţare, cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al zonei metropolitane... 

Comentarii recente
Ce bine imi pare ca oameni precum Korodi nu vor avea de castigat prin minciunile care le aduc asupra proiectului.Nu vad unde ajungem
Asta inseaman ca fostul ministru Korodi vroia sa mai amane odata proiectul fara nici un fel de motiv, de ce nu este tras la raspunde
adevarul intotdeauna iese la iveala, mai devreme sau mai tarziu. si acum s-a vazut ca domnul Korodi doar incerca sa amane proiectul
deci au actele de urbanism si toate actele in regula, respecta toate normele europene, proiectul e si unul profitabil pentru tara no
DACA E GARANTAT -BASESCU-E SIGUR DEZASTRUL, CARE TINE DE 8 ANI.
Tag-uri