Copiii de la Grădiniţa particulară Licurici au sărbătorit “Zâna toamna”
În cursul zilei de joi, 29 octombrie, Grădiniţa particulară Licurici a fost în sărbătoare. Astfel, copiii acestei grădiniţe au participat la sărbătoarea dedicată toamnei, prilej cu care au încheiat un proiect tematic prin care şi-au consolidat cunoştinţele despre acest anotimp şi şi-au dezvoltat aptitudini şi deprinderi practice odată cu activităţile desfăşurate. Prin acest proiect, totodată, copiii şi-au îmbogăţit cunoştinţele cu obiceiuri sau tradiţii din alte ţări, sărbătorind astfel şi celebrul Halloween. Grădiniţa a fost decorată cu o mulţime de dovlecei sculptaţi, lumânărele colorate, frunze uscate, păpuşi de paie şi alte decoraţiuni specifice acestui anotimp. În acest cadru special, copiii au dedicat toamnei expoziţia lor de lucrări, poezii şi cântecele alături de un minunat program distractiv cu muzică, jocuri de grup „măşti”, costume, baloane şi confetti. În schimb, micuţii au fost răsplătiţi de “Zâna toamna”, care a fost încântată de minunatul spectacol şi buna pregătire a copiilor, pregătindu-le o delicioasă plăcintă cu dovleac. La final i-a surprins pe toţi cu o mulţime de surprize dulci ascunse într-o mare jucărie pinada.
Crinela Toader











