Sterling dă o gaură de peste 250 milioane de euro statului român

Chiar dacă jaful recent al ministresei Monica Iacob-Ridzi nu a fost comentat în nici un fel, iar reprezentanţii PD-L s-au ferit să comenteze în vreun fel „incidentul” de 630.000 euro, un subiect la fel de interesant, însă de o anvergură şi mai mare a fost abordat la conferinţa de presă de către deputatul Clement Negruţ. Acesta a ţinut să informeze opinia publică asupra faptului că săptămâna trecută comisia de anchetă din cadrul Comisiei de Industrii şi-a încheiat audierile, iar raportul relevă o serie de aspecte de-a dreptul incredibile: prin contractul încheiat în 1992 şi aprobat de Guvernul României se aduce un prejudiciu de cel puţin 250 de milioane de euro, deşi deputatul Negruţ consideră că suma este cu mult mai mare decât atât.
Mai mult, compania despre care s-a scris luni în şir, Sterling Resources Ltd, este un fel de SRL de apartament de pe la noi: în 1997 firma avea trei angajaţi, iar în 2007 ajunsese într-un final la… patru angajaţi. Aceasta este firma care are drept de exploatare asupra resurselor din Marea Neagră, Midia şi Năvodari!

Istoricul licenţelor de explorare
- 1992-2001: “Entreprise Oil Exploration Ltd” (Marea Britanie), subsidiară a firmei “Enterprise Oil PLC” (Marea Britanie), şi “Canadianoxy (Romania) Ltd” primeşte contract de explorare;
- 2001-2005: Paladin Resources. Compania a achiziţionat Entreprise Oil Exploration Ltd preluând şi perimetrele de explorare din România;
- 2005-2006: Talisman Energy. Compania Talisman Energy a cumpărat în anul 2005 compania Paladin Resources intrând în posesia perimetrelor de explorare Midia şi Pelican;
- 2006-2008: Sterling Resources Ltd. Compania canadiană cumpără de la Talisman Energy cele două perimetre de explorare;
- August 2007. Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi compania Sterling Resources semnează un contract de concesionare, care permite explorarea şi exploatarea celor două perimetre.
În data de 22 septembrie 1992, fostul premier Theodor Stolojan, actual europarlamentar PD-L, semnează o hotărâre de Guvern privind explorarea şi împărţirea producţiei celor două perimetre menţionate mai sus.
În 2007, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a transformat licenţa de explorare pentru perimetrele Midia şi Pelican într-un contract de concesionare. Actul ratificat mai apoi în noiembrie 2008 de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu permite, practic, companiei Sterling Resources să exploateze resursele de gaz şi petrol.
Potrivit paginii de Internet a companiei Sterling Resources, perimetrul Pelican se suprapune, parţial, cu suprafaţa de 9.700 kilometri pătraţi de platou continental pe care i-a câştigat România prin decizia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga. Florin Soare

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Negruţ ar scoate armata din Cetate, Dobra spune că Alba Iulia e obligatoriu să aibă o unitate militară

Negruţ ar scoate armata din Cetate, Dobra spune că Alba Iulia e obligatoriu să aibă o unitate militară

În urmă cu o săptămână, pe 26 iunie, Palatul Princiar (care ani de zile a găzduit unităţi militare) era cedat simbolic de Prefectura Alba Primăriei Alba Iulia. Municipalitatea doreşte să intre în admi...

Comentează

Video
Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Recomandări
e-politic
Articole recente

Investiţii de 5,8 milioane din excedentul bugetului local pe 2011

În ultima şedinţă de consiliu local, aleşii locali au aprobat utilizarea sumelor din excedentul... 

Avocatul Ioan Rus şi-a prezentat strategia pe următorii 4 ani în fruntea Baroului Alba

Miercuri, la sediul Baroului Alba, noul decan al acestei instituţii, avocatul Ioan Rus a convocat o... 

PSD, PNL şi PC sunt unite pentru a termina cei 18 ani de risipă ai cuplului Hava-PDL

Un ziar local din Alba Iulia a publicat în data de 7 februarie 2011 un articol ce făcea referire la... 

Premierul desemnat şi-a prezentat echipa

Miercuri, după două zile de negocieri şi controverse, primul ministru desemnat Mihai Răzvan Ungureanu... 

O nouă conducere a Senatului Universităţii

Miercuri, 8 februarie 2012, au avut loc alegeri pentru noua conducere a Senatului Universităţii „1... 

Comentarii recente
BASESCU, SI UNPR, UDMR AR TREBUI SA PLECE, CUM CEI DIN MINORITATI(CARE NU SUNT MINORITARI, CI ACOPERITI PDL, NU AR TREBUI SA VOTEZE)
Am o intrebare; -Pana sa apara aceasta firma, cu ce se ocupau persoanele din zona ?, care acum ar dori sa munceasca pe branci in m
poate drumuri blocate
Chiar asa toti sunteti cumparati de RMGC????
Transforma educatia intr-o activitate distractiva si interesanta pentru copilul tau! Intra acum pe NoteMari.ro si fa-i un cont GRATU
Tag-uri