Lucian Croitoru este alesul preşedintelui pentru funcţia de premier
Lucian Croitoru este numele noului premier desemnat de către preşedintele Traian Băsescu ieri la Palatul Cotroceni. Şeful statului a explicat că nu mai putea prelungi perioada de consultări între partide, în condiţiile în care România are de îndeplinit o serie de angajamente internaţionale, precum obligaţiile asumate prin acordul de împrumut cu FMI şi Banca Mondială, imposibil de onorat în lipsa unui guvern plin instalat în funcţie. Băsescu a avertizat partidele politice şi parlamentul că în cazul în care vor invalida noul premier desemnat, ţara riscă pe viitor blocarea viitoarelor tranşe de finanţare din partea organismelor internaţionale. Şeful statului a făcut elogiul calităţilor lui Croitoru, amintind că a lucrat cu acesta pe vremea când era ministru şi a putut vedea profesionalismul noului premier. Băsescu a dezvăluit că i-a mai oferit în trecut funcţia de premier lui Croitoru în momentul constituirii coaliţiei PDL-PSD, dar economistul a declinat oferta la acea vreme.
„Am avut consultări cu partidele politice, punctele de vedere fiind relativ divergente, atât între partide, cât şi în ceea ce priveşte viziunea mea cu privire la formarea unui nou Guvern, într-o perioadă de criză politică. Pentru că criza nu se mai poate prelungi, am semnat decretul de nominalizare a lui Lucian Croitoru ca premier desemnat”, a anunţat preşedintele.
Preşedintele Traian Băsescu a arătat că FMI şi-a amânat misiunea de evaluare a României în absenţa unui guvern în deplinătatea capacităţii de exercitare a funcţiei la Bucureşti, dar a precizat că România va primi săptămâna viitoare o tranşă de 300 de milioane de dolari, celelalte tranşe fiind condiţionate de instalarea unui guvern plin la Bucureşti care să implementeze eficient angajamentele asumate.
„Săptămâna viitoare vom primi o nouă tranşă de la Banca Mondială. România trebuie să mai încaseze alte două tranşe de bani, inclusiv de la FMI, până la sfârşitul anului. Existenţa unui Guvern care să poată negocia cu FMI este esenţială. România avea nevoie de un prim-ministru competent în probleme economice. În plus, este un prim-ministru neangajat politic, aşa cum au cerut o parte din partidele parlamentare”, a subliniat şeful statului.
Băsescu a precizat că a avut trei opţiuni pentru funcţia de premier: „una a fost a mea, bazată pe profesionalism, experienţa şi cunoaşterea instituţiilor financiare internaţionale, a mai fost o propunere a PDL – un om politic, şi propunerea arhi-cunoscută făcută de PNL, PSD şi UDMR”.
Preşedintele a explicat că opţiunea sa pentru Croitoru a avut la bază faptul că „aveam nevoie de un prim-ministru competent în materie de probleme economice. Domnia sa corespunde dezideratului de a avea un prim-ministru neangajat politic. Am lucrat cu domnul Croitoru în timpul guvernului Isărescu şi am rămas cu o impresie de profund profesionalism”, a mai spus Traian Băsescu.
Cine este Croitoru?
Lucian Croitoru are 52 de ani şi este doctor în economie, titlu dobândit după ce a absolvit Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Este considerat unul dintre „copiii de suflet” ai guvernatorului BNR Mugur Isărescu, în umbra căruia a crescut şi s-a format ca specialist.
În urmă cu un deceniu, Isărescu, pe atunci premier, l-a numit consilier principal al ministrului de finanţe Decebal Traian Remeş. Apoi, timp de patru ani, Croitoru a fost reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, ocupând funcţia de consilier senior pentru directorii executivi din cadrul FMI. S-a întors în ţară şi a redevenit consilierul guvernatorului BNR.
Acum câţiva ani, Croitoru a cochetat cu posibilitatea de a-i deveni ginere guvernatorului, fiind prieten o perioadă cu Lăcrămioara Isărescu. Cei doi s-au despărţit, însă fără a afecta relaţia lui Croitoru cu Isărescu.
Vom plăti taxe mai mari. TVA crescut!
Cele mai proaste veşti sunt date însă de crezul lui Croitoru, în cazul în care acesta va fi sprijinit de Parlamentul României, în care exista o majoritate de 65% în jurul primarului Sibiului. Sunt cunoscute teoriile susţinute de economistul Croitoru, care declara săptămâna trecută că mărirea TVA şi a impozitelor sunt iminente pentru o ţară ca România, în care investiţiile străine au scăzut cu peste 50%. Prin urmare, dacă TVA-ul nu va fi mărit la 22% sau chiar 25% până la alegerile din iarnă, atunci cu siguranţă că acest lucru va avea loc încă din primele luni ale anului viitor.
Florin Soare











