Simpozion internaţional la Facultatea de Teologie Ortodoxă
În perioada 4 – 6 mai a.c., la Alba Iulia se vor desfăşura lucrările Simpozionului internaţional cu tema „Libertate şi responsabilitate. Iniţiative şi limite în dialogul religios”. Este cea de-a 8-a ediţie a acestei manifestări academice patronate de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Vor participa şi vor susţine referate personalităţi ale lumii teologice din ţară şi străinătate.
Simpozionul se va desfăşura în Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultăţii de Teologie din Alba Iulia şi va cuprinde 3 sesiuni de referate, iar marţi, 5 mai a.c., de la ora 11.00, va avea loc decernarea titlului de Doctor „Honoris Causa” domnului prof. univ. dr. Ludwig Tavernier din Koblenz –Germania şi va fi lansat volumul simpozionului cu acelaşi titlu.
Simpozionul va debuta astăzi, 4 mai, la ora 9.30 cu slujba Te Deum oficiată în Capela Facultăţii de Teologie, care va fi urmată apoi de un cuvânt de deschidere al ÎPS Andrei, iar de la ora 11.00 vor începe sesiunile de lucru propriu-zise. (F.S.)












