Archive for June 13th, 2009
Lacrimile electorale ale Preşedintelui Băsescu...
Cu numai o zi înainte de finalizarea campaniei electorale, Preşedintele ţării le-a facut o vizită militarilor români aflaţi la baza militară românească din Talil, unde a găsit de cuviinţă să mai tragă o repriză de plâns în public, cu ocazia participării la ceremonialul de încheiere...Problemele romilor, pe agenda Prefecturii...
Instituţia Prefectului Judeţul Alba, prin Biroul Judeţean pentru romi, a invitat membrii Grupului de Lucru Mixt (G.L.M.) pentru romi, experţii locali, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, O.N.G–uri, la întâlnirea de lucru care a avut loc miercuri, la sediul Instituţiei Prefectului....Dumitrel îi invită pe liberalii din judeţul...
În limbajul economiei americane (cu reguli foarte dure duse până la extrem) se numeşte preluare ostilă, atunci când o companie o „înghite” pe alta folosind mijloace mai puţin „ortodoxe”.
Preşedintele Executiv al PD-L Alba a declarat în conferinţa săptămânală de presă că a venit...Lucrări publice aproape finalizate în municipiul...
În această perioadă, municipalitatea din Alba Iulia derulează o serie de lucrări publice în oraş care sunt aproape de finalizare. Astfel, urmează să fie finalizate lucrările la clădirea administrativă a stadionului din Oarda. Se lucrează încă la sediul Grădiniţei nr. 15 cu fonduri alocate...Florin Roman nu mai este purtător de cuvânt...
Începând din 11 iunie, Florin Roman şi-a dat demisia din funcţia de purtător de cuvânt al PNL Alba.
„Doresc sa vă mulţumesc acum, la câteva zile după terminarea campaniei electorale, pentru buna colaborare şi pentru modul în care dumneavoastră aţi reflectat activitatea PNL Alba în mass-media....Prefectura Alba, pichetată în semn de solidaritate
Aproape 50 de oameni, reprezentanţi ai multor sindicate la nivelul judeţului Alba, au pichetat ieri la amiază Prefectura Alba. Sindicaliştii, în majoritate de la Cartel Alfa, dar şi reprezentanţi ai altor sindicate din Cugir şi Blaj, au protestat împotriva Guvernului Boc, care în mai bine de...IJJ Alba, ajutat în misiuni de cei şase...
Grupa Conductori Câini Serviciu a luat fiinţă în 1998, ca subunitate componentă a structurii organizatorice a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba. În momentul de faţă, în cadrul IJJ Alba activează şase câini de serviciu, din rasa Ciobănesc german, având diverse specializări. Ega...APIA a finalizat campania de primire a cererilor...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat, în 9 iunie, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, pentru anul 2009. Astfel, în intervalul 2 martie - 9 iunie a.c. au fost depuse 1.121.207 cereri, pentru o suprafaţă de 9.513.836...Hava nu e mulţumit de rezultatul de la europarlamentare
Liderii PD-L Alba au respins la unison acuzaţiile de turism electoral venite dinspre PNL şi PSD. Deşi rata celor care au fost înscrişi pe listele suplimentare este foarte mare, prea mare pentru un judeţ care nu are obiective turistice în orice sat, comună: 11.119 persoane au votat pe listele...
Sondaj de opinie
Publicitate
Cele mai citite articole
Articole recente
- Energia Săsciori, a doua echipă promovată în Liga IV-a
- Arhitectul şef al municipiului Alba Iulia judecă cu două măsuri
- Buletinele de vot pentru alegerile locale au ajuns la Instituţia Prefectului Alba
- Strada Călăraşi, finalizată sâmbătă, stricată luni
- „Grupa Mămăruţelor” şi „Dance to sunrise”, locul I la Concursul Judeţean de Majorete
Meteo
-
Senin
20°C
-
Ma

24/12
-
Mi

23/14
-
Jo

21/11
Curs valutar BNR
...mai multe valute
*******************
Convertor Valutar
Articole recente
Comentarii recente
Tag-uri
2009 adr centru Adrian Falub Alba Alba Iulia alegeri Aurel Sunda bani baschet feminin CSM Sebes CS Universitatea LPS Alba Iulia Cs Zlatna cugir curtea de apel alba iulia fc unirea fc unirea alba iulia fotbal guvern informatia de alba Ioan Dîrzu Ion Dumitrel judet judetul Alba liberali meci Mircea Hava parlament pd-l PD-L Alba pnl pnl alba Politica primar primaria Alba Iulia primarie psd PSD Alba Romania scor Sebes Sport stefan bardan Teodor Atanasiu unirea Unirea Alba Iulia
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.
