Societate, criză, prostituţie, droguri
Este bine că la Preşedinţie există preocupare pentru problemele majore ale ţării. La Cotroceni există şi liniştea necesară pentru a analiza aceste probleme nu pe făraş, în grabă, ci cu răbdare şi temeinicie. Este notabil faptul că există preocupare pentru fenomenul demografic care are o evoluţie îngrijorătoare, determinată de starea economică a societăţii şi de reaşezarea acesteia. Creşterea demografică nu mai poate fi impusă prin decrete aberante. Românilor, atâţia câţi sunt şi câţi vor fi, ce viaţă li se oferă?
Droguri şi prostituţie? Acum şi acestea sunt chestiuni care frământă societatea. Nu atât de mult însă încât, ca să scăpăm de ele, le dăm frâu liber. Am putea spune că este un fel de laşă iresponsabilitate. Poliţia, statul în general, au mai scăpat de nişte griji. În fapt, semnalul „Liber la droguri” s-a dat atunci când, cei prinşi, vezi dosarul „Cocaină pentru VIP-uri” au scăpat nevătămaţi de lege. Despre prostituţie să nu mai vorbim că ne facem de râs. Consumul de droguri, ca şi fumatul şi băutura, începe consumând din curiozitate, puţin câte puţin, apoi mai mult şi mai tare, pentru că năravul odată stârnit, nu mai poate fi oprit. Trimiterile la situaţiile din alte ţări ni se par nelalocul lor, chiar ofensatoare. Abia intraţi în Europa, unde facem faţă târâş-grăpiş, ne-am pus tichie de mărgăritar şi ne dăm super europeni, egali la rele cu cei mari.
Dar dacă acest studiu elaborat la Cotroceni şi avizat de Preşedinte are alt scop? Un dubiu care ne-a aruncat deja în zodia electorală. De la ce se încearcă să ni se abată atenţia?
Abandonăm această pistă şi ne imaginăm societatea românească ieşind din criza în care se zbate prin prostituţie şi consumul de droguri. Ne apucă mila de analiştii economici care nu şi-au dat seama ce simplu este.
Ştefan Dinică











