Mulţumim Alba! Mulţumim Alba Iulia!
PNL Alba mulţumeşte tuturor cetăţenilor din judeţ care s-au prezentat la urne şi care au votat candidatul nostru Crin Antonescu. A fost o campanie în care liberalii şi simpatizanţii noştri au încercat să-i convingă pe cetăţeni că al nostru Crin este un altfel de preşedinte, iar votarea lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană înseamnă optarea pentru trecut.
Am obţinut peste 35.000 de voturi din partea locuitorilor judeţului Alba, cu un scor general de 22 la sută, care ne situează peste media pe ţară pentru candidatul nostru. Marele câştig al acestor alegeri este că PNL îşi consolidează poziţia a doua la nivelul oraşelor şi municipiilor judeţului.
Cea mai frumoasă realizare în cadrul acestor alegeri este la Alba Iulia, unde PNL a obţinut scorul de 24,12 la sută şi peste 8.600 de voturi, ceea ce înseamnă dublarea scorului PNL la nivel de municipiu. Acest scor istoric al PNL Aba Iulia arată că percepţia la nivelul oraşelor şi municipiilor este tot mai mult în favoarea soluţiilor liberale şi a susţinerii programului PNL.
Mobilizarea fantastică din ziua votului a arătat că la Alba Iulia, în fieful care părea altădată de neatacat, cetăţenii îşi exprimă tot mai mult speranţa în PNL. E un nou început şi vrem să le spunem albaiulienilor că nu-i vom dezamăgi şi ne vom lupta cu mai multă îndârjire pentru drepturile lor. Iar acţiunea de strângere de semnături pentru reducerea cu 20 la sută a taxelor şi impozitelor locale va fi materializată în iniţiativă legislativă depusă de Teodor Atanasiu. Semnele creşterii numerice şi valorice a PNL apar şi la Sebeş, Câmpeni, Aiud, Cugir, Teiuş, Ocna Mureş, Baia de Arieş, Zlatna şi chiar Blaj, unde PNL a obţinut un număr mai mare voturi decât la alte alegeri.
PNL Alba le mulţumeşte tuturor cetăţenilor care au venit alături de noi şi îi asigurăm pe toţi locuitorii judeţului că le vom respecta şi promova în continuare voinţa şi interesele.
Preşedinte PNL Alba,
Deputat Teodor Atanasiu











