Armina Cistelecan – vicecampioană naţională

Cele trei tinere halterofile aruncate în competiţia naţională la această disciplină de către antrenorul Ioan Frăţilă s-au comportat meritoriu. Armina Cistelecan a avut-o ca adversară, la categoria 63 kg, pe valoroasa stelistă Roxana Cocoş (medaliată cu bronz la Campionatul European de Seniori, triplă medaliată cu argint la Campionatul Mondial de juniori şi campioană europeană de juniori), în faţa căreia avea să piardă aurul. Multiplă campioană şi vicecampioană naţională, vicecampioană mondială la powerlifting, Armina Cistelecan a ridicat 68 kg la stilul smuls şi 75 kg la aruncat, obţinând cu aceste performanţe două medalii de argint şi una de bronz.

La categoria 75 kg, Andrada Şuşu, colega şi prietena Arminei Cistelecan, a cucerit o medalie de argint (la smuls, cu performanţa de 63 kg) şi una de bronz (la total). Celor două medaliate la Campionatele Naţionale se adaugă şi tânăra halterofilă albaiuliancă Alexandra Avram, ce  a ocupat două locuri patru în cadrul categoriei 69 kg, a ridicând 55 kg la stilul smuls şi 65 kg la stilul aruncat.

Antrenorul celor trei sportive, profesorul Ioan Frăţilă, nu poate fi decât mulţumit în privinţa elevelor sale care s-au încadrat în cerinţele tehnicianului la capitolul greutate ridicată, dar şi la cucerirea de medalii, obiectivul Clubului Sportiv „Unirea” Alba Iulia fiind obţinerea de 3-6 medalii.
Felicitări celor trei halterofile, antrenorului Frăţilă şi conducerii clubului sportiv.

Vasile Pop

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Cei mai buni 160 de halterofili din ţară dau cu greutăţile de pământ

Cei mai buni 160 de halterofili din ţară dau cu greutăţile de pământ

Sala de sport a colegiului albaiulian „Horea, Cloşca şi Crişan” a găzduit marţi, 25 august, deschiderea oficială a Campionatelor Naţionale de Haltere rezervate seniorilor. În preambulul competiţiei, a...
Clubul Sportiv Unirea s-a calificat cu toate sportivele!

Clubul Sportiv Unirea s-a calificat cu toate sportivele!

În perioada 10-13 martie, la Botoşani, au avut loc calificările şi Cupa României la haltere, juniori I şi tineret. Clubul sportiv Unirea Alba Iulia a fost prezent cu nouă sportive şi anume: Armina Cis...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Ploaie slabă 14°C Ploaie slabă
Mi Şanse de Furtună
24/13
Jo Şanse de Furtună
24/13
Vi Ploaie
19/9
Recomandări
e-politic
Articole recente

Primarul Călin Potor nu va plăti niciun leu din bugetul local pentru spectacole şi concerte

Ultimele sondaje de opinie şi analizele politice confirmă încrederea de care se bucură Călin Potor,... 

Ioan Petrulea din Vinţu de Jos lucrează pentru Crucea Roşie franceză

Ioan Petrulea Gligor are 40 de ani şi este angajat la Crucea Roşie Franceză. A participat la intervenţii... 

Programul Zilelor Oraşului Alba Iulia

La fel ca în anii trecuţi, ultimul weekend din luna mai în Alba Iulia este dedicat manifestărilor... 

Arhitectul şef al municipiului Alba Iulia judecă cu două măsuri

În ediţia de marţi, 22 mai 2012, a ziarului Informaţia de Alba, mai mulţi investitori s-au plâns... 

Votul uninominal pur va aduce la putere o minoritate politică

Am fost surprins (neplăcut) cum noua Putere politică a decis adoptarea votului uninominal pur într-un... 

Comentarii recente
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
plecari urgente spania grecia si germania agricultura rel la huelvaspania@yahoo.com
Tag-uri