Fotbalul catifelat
Fotbalul românesc slinos practicat de găşti şi arbitrat de DNA, are în Liga I un final de campionat dramatic şi bărbătesc. Acesta nu provine însă din fibra sa, din organizare şi dirijare ci ca o consecinţă a unor împrejurări exterioare. Dacă arbitrajul putred, cum îl ştim de ani şi ani, nu încăpea pe mâna DNA, aveam şi acum în acest an un final de campionat previzibil, cu campioana hotărâtă în altă parte, nu pe goluri, şi eram liniştiţi, plictisiţi şi îngreţoşaţi. A trebuit să vină nişte arbitri străini ca să vedem că nu eram degeaba bănuitori. Dragii de fotbalişti, buni la manele şi la fiţe, ne-au arătat că valoarea lor a stat în fluierul arbitrilor.
Avem corupţie în fotbal? Există cercetări, există arestări. S-a stârnit un val de nelinişte. Cât se întinde în sus şi în jos, plaga corupţiei? Aşteptăm. Şi nu ne-ar surprinde dacă până la urmă am vedea că pecingimea este izolată doar în Argeş. În rest sănătate, curăţenie, fotbal ca lacrima. Ca la români.
De ce ar fi altfel în fotbal? Şi de ce să mai dăm bani contribuabililor însetaţi şi batjocoriţi pe un stadion naţional al unui fotbal infect, infectat? Duceţi-vă pe izlaz sau în Patagonia cu fotbalul vostru mizerabil.
Totuşi, fără fotbal nu se poate. Atunci să se facă de îndată ceea ce trebuie şi să nu se uite vorba românească după care peştele de la cap se împute. Dacă acolo este hiba să se dea cu satârul. Altminteri, „cazul FC Argeş” va rămâne unul izolat, „nespecific” fotbalului nostru puternic ca brânza şi imaculat ca tărâţa.
Speranţa este la DNA şi justiţie. Figurile vechi, învechite din conducerea fotbalului, au declanşat deja mecanismul de antiprotecţie. Justiţia trebuie să dicteze 11 metri rapid. Fără prelungiri.
Ştefan Dinică










