PNL aşteaptă „fata mare” – PD-L la o dezbatere publică

„Primarul de 30 şi ceva la sută”, după cum l-a denumit Florin Roman pe Mircea Hava, este aşteptat acum şi de PNL la o dezbatere publică, în urma căreia să se adopte o serie de măsuri pentru revigorarea economică a judeţului Alba. Liberalii cred că numai în urma unei astfel de întrevederi s-ar putea găsi soluţiile necesare pentru trecerea mai uşor peste criză la nivel de judeţ şi, asemenea PSD, au propus o dezbatere publică la care să ia parte cele trei partide: PSD, PD-L şi PNL.
Totodată, Florin Roman a precizat că „PNL este dispus să participe la o dezbatere publică în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi să pună osul la salvarea de la faliment a judeţului guvernat de PSD şi PD-L. Poate este un moment potrivit ca măcar în al 12-lea ceas, guvernanţii să înţeleagă că e timpul unor acţiuni concrete pentru locuitorii judeţului, excluşi din preocupările de gâlceavă ale PSD şi PD-L”.

În aceeaşi ordine de idei, liberalii au dat şi temele de gândire, văzute de aceştia ca premise ale revigorării economice a judeţului: „PNL Alba propune reluarea discuţiilor pe tema constituirii unui pol de dezvoltare economică Alba Iulia – Sebeş, un parteneriat care poate duce la salvarea şi înfiinţarea a mii de locuri de muncă, mai ales că acum primarii celor două municipii sunt de aceeaşi culoare politică. Asocierea şi parteneriatele făcute până acum în mai multe zone din ţară au demonstrat că ponderea fondurilor europene atrase a crescut simţitor şi este singura şansă pentru dezvoltarea durabilă, şi nu doar pe hârtie a acestor localităţi. Un parteneriat Alba Iulia – Sebeş cu peste 100.000 de locuitori va fi fără îndoială o zonă de atracţie pentru investitori, chiar şi într-o perioadă de criză, ca să nu mai vorbim de şansele de reuşită şi de eligibilitate în atragerea fondurilor europene. Este doar o temă pe care o propunem dezbaterii publice, pentru că am lansat un program anti-criză la nivel naţional, dar putem vorbi, de exemplu la Alba Iulia, şi de reducerea taxelor şi impozitelor locale cu 50% în vederea îmbunătăţirii colectării, sau de asigurarea transportului gratuit pentru şomeri, după modelul consacrat al pensionarilor şi persoanelor cu handicap, etc.”.

În încheiere, fostul purtător de cuvânt al PNL Alba a ţinut să sublinieze faptul că partidul din care face parte, chiar dacă este unul de opoziţie, are pregătite mai multe soluţii pentru a depăşi aceste vremuri grele şi aşteaptă ca apelul său public să fie receptat pozitiv de cei care acum guvernează judeţul.

Florin Soare

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Liberalii propun “Ghişeul unic” pentru albaiulieni

Liberalii propun “Ghişeul unic” pentru albaiulieni

Pentru a scuti albaiulienii de plimbarea pe la ghişee şi statul la cozi interminabile pentru rezolvarea unor acte, liberalii de Alba au venit cu propunerea, ca o măsură reală anti-birocraţie, pentru î...
PNL cere demisia de onoare a şefului ANOFM

PNL cere demisia de onoare a şefului ANOFM

Liberalii au ieşit din anonimat după câteva săptămâni de tăcere. Şi au făcut-o atacând extrem de dur actuala coaliţie de la nivelul judeţului Alba, mai exact „lupta pe ciolan” dintre cele două partide...
A picat capul lui Moţoc la PSD Alba şi la PNL Alba

A picat capul lui Moţoc la PSD Alba şi la PNL Alba

Alba este un fief al PD-L, este o realitate (tristă), dar, totuşi, care nu poate fi contestată de nimeni în judeţul ăsta. Dominaţia PD-L-ului în Alba porneşte din anul 1992, când ţărăniştii din Alba (...
Majoritatea tăcută învinsă de oligarhii puterii

Majoritatea tăcută învinsă de oligarhii puterii

PNL Alba mulţumeste alegătorilor care s-au prezentat la vot în judeţul Alba şi au votat candidaţii liberali la alegerile europaralamentare. În opinia noastră, scorul partidului de la nivel judeţean, î...
Liberalii au fost lăsaţi pe întuneric de primarul Ursaleş

Liberalii au fost lăsaţi pe întuneric de primarul Ursaleş

Democraţia se pare că va fi pe cale de dispariţie în mai multe localităţi din judeţul Alba. Dreptul de a alege şi de a fi ales, un drept constituţional de altfel, se pare că nici la Meteş nu mai este ...

Comentează

Video
Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Recomandări
e-politic
Articole recente

Investiţii de 5,8 milioane din excedentul bugetului local pe 2011

În ultima şedinţă de consiliu local, aleşii locali au aprobat utilizarea sumelor din excedentul... 

Avocatul Ioan Rus şi-a prezentat strategia pe următorii 4 ani în fruntea Baroului Alba

Miercuri, la sediul Baroului Alba, noul decan al acestei instituţii, avocatul Ioan Rus a convocat o... 

PSD, PNL şi PC sunt unite pentru a termina cei 18 ani de risipă ai cuplului Hava-PDL

Un ziar local din Alba Iulia a publicat în data de 7 februarie 2011 un articol ce făcea referire la... 

Premierul desemnat şi-a prezentat echipa

Miercuri, după două zile de negocieri şi controverse, primul ministru desemnat Mihai Răzvan Ungureanu... 

O nouă conducere a Senatului Universităţii

Miercuri, 8 februarie 2012, au avut loc alegeri pentru noua conducere a Senatului Universităţii „1... 

Comentarii recente
BASESCU, SI UNPR, UDMR AR TREBUI SA PLECE, CUM CEI DIN MINORITATI(CARE NU SUNT MINORITARI, CI ACOPERITI PDL, NU AR TREBUI SA VOTEZE)
Am o intrebare; -Pana sa apara aceasta firma, cu ce se ocupau persoanele din zona ?, care acum ar dori sa munceasca pe branci in m
poate drumuri blocate
Chiar asa toti sunteti cumparati de RMGC????
Transforma educatia intr-o activitate distractiva si interesanta pentru copilul tau! Intra acum pe NoteMari.ro si fa-i un cont GRATU
Tag-uri