Sărbătoarea Crăciunului în familia românească
December 16, 2009 · Printeaza Acest Articol
Taguri:
Crăciunul este o sărbătoare a luminii, a compasiunii faţă de semeni, a clipelor de neuitat şi pline de voioşie, petrecute în mijlocul familiei. La români, Crăciunul este în primul rând momentul în care se strâng toţi membrii familiei, chiar dacă unii sunt plecaţi departe. Membrii familiei încep să se strângă pe lângă gospodina casei. Aceasta împarte sarcinile: „tu alegi orezul”, „tu toci carnea”, „tu cerni făina”, „tu ţii ligheanul la frământat” etc. Una sau două zile sunt dedicate coptului colacilor, cozonacilor, prăjiturilor. De obicei, în Ajunul şi în preziua Ajunului se pregătesc mâncărurile. Dacă la Ignat s-au făcut preparatele de porc atunci rămâne de treabă în Ajun preparatul sarmalelor, fripturii, ciorbei, salatei „boeuf”, piftiei sau răciturilor de porc. În mirosul puternic de mirodenii, mâncărurile sunt gustate doar de gospodină, dacă ceilalţi postesc, sau se fac pe negustate, existând convingerea că acestea vor ieşi mai bune decât atunci când sunt gustate.
În dimineaţa de Crăciun, primii care se trezesc sunt copiii, pentru a vedea darurile Moşului, apoi glasurile lor trezesc toată casa. Urmează micul dejun, la care participă toata familia. În dimineaţa Crăciunului toată familia merge la biserică pentru a asista la slujbă. Se întorc voioşi spre casele lor, şi urmează să ducă pomană o farfurie cu friptură de porc celor care nu au avut ce să sacrifice de Ignat.
Gospodinele încep să pună pe masa frumos decorată tot ce au pregătit mai bun pentru ziua de Crăciun: tobă, caltaboşi, piftie, sarmale, friptură de porc, cozonac, prăjituri, toate făcute cu cele mai bune ingrediente, la care se adaugă rugaciune sau macar o cruce făcută deasupra mâncărurilor la gătit şi a aluatului pus la dospit. La ţară, bărbaţii aduc lemne să pună pe foc pentru a ieşi bune copturile, sarmalele şi fripturile, apoi se ocupă de băuturile tradiţionale, ţuica fiartă cu piper şi uşor îndulcită şi nelipsitul vin fiert cu scorţişoară şi diferite plante aromatice musai servite în căni din lut, nu de alta, dar acestea păstrează savoarea băuturilor.
Odată pusă familia la masă, se face rugăciunea, şi toţi membrii familiei se bucură de bucate alese după un post lung. Voioşia trebuie să fie peste tot, în toate inimile. După ce toţi membrii s-au săturat, masa nu se strânge, se lasă chiar şi peste noapte pentru ca familia să aibă parte de un an îmbelşugat. Seara este momentul pentru musafiri. Se spune că dacă primul invitat este bărbat atunci familia va avea noroc tot anul ce va urma. Toţi invitaţii trebuie să vină cu inimile curate, cu gânduri bune şi voioşie pentru ca toate să meargă bine.
Chiar dacă Crăciunul a devenit comercial, trebuie să recunoaştem un lucru: reuneşte familia de peste tot.
Petruţa Pop


Comentarii
Vrei sa comentezi?