Voinţa Sibiu – CSM Sebeş

Elevii antrenorului Paul Ciucă vor disputa astăzi un meci amical, la Sibiu, în compania echipei locale Voinţa. În primă fază, se stabilise ca partida să se joace la Sebeş, dar a intervenit o modificare în program. Întâlnirea este programată  începând cu ora 18.00, iar returul se va juca sâmbătă, 1 august, la Sebeş, la o oră care nu a fot încă stabilită, dar cel mai probabil de dimineaţă.

În acest meci de verificare, antrenorul-jucător Paul Ciucă va folosi întreg lotul, în ideea de a-l finaliza în timp util la un număr de 20-22 fotbalişti. „Vom rula şi testa toţi jucătorii ce-i avem. Vom introduce în teren două echipe echilibrate valoric, câte una pentru fiecare repriză. Eu şi colegul Cosmin Şuvaina vom evolua unul într-o echipă, altul în cealaltă, în ideea de a ne distribui atribuţiile în mod egal, atât pe banca tehnică, cât şi în teren”, ne-a declarat Paul Ciucă.
În altă ordine de idei, CS Zlatna, cealaltă formaţie ce reprezintă judeţul în a treia ligă, va juca mâine, în Cupa României (ora de începere a partidei – 17.30), în compania formaţiei Marmosim Simeria. Tehnicianul Ştefan Fogoroşi ar putea folosi următoarea garnitură de start: Barna – Bratu, Ciofu, Kiraly, A.Ianc – Bunea, Radu, Sîntion – S.Mureşan, Manea.

Vasile Pop

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Liga a III-a, seria a 6-a

Liga a III-a, seria a 6-a

CSM Sebeş - Turul Micula (amânat, se joacă marţi, 9 martie)Trupa din Arini a fost anunţată, joi după-amiază, că meciul pe care trebuia să îl susţină vineri în compania echipei Turul Micula din prima r...
Conjudetenele din Liga a III-a, seria a 6-a, se prezintă

Conjudetenele din Liga a III-a, seria a 6-a, se prezintă

CSM SEBEŞConducerea administrativă: Virgil Costea - preşedintele Consiliului de Administraţie, Dumitru Fulea (născut 12. 11. 1963) – preşedintele secţiei de fotbal, Dan Comşa (24. 06. 1967) - organiz...
Voinţa Sibiu – CSM Sebeş 2-2 (1-1)

Voinţa Sibiu – CSM Sebeş 2-2 (1-1)

Trupa lui Marcel Zachiu a terminat, sâmbătă dimineaţa, la egalitate partida de verificare susţinută la Sibiu în compania colegei de serie, Voinţa. Pentru “roş-albaştri” au marcat P. Ciucă (25) şi Nea...
CSM Sebeş şi CS Zlatna, înfrângeri în deplasare

CSM Sebeş şi CS Zlatna, înfrângeri în deplasare

S-a scurs şi penultima etapă a Ligii 3 şi Zlatna continuă să meargă pe topogan în jos. A pierdut fără drept de apel la o codaşă a clasamentului (Luceafărul Oradea) şi nu-i rămâne decât să spere că în ...
CSM Sebeş – CFR Marmosim Simeria 3-0 (3-0)

CSM Sebeş – CFR Marmosim Simeria 3-0 (3-0)

Elevii lui Paul Ciucă au efectuat sâmbătă un ultim test înainte de debutul în noul campionat, liga a treia având programată prima etapă pe 14 august. CSM Sebeş a jucat sâmbătă, pe terenul din „Arini”,...
CS Zlatna joacă acasă, CSM Sebeş în deplasare

CS Zlatna joacă acasă, CSM Sebeş în deplasare

Cele două formaţii ce reprezintă judeţul Alba în eşalonul terţ al fotbalului românesc se află pe ultima sută de metri în perspectiva apropiatului sezon fotbnalistic, programat a debuta pe 14 august. A...
Antrenorul Paul Ciucă l-a amendat pe jucătorul… Paul Ciucă

Antrenorul Paul Ciucă l-a amendat pe jucătorul… Paul Ciucă

Elevii antrenorului-jucător Paul Ciucă au disputat marţi, 4 august, o partidă de verificare împotriva fotbaliştilor de la A.S. Cisnădie, formaţie din judeţul vecin- Sibiu. În calitate de gazde, jucăto...
CSM Sebeş – Voinţa Sibiu 1-1 (0-0)

CSM Sebeş – Voinţa Sibiu 1-1 (0-0)

Elevii lui Paul Ciucă au avut programată sâmbătă o partidă de verificare împotriva fotbaliştilor de la Voinţa Sibiu. Partida, în care tehnicianul Ciucă a rulat întreg lotul, s-a încheiat nedecis, scor...
Voinţa Sibiu – CSM Sebeş 2-3 (2-1)

Voinţa Sibiu – CSM Sebeş 2-3 (2-1)

Într-un meci de verificare, disputat marţi la Sibiu, de la ora 18.00, împotriva formaţiei gazdă – Voinţa Sibiu, băieţii tehnicianului Paul Ciucă au terminat victorioşi, scor final 3-2 (1-2). S-au juca...
CS Zlatna – CSM Sebeş 1-0 (0-0)

CS Zlatna – CSM Sebeş 1-0 (0-0)

CS Zlatna: Barna – D.Ianc, Toma, Kiraly, V.Mureşan – Amariei, Bratu, Bunea, Radu – Dăscălescu, M.Manea. Au mai jucat A.Ianc (autorul golului), Câmpean.CSM Sebeş: Stănilă – Potopea, Haiduc, Cocoară, Ne...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Senin 20°C Senin
Ma Aversă
24/12
Mi Şanse de Furtună
23/14
Jo Şanse de Furtună
21/11
Recomandări
e-politic
Articole recente

Călin Potor le propune tinerilor locuinţe ieftine

Una din marile probleme ale albaiulienilor este lipsa unei locuinţe. De aceea, primarul Călin Potor... 

Energia Săsciori, a doua echipă promovată în Liga IV-a

Energia Săsciori a reuşit să promoveze în Liga a IV-a, după ce a învins ocupanta locului doi, Hidromecanica... 

Arhitectul şef al municipiului Alba Iulia judecă cu două măsuri

În foarte multe şedinţe de consiliu local al municipiului Alba, în momentul avizării unor documentaţii... 

Buletinele de vot pentru alegerile locale au ajuns la Instituţia Prefectului Alba

Luni, în cadrul unei conferinţe de presă, prefectul judeţului Alba, Dan Simedru, a precizat faptul... 

Strada Călăraşi, finalizată sâmbătă, stricată luni

Sâmbătă, 19 mai 2012. Locuitorii de pe strada Călăraşi au fost fericiţi că în sfârşit s-au... 

Comentarii recente
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
plecari urgente spania grecia si germania agricultura rel la huelvaspania@yahoo.com
Nu cred cä cetäteni din Alba Iulia alege un primar USList de la ciocoii rosi care au nenorocit tara de 22 de ani. USL e PSD. PPDD
... sursa:http://www.informatiadealba.ro/2009/05/12/peste-100-de-cupluri-blajene-sarbatoresc-50-de-ani-de-casa... Filed Under: apa
Si daca a inceput examenul, au inceput si "ghidusiile" din partea ISJ la concursul pentru ocuparea posturilor didactice – 2012. de
Tag-uri