„A venit momentul să reuşim împreună, pentru dezvoltarea adevărată a României!”
*Interviu cu domnul Crin Antonescu, preşedintele PNL, candidat pentru funcţia de preşedinte al României
- Stimate domnule Crin Antonescu, în fiecare din luările dumneavoastră de poziţie aţi subliniat că România are mari probleme economice. Cum vă propuneţi să le rezolvaţi?
- În primul rând trebuie să subliniez că nu preşedintele rezolvă tot. Aceasta este o percepţie greşită. Guvernul este cel care trebuie să îşi facă treaba cum se cuvine, nu cum au făcut PD-L şi PSD în ultimele 10 luni, lăsând ţara în haos. Degeaba vin acum cei de la PSD şi spun că ei nu sunt de vină, ci cred că sunt chiar mai vinovaţi decât ceilalţi, pentru că ştiau că PD-L nu va face altceva decât să se îmbuibe din ultimele resurse ale ţării, şi i-au lăsat, fără să le pese. Eu îi voi propune lui Klaus Iohannis, din postura de preşedinte care va discuta permanent cu primul său ministru, să relanseze economia. În primul rând, voi cere reducerea cotei unice de impozitare la 10%, pentru realizarea de mai multe investiţii şi pentru crearea de noi locuri de muncă. În al doilea rând voi cere reducerea TVA la 15%, pentru scăderea preţurilor, în special la alimentele de bază. Iar în al treilea rând voi solicita reducerea cu până la 50% a contribuţiilor la asigurările sociale şi unificarea bazei de impozitare asupra căreia se aplică acestea, deoarece oamenii sunt nemulţumiţi că banii pe care îi dau ei statului, sub formă de taxe şi impozite, sunt cheltuiţi fără rost şi cu rea credinţă. Dar cred că, mai înainte de toate, voi face tot posibilul pentru a renunţa la prostia asta cu impozitul forfetar, care a dus la desfiinţarea a mii de firme şi la trimiterea oamenilor în şomaj.
– Aţi adus vorba despre şomaj. Am văzut că ştiţi care este rata şomajului în judeţul Alba? Ce se poate face în acest judeţ, pentru redresare economică?
- Ştiu foarte multe despre judeţul Alba. Aici sunt mai puţin de 88.000 de angajaţi şi peste 20.000 de şomeri. Rata locurilor de muncă vacante este de numai 0,07%, penultima din ţară. În judeţul Alba, aproape 300 de persoane nu şi-au mai putut achita ratele la creditele contractate, conform unei statistici a datornicilor, dar peste 90% din credite înregistrează întârzieri la plăţi. Datorită gestionării complet deficitare a resurselor publice, peste 30 de primării din Alba se confruntă cu grave dificultăţi financiare. Nu se pot asigura cheltuielile publice de funcţionare şi plata unor facturi, pentru servicii şi produse contractate. De asemenea, stagnează investiţiile şi sunt probleme inclusiv cu plata salariilor. Datorită măsurilor proaste luate de Guvernul Boc, în primele 6 luni din anul 2009, 1265 de firme şi-au încetat definitiv activitatea, de peste 31 de ori mai multe decât în tot anul 2008, când s-au închis 40 de firme private. Practic, în Alba, numai în prima jumătate a acestui an au dispărut 2024 de firme, iar în semestrul I din 2008 au dispărut doar 138. Şi pot continua cu aceste cifre triste aproape la nesfârşit. Dar trebuie să oprim acest tăvălug. Eu sunt convins că oamenii din Alba, şi din întreaga ţară au observat că am fost singurul candidat care a propus un program, care să ducă la scoaterea României din criză. Nu e o filozofie deosebită, ci este vorba de a aplica minimum zece măsuri simple, liberale, care au fost propuse de mai mult timp, dar care nu au fost băgate în seamă, în ultimele de zece luni, de PD-L şi PSD care au secătuit România. Vorbind de judeţul Alba ştim că are vecini puternici, cum sunt Cluj, Sibiu şi Mureş. De aceştia nu trebuie să te temi, ci trebuie să înveţi de la ei. Să învăţăm cum se atrag investiţiile, cum se creează locuri de muncă şi cum se ţin profesioniştii alături de tine. Eu vă recomand să analizaţi principalele mele propuneri, pe lângă cele patru deja enunţate mai înainte, adică să se urmărească: reducerea cotelor de contribuţii la asigurări sociale cu 10% pentru toţi contribuabilii, acordarea de deduceri fiscale suplimentare cu până la 50% în investiţiile nou create în economie, anularea impozitului minim, acordarea de bonificaţii de minim 5% din valoarea obligaţiilor fiscale pentru contribuabilii ce îşi plătesc taxele la termen, deduceri fiscale suplimentare, într-un procent de până la 100% din valoarea investiţiilor noi efectuate pentru dezvoltarea afacerilor, anularea restricţiilor privind deductibilitatea la autoturisme şi cheltuielilor cu combustibilul, reducerea TVA-ului de la 19% la 5% la tranzacţiile cu locuinţe noi.
– Ce mesaj scurt puteţi transmite, pe această temă economică, tuturor celor ce vă vor vota duminică?
- Un mesaj foarte simplu. România trebuie să-şi revină, să nu ne lăsăm furaţi şi să nu ne lăsăm minţiţi! Toţi trăim în această ţară şi nimeni nu are voie să profite de resursele ei, în interes propriu. Destul au furat pesediştii, destul s-au îmbuibat pedeliştii. Singurii care au făcut ceva pentru economie au fost liberalii. Eu susţin modelul economic liberal şi vă spun că a venit momentul să reuşim împreună, pentru dezvoltarea reală a întregii ţări, dar şi a judeţului Alba!
Vă mulţumesc şi vă doresc succes!
A consemnat Octavian Drăgoi











