Ministrul de Externe, domnul Cristian Diaconescu, a orientat blăjenii şi albaiulienii spre autostrada europeană a Alianţei PSD+PC

Social-democratul Cristian Diaconescu, ministrul de externe al României, a fost la sfârşitul săptămânii trecute oaspetele judeţului Alba.
Vineri, 29 mai, în incinta Casei de Cultură a municipiului Blaj, domnul Cristian Diaconescu, însoţit de candidatul Alianţei PSD+PC Alba pentru Parlamentul European, domnul Victor Negrescu, s-a întâlnit cu aproximativ 500 de cetăţeni ai municipiului, prilej de a răspunde multiplelor întrebări puse cu pertinenţă de locuitorii frumosului oraş de pe Târnave, recunoscut a fi o oază de cultură românească.

Apreciat unanim ca unul dintre cei mai serioşi şi de bun simţ politicieni, domnul ministru Cristian Diaconescu a lăsat o impresie extraordinară blăjenilor, a fost primit cu respect şi căldură, a dat autografe, a dialogat amical cu localnicii.
Sâmbătă, 30 mai, domnul Cristian Diaconescu a luat pulsul social al municipiului reşedinţă de judeţ. Împreună cu Victor Negrescu, tânăr şi valoros social-democrat ce reprezintă Alianţa PSD+PC Alba la alegerile europarlamentare, ministrul de Externe s-a întâlnit cu oamenii, în pieţe, pe bulevarde, în parcuri, a vorbit cu ei pe tema importanţei alegerilor din 7 iunie. Le-a transmis mesajul de a vota candidaţii Alianţei PSD+PC, singurii care vor apăra drepturile românilor, indiferent de locul unde trăiesc şi muncesc. A subliniat faptul că echipa de profesionişti a Alianţei PSD+PC va acţiona pe căi europene pentru deschiderea cât mai rapidă a pieţei muncii pentru români în toată Europa. Va lupta pentru drepturile şi demnitatea românilor aflaţi în afara graniţelor ţării. Nu va permite ca românii să fie supuşi oprobriului public în diverse state europene, va susţine condiţii mai bune pentru lucrătorii sezonieri români în străinătate. Va promova cultura românească în Europa, va pleda pentru întărirea securităţii energetice a României, va acţiona pentru un mediu mai curat, pentru respectarea standardelor europene privind calitatea aerului şi apei.

Ca şi la Blaj, social-democratul Cristian Diaconescu a avut parte de o primire prietenească, albaiulienii exprimându-şi satisfacţia că sunt reprezentaţi peste hotare de un ministru de calitatea şi profesionalismul d-lui Cristian Diaconescu.
Cum vizita ministrului de Externe în Alba Iulia a coincis cu manifestările prilejuite de „Zilele Oraşului”, domnul Cristian Diaconescu a participat la o parte din evenimentele incluse în programul sărbătorii şi a vizitat Cetatea albaiuliană. Cu această ocazie, ministrul de Externe a fost salutat de primarul municipiului Alba Iulia şi invitat să asiste împreună la ceremonialul Gărzii de la Traseul celor Trei Fortificaţii.

Pe întreg programul vizitei în municipiul Alba Iulia, ministrul de Externe al României a fost însoţit de preşedintele PSD Alba, dr. Ioan Dîrzu, de Victor Negrescu, candidatul Alianţei PSD+PC Alba pentru Parlamentul European, precum şi de întreaga conducere a Organizaţiei municipale a PSD Alba Iulia.

Biroul de presă al PSD Alba

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Ioan Dîrzu vrea suplimentarea cu încă cinci delegaţi

Ioan Dîrzu vrea suplimentarea cu încă cinci delegaţi

Cu o întârziere considerabilă, pesediştii şi-au desemnat sâmbătă şi delegaţia care va participa la Congresul partidului sâmbăta viitoare. Astfel, din lista celor 21 de reprezentanţi ai PSD nu fac part...
PSD vrea recâştigarea Ardealului, pornind din „Capitala de suflet a românilor”

PSD vrea recâştigarea Ardealului, pornind din „Capitala de suflet a românilor”

Recâştigarea Ardealului de către PSD începe chiar din judeţul Alba, unde ieri o pleiadă de senatori au sosit pentru a lua pulsul electoratului. Mai mult, unul dintre liderii PSD-iştilor din Constanţa,...
În numele celor nevoiaşi îi mulţumim domnului primar Mircea Hava

În numele celor nevoiaşi îi mulţumim domnului primar Mircea Hava

PSD Alba ţine să îi mulţumească, la modul elegant şi netendenţios, domnului primar Mircea Hava pentru că măcar una dintre preocupările PSD Alba a dus-o la îndeplinire. Ştim că parlamentarii PD-L au lu...
PNL cere demisia de onoare a şefului ANOFM

PNL cere demisia de onoare a şefului ANOFM

Liberalii au ieşit din anonimat după câteva săptămâni de tăcere. Şi au făcut-o atacând extrem de dur actuala coaliţie de la nivelul judeţului Alba, mai exact „lupta pe ciolan” dintre cele două partide...
PSD a reuşit să impună propunerile sale

PSD a reuşit să impună propunerile sale

De la 1 septembrie 2009 vor fi puse în aplicare un set compact de măsuri anticriză, pentru cea mai mare parte dintre ele PSD militând încă de acum o lună şi jumătate, pe când colegii de alianţă erau p...
PSD-ista Angelica Mocan nu se lasă exclusă aşa uşor

PSD-ista Angelica Mocan nu se lasă exclusă aşa uşor

Una dintre cele mai influente şi totodată mai profesioniste avocate din Alba a rămas fără partidul pentru care, spune chiar ea, „am muncit ani de zile şi am investit o parte importantă din sufletul me...
„PSD Alba, partidul care se ocupă doar de ciubucuri şi puneri de pile în funcţii”

„PSD Alba, partidul care se ocupă doar de ciubucuri şi puneri de pile în funcţii”

După o lună de zile, PD-L Alba şi-a încheiat vacanţa, astfel încât democraţii au ieşit deja la atac împotriva colegilor de alianţă alături de care, spun ei, încă mai guvernează. Nu şi în judeţul Alba,...
Idei noi social democrate de dezvoltare a judeţului Alba versus baroniada locală PD-L-istă

Idei noi social democrate de dezvoltare a judeţului Alba versus baroniada locală PD-L-istă

Absenţa soluţiilor oferite de autorităţile publice locale conduse de PD-L Alba la criza economică au determinat PSD Alba să vină cu 10 propuneri anti-criză pentru judeţul Alba. Măsurile au fost prezen...
Vine cea mai grea iarnă din ultimii 20 de ani

Vine cea mai grea iarnă din ultimii 20 de ani

Deşi liderii locali ai PD-L au declarat în nenumărate rânduri că partidul nostru nu este la guvernare în judeţul Alba, iar la nivelul Consiliului Judeţean Alba nu avem nici un atribut şi astfel nici o...
Negrescu reorganizează ipotetic instituţia „incompetentului” Dumitrel

Negrescu reorganizează ipotetic instituţia „incompetentului” Dumitrel

Noul preşedinte al PSD Alba Iulia, tânărul Victor Negrescu a lansat ieri planul anticriză prin care, speră el, va salva judeţul Alba de la falimentul iminent. Mai mult, deşi la nivel naţional PSD şi P...

Comentează

Video
Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Recomandări
e-politic
Articole recente

ANM prelungeşte avertizările meteo

La începutul acestei săptămâni, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de... 

Rectorul Moise Achim nu a făcut poliţie politică

În cadrul bilanţului pentru cel de-al doilea mandat de rector al Universităţii „1 Decembrie 1918”... 

Nicio şcoală din judeţul Alba nu este închisă

După ce săptămâna trecută, mai mulţi directori de şcoală din judeţul Alba au solicitat întreruperea... 

Încă un inculpat în dosarul utilajelor furate din UE

Marţi, oamenii legii au indentificat un nou inculpat implicat în celebrul deja dosar al utilajelor... 

ANOFM organizează selecţie pentru domeniul IT – Franţa

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează selecţie pentru ocuparea a 10 posturi... 

Comentarii recente
Am o intrebare; -Pana sa apara aceasta firma, cu ce se ocupau persoanele din zona ?, care acum ar dori sa munceasca pe branci in m
poate drumuri blocate
Chiar asa toti sunteti cumparati de RMGC????
Transforma educatia intr-o activitate distractiva si interesanta pentru copilul tau! Intra acum pe NoteMari.ro si fa-i un cont GRATU
Cand ai acordat ultima data atentie educatiei copilului tau? Incearca acum! Creaza-i un cont de test GRATUIT pe NoteMari.ro! USOR, A
Tag-uri