Vinerea Mare, ziua răstignirii Mântuitorului Hristos

Astăzi este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub blestemul păcatului strămoşesc. Din acest motiv, Vinerea Mare este considerată de Biserica Ortodoxă zi de post negru. Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conotaţiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se întâmplă în această zi: se numeşte Vinerea Paştilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paştelui; Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos; Vinerea Seacă, pentru că cei mai mulţi români au obiceiul de a posti post negru. Adică nu mănâncă şi nu beau nimic toată ziua. Mai este numită Vinerea Mare pentru că este ultima vineri din Săptămâna Mare. În Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. Patimile Mântuitorului impun, de asemenea, o serie de slujbe speciale, deosebit de impresionante. Ceasurile împărăteşti (de vineri dimineaţa), Vecernia (în timpul căreia se face şi „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) şi Pavecerniţa. Este o zi aliturgică în bisericile ortodoxe, o zi în care, în respectul faţă de Patimile Domnului, nu se oficiază Sfânta Liturghie. Slujbele încep cu Ceasurile împărăteşti, care se citesc doar în ajunurile marilor sărbători (Crăciun, Bobotează). După Ceasurile împărăteşti se face Vecernia zilei următoare, în timpul căreia, într-un anumit moment, numit Stihoavnă, se scoate Sfântul Aer sau Sfântul Epitaf – o bucată de pânză pe care este zugrăvită pogorârea în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf, aşezat pe o masă în mijlocul bisericii, în faţa crucii, stă înconjurat de lumânări şi cu Evanghelia deasupra. Credincioşii trec prin faţa lui, îngenunchează de trei ori şi sărută picioarele Mântuitorului. Apoi credincioşii trec pe sub această masă pe care este aşezat Sfântul Aer, reflectând în plan simbolic pogorârea în mormânt. Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutăţile păcatului lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor şi lepădarea lui Petru, răutatea şi viclenia cărturarilor şi fariseilor, laşitatea şi nedreptatea lui Ponţiu Pilat, violenţa soldaţilor, rătăcirea şi nerecunoştinţa mulţimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit şi nepăsarea sau indiferenţa multora cărora Iisus le-a făcut mult bine.

Prohodul Domnului
Înspre seară, după spovedirea credincioşilor (doar cazurile speciale se pot spovedi astăzi: bolnavii, femeile însărcinate etc.), se oficiază Denia Sâmbetei celei Mari. După Psalmii Utreniei, soborul de preoţi iese în mijlocul bisericii, în faţa Sfântului Epitaf. Se oficiază Prohodul Domnului, poate cea mai gravă, solemnă şi patetică slujbă a ortodoxiei. Credincioşii, cu lumânări în mâini, ascultă cum soborul citeşte câteva stihuri în care este vorba despre moartea Mântuitorului, despre pogorârea Sa în iad şi în care se anunţă Învierea. La sfârşitul acestei Denii, preoţii iau Sfântul Epitaf şi, urmaţi de credincioşi, înconjoară de trei ori biserica, cu lumânări aprinse în mâini. După aceasta, se intră iarăşi în biserică. În timp ce preoţii ţin ridicat Epitaful la intrarea în biserică, credincioşii trec pe sub el, atingându-l cu mâna. La sfârşitul slujbei, se mai oficiază două cântări şi se citeşte o Evanghelie, după care credincioşii se retrag, cu lumânările în mâini, către case.

Sorin Poparadu

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Vineri, creştinii vor sărbători Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos

Vineri, creştinii vor sărbători Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos

Cu paşi repezi ne apropiem de sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, care este cunoscută în popor şi sub denumirea de Crăciun. Marea zi a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este sărbăto...
Astăzi se sistează gazul în localităţile Cugir şi Vinerea

Astăzi se sistează gazul în localităţile Cugir şi Vinerea

Pentru efectuarea de către Transgaz S.A. unor lucrări specifice la reţeaua proprie de transport a gazelor naturale, va fi întreruptă alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de astăzi, începând cu...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Ploaie slabă 7°C Ploaie slabă
Şanse de Ploaie
21/11
Du Şanse de Furtună
25/12
Lu În Mare Parte Însorit
26/15
Recomandări
e-politic
Articole recente

Documentaţia de urbanism pentru Proiectul Roşia Montană este în vigoare şi produce efecte juridice

Astăzi, Curtea de Apel Alba Iulia a publicat motivarea deciziei de la începutul lunii aprilie 2012;... 

Campanie DSP Alba pentru un stil de viaţă sănătos

Pentru acest an, activităţile de celebrare a Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii s-au... 

Un festival de jazz depinde nu numai de public, dar şi de cine îl gestionează

Un nou festival de jazz ia naştere la Alba Iulia. O provocare într-o lume care apreciază tot mai puţin... 

Crin Antonescu şi Victor Ponta îi lansează pe candidaţii USL Alba la alegerile locale

USL Alba îşi lansează oficial, vineri, candidaţii la alegerile locale din judeţul Alba. Evenimentul... 

4 milioane de lei se investesc pentru siguranţa cetăţenilor din Braşov

Un nou contract de finanţare, cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al zonei metropolitane... 

Comentarii recente
Ce bine imi pare ca oameni precum Korodi nu vor avea de castigat prin minciunile care le aduc asupra proiectului.Nu vad unde ajungem
Asta inseaman ca fostul ministru Korodi vroia sa mai amane odata proiectul fara nici un fel de motiv, de ce nu este tras la raspunde
adevarul intotdeauna iese la iveala, mai devreme sau mai tarziu. si acum s-a vazut ca domnul Korodi doar incerca sa amane proiectul
deci au actele de urbanism si toate actele in regula, respecta toate normele europene, proiectul e si unul profitabil pentru tara no
DACA E GARANTAT -BASESCU-E SIGUR DEZASTRUL, CARE TINE DE 8 ANI.
Tag-uri