Archive for December 10th, 2009
Primul deces „porcin” în judeţul nostru
La nivel naţional, alte 115 cazuri noi de gripă cu virusul AH1N1 pandemic au fost confirmate în ultimele 24 de ore, totalul cazurilor înregistrate până în acest moment ajungând la 4113. Numărul deceselor din cauza gripei porcine a ajuns acum la 15. Pe raza judeţului Alba, numărul celor afectaţi...Nici un român nu poate accepta ca preşedintele...
Alegerile prezidenţiale nu au fost câştigate, nu au fost pierdute. Au fost furate. De aceea, contestarea alegerilor este o obligaţie democratică a partidului, în faţa celor peste 5 milioane de oameni care l-au votat pe preşedintele PSD Mircea Geoană.
„În acest moment, diferenţa dintre Traian...Cu două coaste în... pioneză, „antrenorul...
Derulate la Alba Iulia în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 91 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, Campionatele Naţionale de powerlifting s-au dovedit a fi un real succes, asta şi pentru că Federaţia Naţională de Powerlifting a fost înfiinţată în Alba Iulia.
Secretar...78.618 ha de culturi agricole au fost afectate...
Ieri, la sediul Prefecturii Alba a avut loc şedinţa Colegiului Prefectural al judeţului Alba. În cadrul şedinţei, directorul DADR Alba, Ioan Stanciu, a prezentat un raport privind gradul de afectare a culturilor agricole provocată de seceta prelungită din acest an, în anul agricol 2008-2009....Criza nu iartă pe nimeni
Dacă cineva mai crede că această criză de bani se va încheia curând, se înşeală. Cel puţin pentru România, dezastrul economic încă e departe de a se încheia. Pentru istorie este un ciclu normal. Dacă înainte de 90 nimeni nu se plângea de locuri de muncă, acum mai toată lumea se plânge...Vânzarea acţiunilor ECOSTAR amânată de...
Consilierii locali din Sebeş au tratat cu sictir marţi luarea unei decizii importante: vânzarea acţiunilor pe care Consiliul local Sebeş le deţine la SC „Ecostar Group” S. A. Mai exact, când a luat fiinţă magazinul Ecostar din Sebeş, au fost mai mulţi asociaţi, printre care şi Consiliul...Voluntarii Rotaract, în sprijinul copiilor...
Clubul Rotaract Alba în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, Liga Studenţilor din Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Crucea Roşie filiala Alba Iulia şi cluburile Rotary Alba şi Rotary Sebeş a finalizat în urmă cu puţin timp cel de-al doilea modul al proiectului...
Sondaj de opinie
Publicitate
Cele mai citite articole
Articole recente
- Primarul Călin Potor nu va plăti niciun leu din bugetul local pentru spectacole şi concerte
- Ioan Petrulea din Vinţu de Jos lucrează pentru Crucea Roşie franceză
- Programul Zilelor Oraşului Alba Iulia
- Arhitectul şef al municipiului Alba Iulia judecă cu două măsuri
- Votul uninominal pur va aduce la putere o minoritate politică
Meteo
-
Ploaie slabă
13°C
-
Jo

20/12
-
Vi

18/10
-
Sâ

18/11
Curs valutar BNR
...mai multe valute
*******************
Convertor Valutar
Articole recente
Comentarii recente
Tag-uri
2009 adr centru Adrian Falub Alba Alba Iulia alegeri Aurel Sunda bani baschet feminin CSM Sebes CS Universitatea LPS Alba Iulia Cs Zlatna cugir curtea de apel alba iulia fc unirea fc unirea alba iulia fotbal guvern informatia de alba Ioan Dîrzu Ion Dumitrel judet judetul Alba liberali meci Mircea Hava parlament pd-l PD-L Alba pnl pnl alba Politica primar primaria Alba Iulia primarie psd PSD Alba Romania scor Sebes Sport stefan bardan Teodor Atanasiu unirea Unirea Alba Iulia
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.
