FC Unirea, faţă în faţă cu greii campionatului
Ştia ce ştia tehnicianul unirist când a afirmat că tragerea la sorţi a fost doar în aparenţă blândă cu FC Unirea Alba Iulia. E adevărat că în debut de campionat uniriştii nu au un program foarte dificil, cum la fel de adevărat e că trebuie să ia în primele trei etape măcar cele şase puncte puse în joc pe teren propriu pentru a privi cu optimism mai departe. Căci urmează şase meciuri de foc, din care patru pe terenul adversarelor: în deplasare cu Rapid, acasă cu FC Timişoara, deplasare la Unirea Urziceni, încă o deplasare la Astra Ploieşti, un joc extrem de dificil acasă cu FC Vaslui şi apoi o deplasare în Bănie, la „U” Craiova” !
În rundele 9 şi 10 ale turului vine un moment de respiro (dacă se poate spune aşa), când FC Unirea va întâlni acasă pe Internaţional Piteşti şi apoi în deplasare pe Ceahlăul Piatra Neamţ, două din formaţiile nou promovate, partide care vor fi încleştări acerbe în lupta pentru evitarea retrogradării. Iar FC Unirea va fi nevoită să strângă noi puncte în disputele cu cele două formaţii, pentru că urmează patru dispute mai mult decât dificile: acasă cu CFR Cluj, deplasare la Steaua Bucureşti, acasă cu Oţelul Galaţi şi deplasare la Dinamo!
În acest context şi ţinând seama de faptul că returul va fi mult mai greu, pentru că vom întâlni acasă majoritatea echipelor puternice, elevii lui Adi Falub sunt obligaţi în tur să cedeze cât mai puţine puncte pe teren propriu (dacă se poate deloc) şi să fure puncte şi din deplasare. Dar iată programul meciurilor în care uniriştii întâlnesc greii campionatului:
Etapa a 4-a: Rapid – FC Unirea;
Etapa a 5-a: FC Unirea – FC Timişoara;
Etapa a 6-a: Unirea Urziceni – FC Unirea;
Etapa a 12-a: FC Unirea – CFR Cluj;
Etapa a 13-a: Steaua – FC Unirea;
Etapa a 15-a: Dinamo – FC Unirea.
Vasile Pop






