Patru comune din judeţul Alba s-au întrecut în recitaluri, artă şi măiestrie

Ieri, începând cu ora 13.00, în comuna Galda de Jos a avut loc ultima etapă zonală a programului concurs „Cultură pentru Cultură”, înaintea finalei programate a se desfăşura cu ocazia „Târgului de fete” de pe Muntele Găina. La întrecere au participat patru comune, respectiv Unirea, Cricău, Livezile şi Galda de Jos, formaţiile acestor localităţi urmând să se întreacă în cadrul unui recital de cântec şi joc popular, artă meşteşugărească şi măiestrie gastronomică. Au mai fost invitate în cadrul spectacolului şi ansamblurile căminelor culturale laureate ale ediţiilor anterioare: Stremţ, Mihalţ, Meteş şi Ighiu. De asemenea, au mai susţinut recitaluri extraordinare soliştii Roxana Reche, Nicolae Tuhuţ, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Cătălin Haşa, Maria Filimon, Leontina Fărcaş şi Ansamblul folcloric al judeţului Alba condus de maestrul Alexandru Pal.
Programul „Cultură pentru cultură” şi-a propus reaprinderea interesului locuitorilor din mediu rural faţă de tradiţia locului dar şi crearea unei competiţii care să ducă la revitalizarea activităţii culturale în comunele participante precum şi revitalizarea culturii în mediul rural, dar urmăreşte şi dezvoltarea turismului cultural în zonă. De aceea, sunt promovate tradiţii şi obiceiuri specifice zonei şi localităţii respective, fiecare comună participantă realizând o expoziţie cu lucrări ale meşterilor populari, precum şi o mâncare tradiţională a satului. Atât expoziţia cât şi proba gastronomică s-a punctat conform regulamentului concursului şi a contat în stabilirea clasamentului. Crinela Toader

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
FC UNIREA ALBA IULIA – UNIREA URZICENI 1-2 (1-0)

FC UNIREA ALBA IULIA – UNIREA URZICENI 1-2 (1-0)

*Stadion: Cetate; *Spectatori: 3.000; *Teren: bun; *Timp: ideal pentru fotbal; *Arbitri: S. Colţescu (Craiova)-satisfăcător, Ad. Vidan (Bucureşti)-bine, Ed. Dumitrescu (Piteşti)-slab, rezervă Fl. Marc...
Campioana en-titre în vizită la “lanterna roşie”… Ce sa fie?!

Campioana en-titre în vizită la “lanterna roşie”… Ce sa fie?!

Stadionul “Cetate” din Alba Iulia va găzdui luni după-amiază, ora 15.00, în direct pe GSP TV, partida dintre cele două Uniri ale primului eşalon, în speţă cea din Alba Iulia respectiv cea din Urziceni...
Adi Falub rămâne antrenorul Unirii Alba Iulia!

Adi Falub rămâne antrenorul Unirii Alba Iulia!

Mai bine de două ore a durat şedinţa de ieri dimineaţă a Consiliului de Administraţie al “alb-negrilor” din Cetatea Marii Uniri, în care conducătorii au luat în discuţie situaţia în care se află Unire...
FC Braşov – Unirea Alba Iulia 2-1 (1-1)

FC Braşov – Unirea Alba Iulia 2-1 (1-1)

*Stadion: Tineretului *Spectatori: 3.500 *Teren: bun *Timp: călduros *Arbitri: G. Ionescu (Buzău), D. Mudura (Oradea), R. Timar (Marghita) – toţi foarte bine, rezervă Căt. Popa (Piteşti) *Observator. ...
Portarul Kuzmic va semna cu Unirea Alba Iulia

Portarul Kuzmic va semna cu Unirea Alba Iulia

Gruparea lui Adi Falub a desfăşurat, ieri dimineaţă, prima şedinţă de pregătire de la revenirea din stagiul din Antalya. Dacă C. Cristea-răcit şi N. Varga-probleme la genunchi, au lipsit motivat (n.a....
Uniriştii au ajuns ieri în cantonamentul din Antalya

Uniriştii au ajuns ieri în cantonamentul din Antalya

Delegaţia prim-divizionarei din oraşul Marii Uniri, Unirea Alba Iulia, a plecat ieri dimineaţă in jurul orei 4:00 spre Bucureşti, de unde, la ora 12:00, au decolat spre Antalya, unde vor efectua un st...
FC Unirea Alba Iulia a câştigat cu 4-1 în faţa Unirii Dej

FC Unirea Alba Iulia a câştigat cu 4-1 în faţa Unirii Dej

Sâmbătă, Unirea Alba Iulia s-a deplasat la Cluj pentru un meci amical cu formaţia Unirea Dej. Echipa din Alba Iulia a reuşit o victorie clară, în faţa Unirii Dej, cu scorul de 4-1. Acesta a fost ultim...
Diego Ruiz, dorit la Alba Iulia

Diego Ruiz, dorit la Alba Iulia

Unirea Alba Iulia se întăreşte serios pentru returul acestui campionat, unul de foc, sperând să se salveze de la retrogradare. După ce s-a întărit considerabil linia defensivă prin achiziţionarea braz...
Transferul lui Gicu Grozav la Standard Liege va avea loc în această săptămână

Transferul lui Gicu Grozav la Standard Liege va avea loc în această săptămână

Ladislau Bloni a recunoscut interesul faţă de atacantul albaiulian, pe care l-a remarcat din vara anului 2009. Antrenorul lui Standard a avut ocazia de a-l testa pe Gicu Grozav în vara trecută, când t...
Încă 2 miliarde pentru retrogradabila echipă de fotbal

Încă 2 miliarde pentru retrogradabila echipă de fotbal

Ieri, Consiliul Judeţean Alba a mai acordat o tranşă de bani echipei de fotbal etalon a judeţului nostru. Mai exact, încă 2 miliarde de lei vechi pentru Asociaţia „Fotbal Club Unirea – 1924”, despre c...

Comentează

Video
Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Recomandări
e-politic
Articole recente

Investiţii de 5,8 milioane din excedentul bugetului local pe 2011

În ultima şedinţă de consiliu local, aleşii locali au aprobat utilizarea sumelor din excedentul... 

Avocatul Ioan Rus şi-a prezentat strategia pe următorii 4 ani în fruntea Baroului Alba

Miercuri, la sediul Baroului Alba, noul decan al acestei instituţii, avocatul Ioan Rus a convocat o... 

PSD, PNL şi PC sunt unite pentru a termina cei 18 ani de risipă ai cuplului Hava-PDL

Un ziar local din Alba Iulia a publicat în data de 7 februarie 2011 un articol ce făcea referire la... 

Premierul desemnat şi-a prezentat echipa

Miercuri, după două zile de negocieri şi controverse, primul ministru desemnat Mihai Răzvan Ungureanu... 

O nouă conducere a Senatului Universităţii

Miercuri, 8 februarie 2012, au avut loc alegeri pentru noua conducere a Senatului Universităţii „1... 

Comentarii recente
BASESCU, SI UNPR, UDMR AR TREBUI SA PLECE, CUM CEI DIN MINORITATI(CARE NU SUNT MINORITARI, CI ACOPERITI PDL, NU AR TREBUI SA VOTEZE)
Am o intrebare; -Pana sa apara aceasta firma, cu ce se ocupau persoanele din zona ?, care acum ar dori sa munceasca pe branci in m
poate drumuri blocate
Chiar asa toti sunteti cumparati de RMGC????
Transforma educatia intr-o activitate distractiva si interesanta pentru copilul tau! Intra acum pe NoteMari.ro si fa-i un cont GRATU
Tag-uri