Întrebaţi-vă, ca să vă puteţi răspunde
Criză. Secetă. Sărăcie. Un cocteil toxic pe care realitatea l-a aruncat pe fereastră în birourile politicienilor şi analiştilor. Aceştia sunt surprinşi, ei ştiau că realitatea este alta, aceea de la sâmbre şi tânjele, unde îţi pui clopul pe cap şi te dai cu poporul venit să uite, pentru o clipă, necazul de acasă. Poporul acela care pupă, cântă şi dansează n-a uitat de secetă şi nici de sărăcie. S-a obişnuit atât de mult cu ele încât crede că aşa trebuie să fie. Aceasta este tânjeaua lui pe care conducătorii se fac că nu o văd sau, orbiţi de putere, chiar nu o văd.
Discuţii sterile despre criză, secetă şi sărăcie! Uneori, aproape că ni se spune că poporul este de vină că este sărac. Şi de ce nu ar fi? N-a distrus poporul agricultura sub privirile lacome de voturi ale politicienilor? Nu i s-a dat înapoi în dispreţ pământul ştiind că nu are ce face cu el? Românul sărac şi cu pogonul nelucrat. Nu au fost lăsaţi, democratic, ţăranii furioşi să distrugă sistemele de irigaţii care ar fi fost o binefacere acum? Şi apoi, nu românii, şomeri săraci, refuză locuri de muncă preferând ajutorul de şomaj sigur în locul unor lefuri care ar putea să nu fie plătite? Nu accentuează acestea sărăcia? Nu sunt acestea surse de menţinere în sărăcie?
Şi dacă ne punem aceste întrebări cu ce ne aflăm? Nu ar fi mai bine să le pună cei din fruntea ţării, roşii, portocalii, galbeni? Să şi le pună Preşedintele dezamăgit de alte lucruri?
Pentru că, dacă îşi pun aceste întrebări, s-ar putea să găsească şi răspunsuri. Ţara, poporul sărac, văzut altfel de politicieni, au nevoie de campanii împotriva sărăciei, de campanii agrcole, nu de campanii electorale de primăvara până toamna.
Ștefan Dinică












