Inculpatul Emilian Cutean a fost condamnat la 5 ani cu executare

Mărul discordiei dintre Iliescu şi Boc a fost „rezolvat” de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, care l-a condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pe finul lui Ion Iliescu, Emilian Cutean. Acesta este membru al PSD Alba, în perioada 2004- 2008, fiind şi deputat din partea acestui partid în Parlamentul României.

Emilian Cutean este inculpat pentru promovarea unei hotărâri de guvern prin care s-ar fi dirijat trei miliarde de lei vechi către Asociaţia “Club 22″, organizaţie înfiinţată şi condusă de el. “Club 22″ a primit banii în cadrul programului “15 ani de la Revoluţia Română”, un program comemorativ aprobat de HG 2213, din 9 decembrie 2004.  Cutean a semnat ordinele prin care se făceau plăţile pentru “Club 22″ după data de 20 decembrie 2004, când acesta părăsise deja postul asigurat de guvernarea PSD. Două miliarde de lei au fost virate asociaţiei în 22 decembrie 2004, restul fiind livrat în două tranşe semnate pe 23 şi 28 decembrie 2004. De asemenea, Cutean trebuie să restituie 133.840 de lei cheltuieli judiciare făcute de procurori cu acest dosar. Decizia instanţei nu este definitivă şi irevocabilă şi va fi probabil atacată cu recurs.

Emilian Cutean a fost trimis în judecată, în 2006, alături de Mihaela Daniela Sbârcea, sub acuzaţia de efectuare a unor operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi abuz în serviciu, respectiv, complicitate la aceste infracţiuni.
Deşi a fost parlamentarul cel mai puţin văzut în teritoriu, primind şi „trofeul parlamentarul invizibil”, Emilian Cutean a încercat să obţină un nou mandat de deputat anul trecut, candidând în Colegiul Cugir – Zlatna, contra actualului prefect Ştefan Bardan şi a actualului deputat Teodor Atanasiu.
La aflarea veştii, preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu a declarat că despre o eventuală suspendare sau excludere din rândurile organizaţiei judeţene a PSD se va pune problema doar în cadrul Biroului Permanent, care va fi convocat spre sfârşitul săptămânii.

Florin Soare

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Ioan Dîrzu vrea suplimentarea cu încă cinci delegaţi

Ioan Dîrzu vrea suplimentarea cu încă cinci delegaţi

Cu o întârziere considerabilă, pesediştii şi-au desemnat sâmbătă şi delegaţia care va participa la Congresul partidului sâmbăta viitoare. Astfel, din lista celor 21 de reprezentanţi ai PSD nu fac part...
PSD vrea recâştigarea Ardealului, pornind din „Capitala de suflet a românilor”

PSD vrea recâştigarea Ardealului, pornind din „Capitala de suflet a românilor”

Recâştigarea Ardealului de către PSD începe chiar din judeţul Alba, unde ieri o pleiadă de senatori au sosit pentru a lua pulsul electoratului. Mai mult, unul dintre liderii PSD-iştilor din Constanţa,...
În numele celor nevoiaşi îi mulţumim domnului primar Mircea Hava

În numele celor nevoiaşi îi mulţumim domnului primar Mircea Hava

PSD Alba ţine să îi mulţumească, la modul elegant şi netendenţios, domnului primar Mircea Hava pentru că măcar una dintre preocupările PSD Alba a dus-o la îndeplinire. Ştim că parlamentarii PD-L au lu...
PNL cere demisia de onoare a şefului ANOFM

PNL cere demisia de onoare a şefului ANOFM

Liberalii au ieşit din anonimat după câteva săptămâni de tăcere. Şi au făcut-o atacând extrem de dur actuala coaliţie de la nivelul judeţului Alba, mai exact „lupta pe ciolan” dintre cele două partide...
PSD a reuşit să impună propunerile sale

PSD a reuşit să impună propunerile sale

De la 1 septembrie 2009 vor fi puse în aplicare un set compact de măsuri anticriză, pentru cea mai mare parte dintre ele PSD militând încă de acum o lună şi jumătate, pe când colegii de alianţă erau p...
PSD-ista Angelica Mocan nu se lasă exclusă aşa uşor

PSD-ista Angelica Mocan nu se lasă exclusă aşa uşor

Una dintre cele mai influente şi totodată mai profesioniste avocate din Alba a rămas fără partidul pentru care, spune chiar ea, „am muncit ani de zile şi am investit o parte importantă din sufletul me...
„PSD Alba, partidul care se ocupă doar de ciubucuri şi puneri de pile în funcţii”

„PSD Alba, partidul care se ocupă doar de ciubucuri şi puneri de pile în funcţii”

După o lună de zile, PD-L Alba şi-a încheiat vacanţa, astfel încât democraţii au ieşit deja la atac împotriva colegilor de alianţă alături de care, spun ei, încă mai guvernează. Nu şi în judeţul Alba,...
Idei noi social democrate de dezvoltare a judeţului Alba versus baroniada locală PD-L-istă

Idei noi social democrate de dezvoltare a judeţului Alba versus baroniada locală PD-L-istă

Absenţa soluţiilor oferite de autorităţile publice locale conduse de PD-L Alba la criza economică au determinat PSD Alba să vină cu 10 propuneri anti-criză pentru judeţul Alba. Măsurile au fost prezen...
Vine cea mai grea iarnă din ultimii 20 de ani

Vine cea mai grea iarnă din ultimii 20 de ani

Deşi liderii locali ai PD-L au declarat în nenumărate rânduri că partidul nostru nu este la guvernare în judeţul Alba, iar la nivelul Consiliului Judeţean Alba nu avem nici un atribut şi astfel nici o...
Negrescu reorganizează ipotetic instituţia „incompetentului” Dumitrel

Negrescu reorganizează ipotetic instituţia „incompetentului” Dumitrel

Noul preşedinte al PSD Alba Iulia, tânărul Victor Negrescu a lansat ieri planul anticriză prin care, speră el, va salva judeţul Alba de la falimentul iminent. Mai mult, deşi la nivel naţional PSD şi P...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Senin 20°C Senin
Ma Şanse de Furtună
24/12
Mi Şanse de Furtună
23/14
Jo Şanse de Furtună
21/11
Recomandări
e-politic
Articole recente

Energia Săsciori, a doua echipă promovată în Liga IV-a

Energia Săsciori a reuşit să promoveze în Liga a IV-a, după ce a învins ocupanta locului doi, Hidromecanica... 

Arhitectul şef al municipiului Alba Iulia judecă cu două măsuri

În foarte multe şedinţe de consiliu local al municipiului Alba, în momentul avizării unor documentaţii... 

Buletinele de vot pentru alegerile locale au ajuns la Instituţia Prefectului Alba

Luni, în cadrul unei conferinţe de presă, prefectul judeţului Alba, Dan Simedru, a precizat faptul... 

Strada Călăraşi, finalizată sâmbătă, stricată luni

Sâmbătă, 19 mai 2012. Locuitorii de pe strada Călăraşi au fost fericiţi că în sfârşit s-au... 

„Grupa Mămăruţelor” şi „Dance to sunrise”, locul I la Concursul Judeţean de Majorete

Sâmbătă dimineaţă, la Şcoala “Mihai Eminescu” Alba Iulia a avut loc cea de a VI-a ediţie a... 

Comentarii recente
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
plecari urgente spania grecia si germania agricultura rel la huelvaspania@yahoo.com
Nu cred cä cetäteni din Alba Iulia alege un primar USList de la ciocoii rosi care au nenorocit tara de 22 de ani. USL e PSD. PPDD
... sursa:http://www.informatiadealba.ro/2009/05/12/peste-100-de-cupluri-blajene-sarbatoresc-50-de-ani-de-casa... Filed Under: apa
Si daca a inceput examenul, au inceput si "ghidusiile" din partea ISJ la concursul pentru ocuparea posturilor didactice – 2012. de
Tag-uri