Informatia de Alba

La rubrica „Primim de la cititori”, pe adresa noastră de mail „informatiadealba@gmail.com, am primit un mail care reflectă cât se poate de bine situaţia României în general şi a judeţului Alba în special. Alegoria nici nu mai are sens să o interpretăm, însă din moment ce şomajul în judeţul Alba a ajuns la aproape 10%, ar trebui să dea de gândit conducătorilor judeţului Alba şi actualilor guvernanţi. Este abominabil deja faptul că nici până acum ministrul Mediului n-a făcut un drum în judeţul Alba, pe tema Roşia Montană, unde actuala exploatare a statului român este un dezastru ecologic la cote maxime!

„Cele două mari nenorociri ale românului de la Roşia Montană sunt falsul patriotism al unora şi vanitatea (prostia contagioasă care provine din falsul patriotism). Când vanitatea personală a unor oameni gen “Gică Contra” sau “Noi suntem români, nu ne vindem ţara” acţionează împotriva raţiunii şi a binelui comunităţii, ei bine, faţă de asemenea oameni, eu personal nu am nici un fel de consideraţie, indiferent de vârsta, profesia sau funcţia pe care o au.
A fi patriot înseamnă mai întâi de toate a fi folositor comunităţii din care faci parte, copiilor şi nepoţilor, a-ţi fi folositor ţie şi nu folositor orgoliilor personale. Când văd asemenea oameni stând călare pe un munte de aur – la propriu şi la figurat – cu care nu ştiu ce să facă, iar ei sunt săraci şi şomeri în plină criză mondială, îmi dau seama de ce Diogene trăia într-un butoi!
Şi pentru a fi pe înţelesul unor asemenea oameni, am tradus cele de mai sus, într-o povestire neaoş românească, spre a fi spusă, la gura sobei, seara când mămăliga fierbe-n ceaun şi oamenii din Roşia Montană se sfădesc vizavi de ce e mai bine să facă.

Comoara lui Râsu-Plânsu
Era odată un om care se chema Râsu-Plânsu, frate bun cu Păcală şi văr primar cu Dănilă Prepeleac.
Într-o zi, îi trecu pragul un drumeţ de la oraş şi văzând acesta casa ce stă să se dărâme, gardul rupt şi într-o rână şi văcuţa din obor numai pielea şi osul, se oferi să-l ajute. Numai că omul nostru nici nu vru să audă de aşa ceva:
- Du-te bre la calea-ntoarsa. Adică ce, eu nu pot să repar casa şi gardul şi să îngraş văcuţa singur? Tre’să vii tu de la oraş să mă’nveţi?
- Păi bine omule, zise drumeţul, dar cu ce parale?
- Păi n-am eu în curte, iaca colo lângă prispă, o comoară ascunsă?
- Bine omule, dar de ce nu o dezgropi şi s-o foloseşti?
- Cum s-o dezgrop mă, vrei să stric curtea şi să găuresc pământul?
- Măi omule, spuse drumeţul făcându-şi semnul crucii, păi scoate comoara şi astupă groapa la loc.
- Păi da, da’ nu se strică iarba? Eu ce mai dau la văcuţă să rumege?
- Măi nene, zise drumeţul înfuriat de prostia omului, păi poţi să cumperi cu banii de pe comoară glie cu iarbă pentru toată curtea şi zece care cu fân pentru văcuţă şi încă zece văcuţe şi zece purcei şi zece găini şi să repari şi casa şi gardul !
- Da, zice Râsu-Plânsu. Şi cine pune glia, cine bagă fânu’ în pod, cine mulge cele zece văcuţe, cine dă de mâncare la cei zece purcei, cine strânge ouăle de la cele zece găini şi cine repară casa şi gardul? Tu?
- Păi dacă ne-om învoi la tocmeală, le fac eu pe toate – zise străinul.
Apăi odată omul nostru se înroşi la faţă şi aprins de mânie, puse mâna pe un retevei şi zise:
- Ascultă băi filfizonule, comoara e a mea, să ştii! Cum adică s-o-mpart cu tine? Să găuresc pământul MEU şi să stric iarba MEA pentru tine? Cată-ţi de ducă, bă, coate rupte! Mai bine mor sărac, da’ ce-i al meu, i’al meu, să ştii !
………………………………………………………………………………………………………………..
Şi uite-aşa trecură anii şi omul nostru rupt în fund, lihnit de foame şi bolnav îmbătrâni şi-n fiecare seară, în faţa tuciului de mămăligă gol, îşi zâmbea în barbă şi răsufla uşurat: Păi cum credea el c-o să găuresc pământul MEU? …Şi pentru ce?
(Ion Bălănică, un om de la munte, cu capul pe umeri)

Florin Soare

Stiri diverse: