Informatia de Alba

An de an românii îşi sărbătoresc ziua naţională pe 1 Decembrie. Dacă anii trecuţi se organizau manifestării care ne făceau să simţim cu adevărat că este ziua naţională, criza parcă a afectat din plin şi Ziua Naţională. Nici în Alba Iulia, capitala de suflet a românilor, locul unde la 1 Decembrie 1918, românii din toate colţurile ţării au rostit „Noi vrem să ne unim cu ţara”, nu mai este băgată în seamă de aproape nimeni. La noi ca la noi, dar în alte părţi din ţară situaţia este mult mai gravă. În alte oraşe, lumea care nu are altceva de făcut, se adună la casa de cultură, primarul spune două vorbe, vine şi un profesor de istorie, se cântă un repertoriu de cântece patriotice, iese toată lumea afară unde “dansează” o penibilă horă a unirii, după care toată lumea acasă… la culcare. Şi asta de câţiva ani încoace.
Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar deja toate acestea au devenit atât de obişnuite, încât chiar şi cei care sunt implicaţi în organizare le fac fără nici o tragere de inimă – după principiul “hai s-o facem şi pe asta”. Deja ştii cum va fi, ştii ce poezii vor spune copiii la monumente, ce cântece şi mai ales ce discursuri. Nu mai există acel fior al sentimentului naţional, nu mai există nici o bucurie de Ziua Naţională. Şi totuşi, în fiecare an, sala mare a Casei de Cultură este plină. Pentru că, pur şi simplu, oamenii nu au unde să meargă.
Fiecare vine să-şi vadă şeful sau vecinul, să vadă cu ce s-a îmbrăcat, ce se mai poartă, ce se mai vorbeşte pe la colţuri, cine lângă cine se aşează şi aşa mai departe. Exact ca la balurile de acum o sută de ani. De ce nu ştim noi să ne bucurăm simplu, fără să ne prefacem, fără să ne forţăm să zâmbim, fără să ne batem cu pumnul în piept în faţa celorlalţi? Oare de ce americanii, francezii sau italienii sărbătoresc altfel? Oare ei de ce se pregătesc cu săptămâni înainte şi privesc ziua naţională ca pe un fel de Crăciun?

Sorin Poparadu

Stiri diverse: