Schimbarea gărzii în Cetatea din Alba Iulia are loc în fiecare zi la ora 12.00
Începând de la sfârşitul săptămânii trecute, de sâmbătă, în fiecare zi, la ora 12.00 fix, în Cetatea medievală din Alba Iulia se desfăşoară ceremonialul de schimbare a gărzii Cetăţii. Din câte ştim, acest ceremonial de schimbare a gărzilor este ceva unic în România, şi reprezintă un câştig al Cetăţii Alba Carolina, o opţiune senină şi conştientă, provenită din dorinţa administraţiei locale de a plasa Alba Iulia în elita oraşelor turistice din România şi din Europa, deoarece potenţialul turistic al oraşului este unul imens şi încă neexploatat la maxim.
Ceremonialul schimbării gărzii se va desfăşoară în fiecare zi, la ora 12.00, pe un traseu bine stabilit, ce cuprinde Poarta a IV-a , Poarta a III-a şi Poarta I. 50 de soldaţi, îmbrăcaţi în uniforme ale armatei austriece medievale, compusă dintr-un corp de artilerie, unul de infanterie şi un altul de cavalerie, participă la acest spectaculos eveniment de schimbare a gărzii Cetăţii din Alba Iulia. Corpul de artilerie este format din garda „Traseului celor Trei Fortificaţii”, care funcţionează deja de aproape doi ani, dar noutatea o reprezintă corpul de cavalerie şi cel de infanterie. Pentru cavalerie au fost cumpăraţi, din Olanda, şase cai, negri, cu coamă şi coadă lungă, cai frizieni, care sunt consideraţi o rasă cu sânge cald, extrem de agili şi docili, chiar de la Centrul de Reproducere a Cailor Frizieni. Soldaţii sunt îmbrăcaţi în uniforma habsburgică a primei jumătăţi a secolului al XVIII-lea, atunci când a fost construită fortificaţia din Alba Iulia. Aceştia sunt angajaţi ai societăţii Corint, care desfăşoară un parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al municipiului Alba Iulia. La Poarta a III-a a Cetăţii a fost construită şi o replică a podului mobil existent în epoca medievală, care se ridică şi se coboară, în funcţie de evenimentele ce au loc în Cetate. Cetatea din Alba Iulia a fost ridicată între anii 1714 şi 1738, după un plan al arhitectului italian Giovanni Morando Visconti.
Primăria municipiului Alba Iulia face apel la cetăţeni pentru a respecta ceremonialul
Definit ca un moment complex, care necesită anumite practici şi uzanţe din partea celor care îl realizează, schimbarea gărzii asimilează şi participarea directă a publicului. Din acest motiv, Primăria municipiului Alba Iulia face apel la solidaritate şi înţelegere din partea populaţiei pentru a respecta acest moment solemn. Durata de desfăşurare a ceremonialului este de doar 10 minute. Este necesar ca prin atitudinea noastră să încercăm sa nu lezăm sau să nu periclităm în vreun fel desfăşurarea acestui ceremonial deosebit. Pe anumite porţiuni din traseul pe care se desfăşoară acest eveniment cotidian, organizatorii vor recurge la sprijinul Poliţiei Locale pentru a marca zona în care se desfăşoară ceremonialul. Cel mai important lucru este evitarea teribilismului, rezultat din dorinţa de a ieşi în evidenţă a unor persoane şi de a se face remarcaţi (folosind aiurea claxoanele sau ambalând ca tâmpiţii motoarele etc.), care nu fac decât să dăuneze acestui moment complex hărăzit să producă încântare.
Iosif Gligor, Sorin Poparadu







Dincolo de dorinţa de a face bani cu orice preţ ar trebui să fie demnitatea noastră de cetăţeni romîni şi demnitatea acestui oraş al unirii.
Dar aici în cetate vedem din nou duhul învingătorului şi ocupantului vremelnic austro-ungar şi nu vedem nicăieri duhul lui Horea, lui Cloşca, lui Crişan. Nu vedem nicăieri nici moţi şi nici răzeşi călări şi nici nu vedem un magazin cu veşminte romîneşi de epocă. Flutură steaguri şi blazoane străine ale ocupantului, ceea ce este indecent şi inadmisibil!
Pe banii romînilor aici se restaurează şi se glorifică ocupantul străin şi aceasta este ca şi cum noi romînii am fi din nou cuceriţi de duhul învingătorului vremelnic. Unde mai este demnitatea noastră naţională? Mai multă bunăstare ar da Dumnezeu peste Alba Iulia dacă cetăţenii acestui oraş simbol al României ar fi mai demni şi nu s-ar lăsa umiliţi din nou în aşa hal de o mînă de oameni cosmopoliţi, dornici de profit cu orice preţ.
Credem că această eroare inadmisibilă trebuie de urgenţă remediată. Cu respect Pirtea Maria