Archive for April 11th, 2009
Radu Berceanu a deschis Târgul InvestAlba
Ieri, în pavilionul din Parcul Cetate a avut loc deschiderea Târgului InvestAlba, aflat la a doua ediţie şi organizat de Consiliul Judeţean Alba. La deschidere au participat oficialităţi ai judeţului: Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, Ştefan Bardan, prefectul judeţului Alba, Mircea Hava,...Radu Berceanu: „Centura municipiului Sebeş...
Ieri, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, s-a aflat într-o vizită în judeţul Alba. În cadrul unei conferinţe de presă, la sediul Instituţiei Prefectului Alba, Radu Berceanu a dezbătut o serie de probleme în ceea ce priveşte reţeaua de drumuri şi infrastructură...Viitorul sportului se anunţă nu tocmai...
Ieri, la Casa de Cultură a Studenţilor a avut loc analiza realizării obiectivelor şi indicatorilor din programul “Promovarea Sportului de Performanţă”. “Obiectivul principal al activităţii sportive de performanţă a fost sporirea prestigiului judeţului pe plan naţional şi internaţional...In 24 aprilie, peste 100 de posturi la Bursa...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba organizează în data 24 aprilie Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
Acţiunea va avea loc în Pavilionul din Parcul Cetate începând cu ora 10.00 şi va fi organizată în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba.
Această bursă oferă...Recursul funcţionarului de RAR acuzat de...
Joi s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia judecarea recursului declarat de inculpatul D.B. în cazul cunoscut opiniei publice drept „Dosarul funcţionarului RAR arestat pentru luare de mită”, împotriva încheierii pronunţată de Tribunalul Alba în data de 3 aprilie a.c. prin care a fost...Curtea de Argeş – Unirea, amânat pe marţi
Partida trebuia să se dispute astăzi, însă la cererea conducerii uniriste, meciul a fost amânat pe marţi, 14 aprilie, de la ora 17.00, deoarece juniorul Ciprian Selagea este convocat la lotul naţional. Federaţia a acceptat, având în vedere că echipelor din Divizia B li se impune să folosească...Suntem o societate stresată?
În zilele noastre, foarte mulţi români se plâng de faptul că sunt stresaţi, ba din cauza banilor, ba din cauza facturilor. În toate cazurile, aceştia se raportează la înaintaşii noştri, bunici, străbunici, despre care spun că nu se confruntau în atât de mare măsură cu această problemă,...Biserică într-o anexă a fabricii de armament...
Uzina Mecanică din Cugir ,una dintre societăţile producătoare de armament din România, donează o anexă pentru transformarea acesteia în locaş de cult. Aici urmează să fie amenajata o biserică ortodoxă pentru localnicii din zona care, în prezent, trebuie să parcurgă peste 5 kilometri...Agricultura trebuie să se salveze până...
Problemele din agricultură pot fi rezolvate doar dacă autorităţile, împreună cu agricultorii, vor face corp comun, a declarat ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, în cadrul conferinţei de presă de ieri, de la Alba Iulia. Mai mult, termenul limită pentru ca agricultura românească să renască...
Sondaj de opinie
Publicitate
Cele mai citite articole
Articole recente
- Documentaţia de urbanism pentru Proiectul Roşia Montană este în vigoare şi produce efecte juridice
- Campanie DSP Alba pentru un stil de viaţă sănătos
- Un festival de jazz depinde nu numai de public, dar şi de cine îl gestionează
- Crin Antonescu şi Victor Ponta îi lansează pe candidaţii USL Alba la alegerile locale
- 4 milioane de lei se investesc pentru siguranţa cetăţenilor din Braşov
Meteo
-
Ploaie slabă
7°C
-
Sâ

21/11
-
Du

25/12
-
Lu

26/15
Curs valutar BNR
...mai multe valute
*******************
Convertor Valutar
Articole recente
Comentarii recente
Tag-uri
2009 adr centru Adrian Falub Alba Alba Iulia alegeri Aurel Sunda bani baschet feminin CSM Sebes CS Universitatea LPS Alba Iulia Cs Zlatna cugir curtea de apel alba iulia fc unirea fc unirea alba iulia fotbal guvern informatia de alba Ioan Dîrzu Ion Dumitrel judet judetul Alba liberali meci Mircea Hava parlament pd-l PD-L Alba pnl pnl alba Politica primar primaria Alba Iulia primarie psd PSD Alba Romania scor Sebes Sport stefan bardan Teodor Atanasiu unirea Unirea Alba Iulia
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.
