Dumitrel îi strânge cu uşa pe preoţii din Alba

Deşi oficial campania electorală nu a început încă, deputatul liberal de Alba Teodor Atanasiu trage un semnal de alarmă în privinţa faptului că PD-L va încerca fraudarea alegerilor prezidenţiale, prin cumpărarea voturilor. În opinia preşedintelui PNL Alba, Teodor Atanasiu, PD-L va face tot posibilul să îl menţină pa Traian Băsescu la Cotroceni, chiar şi prin cumpărarea voturilor alegătorilor. Teodor Atanasiu a oferit şi câteva exemple, chiar din judeţul Alba.
În primul rând, liderul liberalilor din judeţul Alba îl acuză pe preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, că a pornit într-un pelerinaj electoral la bisericile din judeţ în vederea cumpărării de voturi pentru alegerile prezidenţiale. Ion Dumitrel este acuzat de liberalul Teodor Atanasiu că şantajează preoţii din judeţ cu anumite sume, din banii publici, ca să îi îndemne pe credincioşi în biserici să-l voteze pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale. Teodor Atanasiu a precizat că preoţilor li se oferă anumite sume de bani, din bugetul judeţean, pentru efectuarea unor lucrări, iar în schimb aceştia trebuie să-şi îndemne credincioşii să voteze cu PD-L la alegerile prezidenţiale.  „În judeţul Alba continuă democraţia europeană, iniţiată de PD-L, prin faptul că Ion Dumitrel (preşedintele CJ Alba) a început pelerinajul electoral din biserică în biserică, şantajând preoţi cu fonduri, din banii publici, ca să-i îndemne pe enoriaşi să voteze cu Traian Băsescu”, a declarat Teodor Atanasiu. Liderul liberal a mai precizat că prin aceste acţiuni ale lui Ion Dumitrel, Biserica este târâtă într-un scandal care îi murdăreşte imaginea. „Dacă aruncăm Biserica la gunoi, aruncăm valorile româneşti la gunoi”, a declarat Atanasiu.

„Se încearcă şi cumpărarea voturilor rromilor”
În continuare, Teodor Atanasiu a precizat că este în posesia unei fişe tehnice pe care PD-L a trimis-o către toate organizaţiile democrat liberale din ţară, prin care li se cere inventarierea rromilor şi a liderilor acestora din toate localităţile, în vederea cumpărării voturilor acestora. „Ceea ce se întâmplă nu are nimic în comun cu democraţia europeană, ci aduce mai degrabă cu o dictatură din America Centrală. E foarte clar PD-L încearcă să deturneze voturile şi să-şi cumpere conducerea pe bani”, a precizat preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu. Liderul liberal a precizat că dacă tot vor să cumpere voturile PD-L, să vină cu bani de acasă. „Populaţia ar trebui ştie că perpetuarea PD-L la guvernare se face prin mituirea electoratului. Oamenii ar trebui să ia atitudine dacă instituţiile statului nu reacţionează”, a declarat deputatul Teodor Atanasiu.

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Ploaie slabă 14°C Ploaie slabă
Jo Aversă
20/12
Vi Şanse de Ploaie
18/10
Şanse de Ploaie
18/11
Recomandări
e-politic
Articole recente

Primarul Călin Potor nu va plăti niciun leu din bugetul local pentru spectacole şi concerte

Ultimele sondaje de opinie şi analizele politice confirmă încrederea de care se bucură Călin Potor,... 

Ioan Petrulea din Vinţu de Jos lucrează pentru Crucea Roşie franceză

Ioan Petrulea Gligor are 40 de ani şi este angajat la Crucea Roşie Franceză. A participat la intervenţii... 

Programul Zilelor Oraşului Alba Iulia

La fel ca în anii trecuţi, ultimul weekend din luna mai în Alba Iulia este dedicat manifestărilor... 

Arhitectul şef al municipiului Alba Iulia judecă cu două măsuri

În ediţia de marţi, 22 mai 2012, a ziarului Informaţia de Alba, mai mulţi investitori s-au plâns... 

Votul uninominal pur va aduce la putere o minoritate politică

Am fost surprins (neplăcut) cum noua Putere politică a decis adoptarea votului uninominal pur într-un... 

Comentarii recente
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
plecari urgente spania grecia si germania agricultura rel la huelvaspania@yahoo.com
Tag-uri