Escaladăm Ceahlăul sau ne rupem gâtul?
Alb-negrii au în faţă, tot mai pregnant, spectrul retrogradării, dar parcă şi al destrămării unităţii pe care a clamat-o mereu Adrian Falub. S-a văzut asta în partida cu Internaţional Piteşti, cu preponderenţă în repriza a doua, atunci când jucătorii au fost de nerecunoscut. Pe de altă parte, foarte importantă în liniştea unui club este situaţia financiară. Restanţele de plată, lipsa banilor, nu pot decât să inducă o stare de tensiune în vestiar şi în astfel de situaţii rezultatele dispar. Oricum, examenul de la Piatra Neamţ va fi decisiv pentru ce va urma. Vom încerca să escaladăm Ceahlăul, dar oare ne ţine cureaua? Probabil că în oraşul lui Pinalti vom avea de înfruntat şi un arbitraj ostil, nu numai opoziţia echipei gazdă, dar ne-am făcut-o singuri. Dacă-i băteam pe argeşeni, altfel jucam sâmbătă cu moldovenii, puteam şi fluiera pe teren. Aşa, însă, vom juca într-un nou meci de genul „totul sau nimic”. O înfrângere ar putea însemna debarcarea lui Falub şi căderea liberă a echipei spre poziţia de lanternă roşie a clasamentului, un egal n-ar ajuta pe nimeni, în timp ce o eventuală victorie ar alunga norul de pesimism de deasupra Stadionului „Cetate”. Dacă, însă, elevii lui Falub vor juca sub Pietricica la fel ca şi cu Internaţional Piteşti nu vor avea nici o şansă, se vor întoarce acasă cu straiţa plină de „boabe”. Înainte de fiecare meci, tehnicianul Adi Falub, un ins elegant în vorbă şi fel de a fi, spune cam acelaşi lucru: „Avem un meci foarte dificil, în care întâlnim o echipă valoroasă, dar sper ca băieţii să înţeleagă importanţa partidei, să dea maximum din posibilităţi şi să obţinem un rezultat bun”. Credem că ar fi timpul să schimbe placa, să fie mai direct în exprimare şi mai hotărât în vorbă. Până la urmă, albu-i alb şi negru-i negru, iar ai noştri au culorile alb-negre…
Rezultate etapa a 10-a
Unirea Alba Iulia – Internaţional 1-2 (1-0)
Au înscris Chiricheş (17 – autogol) respectiv Stoianof (57), E.Kone (59).
Unirea Urziceni – FC Vaslui 1-2 (1-0)
Au înscris Onofraş (7) respectiv Gerlem (51), Wesley (72).
Pandurii Tg.Jiu – Gaz Metan Mediaş 0-0
Rapid – CFR Cluj 1-4 (1-2)
Au înscris Herea (12), respectiv Nei (10, 45), G.Mureşan (67), Peralta (76).
FC Timişoara – Ceahlăul 6-0 (2-0)
Au marcat Magera (1, 50), Chiacu (5, 90), Goga (83, 85).
Gloria Bistriţa – Oţelul Galaţi 2-1 (0-1)
Au marcat Borbely (49, 71) respectiv Antal (24).
Astra Ploieşti – U Craiova 3-1 (2-0)
Au marcat Strătilă (15), L.Ganea (23), Miranda (90) respectiv Fl.Costea (89).
FC Braşov – Dinamo 0-1 (0-1)
A înscris A.Cristea (26).
Poli Iaşi – Steaua 0-2 (0-0)
Au înscris D.Moreno (7), Szekely (90+2).
Etapa viitoare (23-25 octombrie): vineri, 23 octombrie – Oţelul Galaţi – Poli Iaşi (ora 15.00), Gaz Metan – FC Braşov (ora 20.00); sâmbătă, 24 octombrie – Ceahlăul – Unirea Alba Iulia (ora 18.00), U Craiova – FC Vaslui (ora 18.15), Pandurii Tg.Jiu – Unirea Urziceni (ora 20.00); duminică, 25 octombrie – Dinamo – Gloria Bistriţa (ora 18.00), Steaua – Rapid (ora 20.00, Antena 1), CFR Cluj – FC Timişoara (ora 21.45).
Vasile Pop











