Distracţie şi voie bună la Bucium Şasa în perimetrul Popasului Fefeleaga
În perioada 14 – 15 august a avut loc cea de-a VI-a ediţie a „Festivalului de Cânt şi Joc” în comuna Bucium Şasa, judeţul Alba, mai precis în perimetrul Popasului Fefeleaga.
Sufletul acestui eveniment a fost nimeni altul decât David Gheorghe, sprijinit şi de administraţia locală din comuna Bucium Şasa, pe care toţi îl cunosc sub numele de Vetălău, un strănepot al Sofiei Dinului, personajul lui Ion Agârbiceanu din nuvela „Fefeleaga”, care a trecut peste toate greutăţile şi a reuşit să pună în practică acest eveniment. Ospitalitatea lui, vorba deschisă, a făcut ca acum, la ceas aniversar, să fie înconjurat de numeroşi prieteni, din care foarte mulţi tineri, adunaţi din toată ţara. Am remarcat tineri din Cluj, Arad, Alba Iulia, Zlatna şi bineînţeles Abrud şi Bucium. Unul dintre ei spunea: „ Am citit în ziare că multe evenimente se anulează din cauza crizei, a lipsei banilor. Uite că aici, la buciumani, în ciuda crizei, oamenii continuă tradiţiile, înlocuind partea financiară cu lucruri făcute din suflet”.
După deplasarea la Detunata Goală, la placa comemorativă a lui Avram Iancu, a început spectacolul propriu-zis, deschis de trupa de teatru Skepsis, de la Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, care a prezentat 3 piese. A urmat grupul folk Trascopolis iar în continuare au evoluat Formaţia de muzică populară şi dansuri a comunei Bucureşci, Hunedoara şi Formaţia de muzica populară şi dansuri „Aurarii” a comunei Bucium, acompaniaţi de formaţia ACORD. Contracararea crizei s-a făcut cu plăcinte buciumăneşti, sărmăluţe, mici şi grătare stropite cu ţuică de prună, totul într-o curăţenie care ne aminteşte faptul că dacă vrem se poate.
Iulian Brok











