Aleşii locali au aprobat un buget cu 40% mai mare ca în 2008

Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat bugetul general al localităţii pentru anul 2009. Suma toatlă a bugetului pentru anul în curs este de peste 169.000.000 lei, cu aproximativ 40% mai mare decât cea din anul 2008. Se pare că perioada de criza economică nu afectează deloc bugetul Primăriei Municipiului Alba Iulia. Cea mai mare parte din această sumă se estimează că va veni din cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit şi sumele defalcate din TVA, peste 111.000.000 lei. Veniturile proprii sunt în cuantum de peste 39.000.000 lei, subvenţiile de la stat – 150.000 lei, iar contribuţia de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate este de 16.900.000 lei. Bugetul municipiului a fost votat în unanimitate de toţi aleşii din Consiliul local, deşi consilierii PSD şi PNL s-au arătat sceptici în ceea ce priveşte partea cu colectarea taxelor şi veniturilor. Consilierii PSD şi PNL au fost de acord că împărţirea pe hârtie a bugetului, dar s-a precizat că o mare necunoscută va rămâne colectarea bugetară. În cazul în care aceasta va fi mai slabă decât în 2008, probabil vor fi şi rectificări negative ale bugetului. Probabil în acest an vor fi mai puţini bani pentru evenimente culturale, au afirmat unii consilieri PNL. Totuşi, consilierul PD-L Mihai Baco ţinut să precizeze că bugetul de care dispune municipiul Alba Iulia este unul foarte bun.
„Anul acesta putem spune că avem un buget bun şi cred că, spre deosebire de alte localităţi din ţară, CL Alba Iulia va reuşi să treacă peste criza financiară”, a precizat consilierul PD-L Mihai Baco.

Sorin Poparadu

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Aleşii din CJ s-au călcat pe bombeu pe marginea bugetului judeţului

Aleşii din CJ s-au călcat pe bombeu pe marginea bugetului judeţului

*Primăriile PNL au fost văduvite din nou de la borcanul cu miere *După ce a lăsat ciolanul puterii, PSD a râvnit la oscioarele aruncate de mai marii Consiliului Judeţean Alba *Contre tăioase între pr...
Bugetul Muzeului Naţional al Unirii pe anul 2010 nu acoperă salariile angajaţilor

Bugetul Muzeului Naţional al Unirii pe anul 2010 nu acoperă salariile angajaţilor

Instituţiile culturale sunt printre cele mai vulnerabile în timp de criză, dar acestea sunt „uitate” chiar şi în perioade de creştere economică. După cum am văzut în perioada 1999-2008, ani de creşter...
CJ Alba va aloca 25 de miliarde instituţiilor de cult

CJ Alba va aloca 25 de miliarde instituţiilor de cult

Consiliul Judeţean Alba va sprijini şi în acest an mai multe Biserici din judeţul Alba. De altfel, preşedintele Ion Dumitrel, de când a ajuns pe această funcţie, a fost printre singurii politicieni ca...
Primăria Alba Iulia se pregăteşte să facă primele disponibilizări

Primăria Alba Iulia se pregăteşte să facă primele disponibilizări

Situaţia grea prin care trece ţara începe să se resimtă din ce în ce mai mult şi la Primăria municipiului Alba Iulia. Pe tot parcursul verii s-a tot vorbit că administraţia locală din Alba Iulia va fa...
Primăriei Alba Iulia nu îi pasă că lasă lumea fără apă

Primăriei Alba Iulia nu îi pasă că lasă lumea fără apă

Consilierii locali ai PSD încep să se mobilizeze în lumina viitoarei campanii electorale, fără a comenta însă decizia excluderii din partid a fostei lor colege Angelica Mocan. Astfel, vicepreşedintele...
Fostul preşedinte PC Alba nu şi-a răcit gura de pomană

Fostul preşedinte PC Alba nu şi-a răcit gura de pomană

Vicepreşedintele PC la nivel naţional şi fostul preşedinte al PC Alba, Toader Ulise, a salutat ieri în mod oficial decizia actualului guvern de aplicare a unor măsuri asupra cărora s-a pronunţat în mo...
Mâine are loc Cupa ACAS – competiţie destinată persoanelor cu dizabilităţi

Mâine are loc Cupa ACAS – competiţie destinată persoanelor cu dizabilităţi

Primăria municipiului Alba Iulia împreună cu Asociaţia pentru Consiliere şi Asistenţă Specializată ACAS organizează mâine competiţia pentru copii şi tineri cu dizabilităţi „Cupa ACAS”. Este o competiţ...
„Armata Română riscă să rămână fără militari”

„Armata Română riscă să rămână fără militari”

Deputatul liberal de Alba Teodor Atanasiu a afirmat într-o declaraţie politică că armata română va avea mult de suferit din cauza bugetului restrâns de care beneficiază de la actuala guvernare.„Ne-am ...
Administraţia locală din Alba Iulia se inspiră din modelele de succes ale oraşelor europene

Administraţia locală din Alba Iulia se inspiră din modelele de succes ale oraşelor europene

În perioada 17-22 mai a.c., o delegaţie a Primăriei municipiului Alba Iulia, formată din două persoane, va participa la Berlin (Germania) la reuniunea de lucru din cadrul activităţii „city to city”. R...
Deputatul Atanasiu a atacat în Parlament politica guvernului Boc

Deputatul Atanasiu a atacat în Parlament politica guvernului Boc

Ieri, deputatul liberal Teodor Atanasiu a atacat în Parlamentul României în termeni extrem de duri politica fiscală a guvernului Boc. Într-un discurs nu foarte lung, şeful liberalilor din Alba a înfie...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Ploaie slabă 7°C Ploaie slabă
Şanse de Ploaie
21/11
Du Şanse de Furtună
25/12
Lu În Mare Parte Însorit
26/15
Recomandări
e-politic
Articole recente

Documentaţia de urbanism pentru Proiectul Roşia Montană este în vigoare şi produce efecte juridice

Astăzi, Curtea de Apel Alba Iulia a publicat motivarea deciziei de la începutul lunii aprilie 2012;... 

Campanie DSP Alba pentru un stil de viaţă sănătos

Pentru acest an, activităţile de celebrare a Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii s-au... 

Un festival de jazz depinde nu numai de public, dar şi de cine îl gestionează

Un nou festival de jazz ia naştere la Alba Iulia. O provocare într-o lume care apreciază tot mai puţin... 

Crin Antonescu şi Victor Ponta îi lansează pe candidaţii USL Alba la alegerile locale

USL Alba îşi lansează oficial, vineri, candidaţii la alegerile locale din judeţul Alba. Evenimentul... 

4 milioane de lei se investesc pentru siguranţa cetăţenilor din Braşov

Un nou contract de finanţare, cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al zonei metropolitane... 

Comentarii recente
Ce bine imi pare ca oameni precum Korodi nu vor avea de castigat prin minciunile care le aduc asupra proiectului.Nu vad unde ajungem
Asta inseaman ca fostul ministru Korodi vroia sa mai amane odata proiectul fara nici un fel de motiv, de ce nu este tras la raspunde
adevarul intotdeauna iese la iveala, mai devreme sau mai tarziu. si acum s-a vazut ca domnul Korodi doar incerca sa amane proiectul
deci au actele de urbanism si toate actele in regula, respecta toate normele europene, proiectul e si unul profitabil pentru tara no
DACA E GARANTAT -BASESCU-E SIGUR DEZASTRUL, CARE TINE DE 8 ANI.
Tag-uri