Archive for March 28th, 2009
O înfrângere şi o victorie pentru juniorii...
Grupele de republicani A şi B, antrenate de tehnicienii Neluţu Popa, respectiv Ioan Ilie, au disputat în deplasare, joi, 26 martie, meciurile contând pentru a 2-a etapă din retur, adversar fiind Interstar Sibiu.
Juniorii A au învins cu scorul de 3-2 (2-1). Golurile echipei antrenate de Ioan Ilie...Revista Capital consideră Alba unul dintre...
Pare greu de crezut, dar, conform analizei publicate în ultimul număr al revistei Capital, judeţele cu o economie dezvoltată şi care au avut, până de curând, un volum mare al exporturilor vor fi cel mai afectate de criza financiară mondială. În schimb, zonele mai puţin dezvoltate, care se...Conducerea CJ a dat bani primăriilor PD-L...
În cadrul şedinţei de joi a Consiliului Judeţean Alba au fost repartizate sumele pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală precum şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţarea locală pe unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Alba, pe anul...Simpozion pentru salvarea apei la Sebeş
„Am primit lumea ca o moştenire pe care nu-i îngădui nimănui să o deterioreze, ci pe care fiecare generaţie este obligată să o lase mai bună posterităţii”.
Pornind de la acest motto din J. Joubert, elevii din cadrul cercului de chimie experimentală a Clubului Copiilor şi cei de la Liceul...Jumătate din salarii subvenţionate prin...
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a derulat în toate cele 8 regiuni de dezvoltare conferinţe menite să informeze societăţile comerciale româneşti despre facilităţile financiare oferite prin Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”. La întâlnirea...Regimul Voronin a interzis prezenţa în...
O delegaţie de oameni de cultură din judeţul Alba a fost oprită la intrarea în Republica Moldova şi întoarsă din drum de către vameşii moldoveni.
Delegaţia transporta cărţi pentru o bibliotecă din Chişinău în cadrul unei colaborări cu Uniunea Scriitorilor din Basarabia.
Din delegaţie...Republica Moldova se închide pentru români
Băsescului îi place să se înconjoare de tot felul de mărunţi epigoni, care repetă sau pronunţă gândurile, ideile prezidenţiale. De exemplu Boc, el este genul trompetă, care repetă a doua zi ceea ce a spus şeful său cu o seară mai devreme. Radu Berceanu, în schimb, e un fel de aruncător...Nicu a fost descoperit, urmează Panait
Primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran, a pierdut procesul împotriva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea instituţiei şi a constatat calitatea de colaborator al fostei securităţi pentru primarul Ponoran. Sentinţa Curţii...Judeţul Alba - locul 8 pe ţară la incidenţa...
În această săptămână a fost sărbătorită Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei, derulându-se campania „Împreună învingem tuberculoza. Luptă şi tu alături de noi”. „Nu poate exista victorie împotriva tuberculozei decât dacă luptăm împreună, dacă fiecare dintre noi...
Sondaj de opinie
Publicitate
Cele mai citite articole
Articole recente
- Documentaţia de urbanism pentru Proiectul Roşia Montană este în vigoare şi produce efecte juridice
- Campanie DSP Alba pentru un stil de viaţă sănătos
- Un festival de jazz depinde nu numai de public, dar şi de cine îl gestionează
- Crin Antonescu şi Victor Ponta îi lansează pe candidaţii USL Alba la alegerile locale
- 4 milioane de lei se investesc pentru siguranţa cetăţenilor din Braşov
Meteo
-
Ploaie slabă
7°C
-
Sâ

21/11
-
Du

25/12
-
Lu

26/15
Curs valutar BNR
...mai multe valute
*******************
Convertor Valutar
Articole recente
Comentarii recente
Tag-uri
2009 adr centru Adrian Falub Alba Alba Iulia alegeri Aurel Sunda bani baschet feminin CSM Sebes CS Universitatea LPS Alba Iulia Cs Zlatna cugir curtea de apel alba iulia fc unirea fc unirea alba iulia fotbal guvern informatia de alba Ioan Dîrzu Ion Dumitrel judet judetul Alba liberali meci Mircea Hava parlament pd-l PD-L Alba pnl pnl alba Politica primar primaria Alba Iulia primarie psd PSD Alba Romania scor Sebes Sport stefan bardan Teodor Atanasiu unirea Unirea Alba Iulia
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.
