Un şofer polonez a ucis doi oameni pe DN1
August 27, 2009 · Printeaza Acest Articol
Taguri: accident, inconstienta la volan, localitate, moarte, morti, santimbru, tir
Doi oameni nevinovaţi au murit pe loc ieri dimineaţă, la 08:53, în dreptul localităţii Sântimbru Fabrică, sub privirile îngrozite ale localnicilor care au asistat fără să dorească la cel mai groaznic accident din acest an de pe raza comunei Sântimbru. Şi totul în apropierea unei treceri de pietoni pe care şi aşa majoritatea şoferilor o ignoră, fie noapte, fie zi.
Nu lăsaţi idioţii la volan!
Coliziunea extrem de violentă între autotrenul marca Renault din Polonia, care transporta vopsea lavabilă, şi autovehiculul Opel Kadet cu numere de Cluj s-a soldat cu moartea pe loc a celor doi pasageri din maşina mică: şoferul maşinii, în vârstă de 59 de ani, respectiv pasagera din dreapta, de 29 de ani. De altfel, violenţa impactului rezultă şi din faptul că echipajul de descarcerare din cadrul Detaşamentului de pompieri Alba Iulia solicitat să intervină a avut nevoie de aproape 30 de minute pentru a scoate cadavrele din maşina zdrobită de TIR-ul condus de un şofer polonez. Practic un dobitoc, un inconştient care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina din faţă şi care, pentru a evita impactul cu aceasta, la frânare a tras puternic stânga, intrând pe contrasens. Cea mai proastă variantă posibilă, aleasă într-un moment de criză, în care experienţa marelui tirist s-a dovedit insuficientă pentru a cruţa viaţa a doi oameni nevinovaţi.
Traficul a fost oprit pe ambele sensuri de mers aproape o jumătate de oră, formându-se cozi de câţiva kilometri. Traficul s-a desfăşurat cu dificultate până în jurul orei 11:30.
Florin Soare

Prea mult haos in tara , in toate domeniile.Ce se intanpla in circulatie e catastrofal, si organele care sunt platite de noi ;NU FAC NIMIC, POLITIA, JUSTITIA;Guvern nu avem.E trist e cutremurator atitudinea nepasarea celor care ne conduc, s-au se fac ca ne conduc.Noi suntem buni numai la votul de 4 ani cand suntem mangaiati, rasfatati cu plase, pixuri, ulei, zahar etc dupa punga partidelor.
[...] Ca viţeii, aşa-i categoriseşte un prieten pe proştii care nu mor la timp. Un polonez cu grave probleme în cutia craniană n-a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina din faţă şi, răsfoindu-şi el gândurile către ţara lui Sobienski, unde îşi are familionul, a intrat pe contrasens şi a ucis doi oameni nevinovaţi la Sântimbru, Alba. [...]