Stolojean de la PD-L, candidaturi fără număr, fără număr
Agenţia France Presse, renumită şi prestigioasă în Occidentul civilizat, a spus despre Boc că e un muştiuc, adică ţuţa aia mică care se pune la trompetă ca să cânte trompetiştii. Aşadar Boc nu e nici măcar o trompetă a lui Băsescu, e un muştiuc. Adică, un fel de caca-maca…
Ei bine, Boc a anunţat ieri că lista PD-L pentru euro-parlamentare e deschisă de…, tam-tam bate toba, emoţii, căldură mare, tensiune, Theodor Stolojan. „Amice Boc. Eşti idiot”, vorba lui Conu Iancu, iar democrat-liberalii ăştia îs idioţi, sau aşa ne cred ei pe noi: îl pun pe Stolojan cap de listă la toate alegerile, iar el se dă bolnav, se retrage plângând ori e convins de propriile-i dosare de la Secu să se retragă pentru alţi tovarăşi de partid. Că aşa-i în PD-L, vorba sloganului electoral, se munceşte în echipă.
Cum spuneam, domnul ăsta, Stolo e bun la toate alegerile: fost premier FSN al lui Ion Iliescu în perioada 1991-1992, Stolo a fost candidat prezidenţial în 2004 (din partea PNL), candidat la europarlamentare în noiembrie 2007 (PLD), candidat pentru fotoliul de prim-ministru în noiembrie 2008 din partea PD-L, pus pe toate panourile ca să atragă ca o locomotivă electoratul ameţit, neicuşorule, de cât de bogată e oferta electorală a Securităţii ceauşiste. Acum, noi înţelegem raţionamentele practice, electoraliste ale impunerii lui Stolojan în capul listei PD-L-ului. E firesc şi normal în partidul ăla de gogomani, unde el e cel dintâi, vorba aceluiaşi Ion Luca Caragiale.
Lista PD-L-ului pentru Europa este luminoasă, iar după Stolo vin şi nume bune de export, fără Mitică Dragomir, Silviu Prigoană sau Elena Băsescu. Aşadar, după Stolo se liniază în ordinea numerelor de pe tricou: 2.Monica Macovei, 3.Cristian Preda, un analist politic, 3.Oralistul Traian Ungureanu, fost corespondent BBC, 4.Marian Jean Marinescu, 5.Constantin Dumitriu, 6.Oana Antonescu şi… 7.Ecaterina Andronescu – din judeţul Alaba, vorba unor jurnalişti. Adică Alba noastră, cea de toată zilele, Alba, unde umbra lui Mircea veghează toate afacerile, numirile în funcţii, sinecurile, comisioanele, procentele. (Stolojean Candidatu Minune)












