Funcţionarii publici sunt asupriţi fără nici o remuşcare de primarul PD-L

Conflictele de la Şpring sunt departe de a se fi încheiat între primarul PD-L Gheorghe Rusu şi cei care cutează să aibă alte crezuri politice, ba chiar şi cu funcţionarii publici din Primăria Şpring. Mai exact, cei despre care primarul este convins că nu l-au votat la alegerile locale de anul trecut. Printre aceştia şi Adriana Boghici, fost asistent social al Primăriei Şpring şi soţia medicului comunei Şpring, Mircea Boghici, care este şi consilier local PSD în consiliul local de aici.

După ce a mai concediat-o în urmă cu câţiva ani pe Adriana Boghici, care este şi învăţătoare în comună, procesul fiind pierdut de edilul Gheorghe R., şi ulterior fiind obligat să o reîncadreze pe post, starostele Şpringului a recidivat. Deşi localnicii din Şpring, practic, au tras ponoasele de pe urma ambiţiei primarului (Adriana Boghici a beneficiat de plăţile restante ale salariului, plus faptul că Primăria Şpring a suportat cheltuieli de judecată care puteau fi evitate), în noiembrie 2008, primarul Gheorghe Rusu a dat-o din nou afară pe asistenta socială Boghici şi, din câte se pare, din nou în mod abuziv, călcând în picioare nu numai legile statului ci şi demnitatea de primar, după cum afirmă mai mulţi lideri de opinie din Şpring.

Cum stau lucrurile
Învăţătoarea Adriana Boghici a fost încadrată pe acest post cu un program parţial de muncă, respectiv 4 ore: 12.00 – 16.00. Cum statutul de funcţionar public este extrem de restrictiv în ceea ce priveşte desfăşurarea altor job-uri, dar şi salariile sunt mici şi vor fi şi mai mici graţie guvernului Boc, învăţătoarea Boghici, în prima parte a zilei, între orele 8.00 – 12.00, a ales să predea la şcoala din Şpring singura activitate pe care statutul funcţionarului public i-o permite.

Deşi nu există nici o plângere scrisă sau solicitare a oamenilor din comună care ar fi avut vreodată nevoie de asistenţă socială între orele 8. 00 – 12.00, primarul Gheorghe R., prin dispoziţia 316/2008, i-a mărit programul de lucru al doamnei Boghici la 8 ore, ştiind, probabil, că salariul de învăţător este mult mai mare decât cel luat pentru cele 4 ore cât ar fi stat la Primăria Şpring, iar alegerea învăţătoarei ar fi fost evidentă. Cert este, însă, că contractul individual de muncă al asistentei sociale Boghici nu a suferit nici o modificare, rămânând pe mai departe unul parţial, de 4 ore. Ca atare, Adriana Boghici nu s-a supus noului program inventat de primarul Gheorghe R., continuând să lucreze conform contractului de muncă şi nu dispoziţiei date de primar.

Iritat de nesupunerea demonstrată de soţia unui pesedist, edilul Gheorghe R. a convocat-o pe Adriana Boghici la Primăria Şpring, însă nu conform orelor prevăzute în contractul de muncă al acesteia, ci de dimineaţă, de la ora 9.00, în 27.10. 2009, respectiv în 03.11.2009. Doar că abaterile funcţionarilor publici trebuie amendate de o comisie de disciplină, din care obligatoriu trebuie să facă parte şi un reprezentant al acestora. Ei bine, în comuna lu’ Gheorghe Rusu, comisia de disciplină este alcătuită din trei membri: primarul Gheorghe Rusu (PD-L), viceprimarul Nicolae Suciu (PD-L) şi administratorul public Vasile Marius Arsu (PD-L), adică nici un reprezentant al salariaţilor. Mai mult, acesta din urmă nu părea să cunoască ieri, în sala de judecată a Tribunalului Alba, modul în care această comisie s-a alcătuit şi, mult mai grav, nici măcar organigrama Primăriei la care este administrator public.

O noutate pentru Vasile Arsu ar fi, în această ordine de idei, faptul că Asistentul social nu se supune direct Primarului, cum credea, ci Secretarului Primăriei. Asta dacă nu cumva primarul va face un nou fals în acte publice şi va schimba între timp organigrama Primăriei Şpring. Urmează ca primarul din Şpring să dea afară şi alţi funcţionari publici, aşa că Prefectura poate se va sesiza înainte ca primarul PD-L nu va concedia chiar toţi angajaţii.

Instituţia Prefectului a soluţionat demult cauza
Prefectura Alba a soluţionat, însă, demult problema în cauză, doar că primarul a uitat, probabil, să aducă acest fapt la cunoştinţa Instanţei de judecată. Şi asta pentru că, din datele noastre, Prefectura Alba a obligat de mult timp primarul Şpringului să revoce atât propria dispoziţie, cât şi hotărârea de consiliu local prin care Adriana Boghici era concediată. Mai mult, se pare că Instituţia Prefectului Alba începuse chiar şi o cercetare prealabilă împotriva primarului, care, se pare, refuză să dea înapoi în acest război.

Sau poate că acesta este prea ocupat cu scandalurile care s-au iscat cu terenurile din Şpring, unde domneşte un haos imens în ceea ce înseamnă fondul funciar, iar Prefectura Alba ezită să ia o atitudine. Mai mult, după ce primarul Rusu s-a împroprietărit de unul singur (fiind şi preşedintele comisiei locale de fond funciar), se pare că lucrurile sunt pe cale să explodeze, mai ales dacă şi DNA Alba ar urma să înceapă o cercetare şi pe acest segment de activitate al primarului din comuna Şpring, judeţul Alba.

Florin Soare

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
PSD se află pe primul loc la nivel naţional, iar în Alba ar obţine 30% din voturi la alegerile europene

PSD se află pe primul loc la nivel naţional, iar în Alba ar obţine 30% din voturi la alegerile europene

Ultimul sondaj realizat la comanda Realitatea TV şi dat publicităţii luni, 2 iunie, indică faptul că la nivel naţional Partidul Social Democrat este preferat de 31% dintre votanţi, urmat de PD-L, cu a...
Secretarii primăriilor din judeţul Alba şi-au dat mâna la Prefectură

Secretarii primăriilor din judeţul Alba şi-au dat mâna la Prefectură

Ieri, la sediul Instituţiei Prefectului Alba, în sala Mihai Viteazu, a avut loc o întâlnire a secretarilor primăriilor din judeţul Alba. Întâlnirea a fost organizată de către Comisariatul pentru Socie...
Primarul Gheorghe R. „taie şi spânzură” pe moşia din Şpring

Primarul Gheorghe R. „taie şi spânzură” pe moşia din Şpring

Mai mulţi localnici din Şpring au ajuns la capătul puterilor după ce primarul PD-L Gheorghe Daniel Rusu a început războiul personal cu cei care nu îl sprijină în „cariera sa politică”. „Ăsta a înnebun...
Pesediştii din Alba, faultaţi de pedelişti la ocuparea funcţiilor de directori de deconcentrate

Pesediştii din Alba, faultaţi de pedelişti la ocuparea funcţiilor de directori de deconcentrate

Pesediştii din Alba au mari probleme atunci când se pune problema să-şi ocupe funcţiile de directori de servicii deconcentrate, aşa cum le revine conform algoritmului. După ce, cu mare întârziere, au ...
Conducerea CJ a dat bani primăriilor PD-L şi PSD

Conducerea CJ a dat bani primăriilor PD-L şi PSD

În cadrul şedinţei de joi a Consiliului Judeţean Alba au fost repartizate sumele pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală precum şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care neces...
Primarul Mugurel Sârbu şi-a tras un detectiv particular

Primarul Mugurel Sârbu şi-a tras un detectiv particular

*Unul dintre consilierii personali ai primarului este detectiv particular, dar îşi face veacul mai mult pe la firma de ouă a primarului Mugurel Sârbu *Consilierii locali spun că primarul se foloseşte ...
Alba Iulia a schimbat faţa României în ochii europenilor veniţi cu prejudecăţi

Alba Iulia a schimbat faţa României în ochii europenilor veniţi cu prejudecăţi

*Ecourile celui mai important eveniment mondial în materie de turism pe care România l-a găzduit vreodată *Cum a schimbat Cetatea Alba Carolina ideile preconcepute cu care unii participanţi au venit î...
Primarul din Ocna Mureş este „un mare mincinos”

Primarul din Ocna Mureş este „un mare mincinos”

*Augustin Drăguţ îl acuză pe fostul primar de o vânzare posibil frauduloasă, în timp ce cu propria mână a semnat şi a aprobat vânzarea nu pe 121 de milioane de lei, ci pe 800 de milioane, cu o clauză ...
Victor Ponta este recunoscător organizaţiei PSD Alba

Victor Ponta este recunoscător organizaţiei PSD Alba

O seară furtunoasă în acest week-end a pus capăt carierei politice a lui Mircea Geoană ca preşedinte al PSD. „Micul Titulescu” a ieşit învingător în cursa pentru şefia PSD, după ce, iniţial, Mircea Ge...
Problemele de fond funciar vor fi o prioritate pentru Prefectura Alba

Problemele de fond funciar vor fi o prioritate pentru Prefectura Alba

Ieri, la sediul Instituţiei Prefectului Alba a avut loc şedinţa de raport a activităţii acestei instituţii pentru anul 2009. Printre subiectele de pe ordinea de zi a fost şi problemele de fond funciar...

One Response to “Funcţionarii publici sunt asupriţi fără nici o remuşcare de primarul PD-L”

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Ploaie slabă 7°C Ploaie slabă
Şanse de Ploaie
21/11
Du Şanse de Furtună
25/12
Lu În Mare Parte Însorit
26/15
Recomandări
e-politic
Articole recente

Documentaţia de urbanism pentru Proiectul Roşia Montană este în vigoare şi produce efecte juridice

Astăzi, Curtea de Apel Alba Iulia a publicat motivarea deciziei de la începutul lunii aprilie 2012;... 

Campanie DSP Alba pentru un stil de viaţă sănătos

Pentru acest an, activităţile de celebrare a Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii s-au... 

Un festival de jazz depinde nu numai de public, dar şi de cine îl gestionează

Un nou festival de jazz ia naştere la Alba Iulia. O provocare într-o lume care apreciază tot mai puţin... 

Crin Antonescu şi Victor Ponta îi lansează pe candidaţii USL Alba la alegerile locale

USL Alba îşi lansează oficial, vineri, candidaţii la alegerile locale din judeţul Alba. Evenimentul... 

4 milioane de lei se investesc pentru siguranţa cetăţenilor din Braşov

Un nou contract de finanţare, cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al zonei metropolitane... 

Comentarii recente
Ce bine imi pare ca oameni precum Korodi nu vor avea de castigat prin minciunile care le aduc asupra proiectului.Nu vad unde ajungem
Asta inseaman ca fostul ministru Korodi vroia sa mai amane odata proiectul fara nici un fel de motiv, de ce nu este tras la raspunde
adevarul intotdeauna iese la iveala, mai devreme sau mai tarziu. si acum s-a vazut ca domnul Korodi doar incerca sa amane proiectul
deci au actele de urbanism si toate actele in regula, respecta toate normele europene, proiectul e si unul profitabil pentru tara no
DACA E GARANTAT -BASESCU-E SIGUR DEZASTRUL, CARE TINE DE 8 ANI.
Tag-uri