Disperarea – un obicei românesc

May 4th, 2009 |

Disperarea este una dintre „bolile” de care românii suferă din plin de foarte multă vreme. În orice moment, românii de rând intră în disperare când văd că ceva nu merge aşa cum trebuie. Această meteahnă ne caracterizează în orice domeniu, chiar şi în sport, lipsindu-ne acel calm pe care englezii îl au. Dacă observaţi, în România, în orice direcţie ai întoarce capul, întîlneşti numai oameni disperaţi, oameni cu probleme, oameni cu priviri încruntate. O nebunie totală parcă a cuprins România. Unii sunt speriaţi de cutremurele prognozate pe la OTV de falşi prezicători, unii de şefii lor ierarhici care le inspiră teamă, unii tremură pentru locurile lor de muncă deoarece criza economică i-a isterizat pe toţi, unii sunt disperaţi pentru pierderea funcţiilor mai mari sau mai mici, alţii sunt speriaţi de ordonanţele absurde scoase pe bandă rulantă de micuţul Boc şi ai lui. Cei care calcă prin tribunale sunt speriaţi de sentinţa dată de vreun judecător nedrept, alţii sunt disperaţi de facturile care vin cu nemiluita în cutia poştală şi care se fac tot mai mari pe zi ce trece. Chiar şi politicienii sunt disperaţi în pragul alegerilor că nu vor trece pragul electoral, pierzându-şi, astfel, influenţa şi avantajele, iar alţi politicieni sunt speriaţi de faptul că nu prea au bani să-şi susţină campaniile electorale pe la TV sau prin mass media. S-a ajuns ca şi cei bogaţi să tremure în vilele somptuase în aşteptarea poterei care le va pedepsi nelegiuirile, pe care unii chiar nu le-au comis. Parcă şi pe arbitrii de fotbal i-a cuprins disperarea şi tremură la fiecare meci pe care îl arbitrează, deoarece DNA îi aşteaptă la colţ clipă de clipă.
Iată că, în loc să vedem oameni liniştiţi, sistemul actual nu face altceva decât să inspire teamă, frică şi, nu în ultimul rând, disperare.

Sorin Poparadu