Informatia de Alba

Ce mângâiere puteam avea în această perioadă a crizei? Un meci de fotbal ca lumea în care „băieţii lui Piţurcă” să ne aducă victoria. De aceea s-a vorbit despre meciul de la Constanţa cu Serbia ca fiind „meciul unei naţiuni”. „Băieţi lui Piţurcă” nu resimt efectele crizei, ei sunt bogaţi şi au dat cu şutul în speranţele unei naţiuni.
Naţiunea, mamă bună, le-a iertat tândăleala, mimarea şmecherească a fotbalului şi şi-a mutat speranţele în meciul cu Austria. Degeaba. „Băieţii lui Piţurcă” au intrat pe teren ca puşi la corvoadă, fără chef, jocul la echipa naţională fiind pentru ei doar un moment de îmbogăţire a CV-ului, nu o clipă de mândrie şi elan pentru apărarea unor simboluri scumpe naţiei.

Ei nu mai sunt echipa naţională, sunt doar „băieţii lui Piţurcă”, exponenţii unui fotbal bolnav. „Cazul valiza”, „Cazul bricheta”, „Cazul arbitrului pistolar” sunt abcese ale unei boli nevindecabile a fotbalului românesc, pentru că nimeni nu caută leacul. Aroganţa, bădărănia, egoismul extrem, dispreţul faţă de cei din tribună, supărarea de „coană mare” când sunt apostrofaţi pentru lipsa abnegaţiei sunt trăsături intime ale fotbalului care nu ne mai reprezintă. De ce ar fi altfel dacă Preşedintele îi decorează pentru performanţe îndoielnice? Cum să fie altfel când Preşedintele îl decorează pe arbitrul din „cazul bricheta” spălându-i prestaţia îndoielnică?! De ce să ne mirăm? De ce să ne întristăm? De ce să ne revoltăm? Poate că asta aşteaptă. S-ar greşi grav dacă cineva ar spune că fotbalul este imaginea societăţii româneşti. Fotbalul s-a separat de mult de societate. A devenit o lume aparte. Lumea Naşului, a Kaiserului, a lui Mitică, a lui Piţi. Pentru că toţi la un loc poartă răspunderea pentru ce se întâmplă. Şi se întâmplă lucruri grave.

Ştefan Dinică

Stiri diverse:

One Response to “Fotbalul separat de societate”