Archive for January 8th, 2010
Primarul Adrian Teban ar putea schimba macazul…...
*Liberalul Adrian Teban a avut o întâlnire cu mai mulţi lideri PD-L, printre subiectele discutate fiind şi cel al trecerii în „barca puterii” *Surse din ambele partide implicate ne-au declarat că indiferent de decizia pe care Teban o va lua, de a face sau nu pasul spre PD-L, Cugirul ar putea...Aiudul a fost prezent la „Steaua de Aur”
Primarul şi viceprimarul municipiului Aiud au participat, în perioada 14-18 decembrie 2009, la decernarea premiului „Steaua de Aur” de către Direcţia de Cultură a Uniunii Europene, în cadrul programului „Europe for Citizens”. Evenimentul a avut loc la Bruxelles şi a avut ca obiectiv premierea...Federaţia Română de Powerlifting începe...
Deşi a fost înfiinţată recent (1 iunie 2009!), Federaţia Română de Powerlifting a fost foarte activă pe scena sportului românesc, iar începutul de an îi găseşte pe neobosiţii reprezentanţi ai federaţiei în acţiune (ne gândim la preşedintele Ioan Frăţilă, la Ovidiu Pănăzan –...Spiritul anticomunitar
Un pod ajuns într-o rână a scos din anonimat o localitate obscură cum este Lunca Arieşului. Zile în şir, în timpul sărbătorilor, presa ne-a ţinut în priză cu drama celor 150 de locuitori ai aşezării, care au rămas izolaţi, deşi nu erau chiar atât de izolaţi. Pe ecranele televizoarelor,...205 locuri de muncă vacante în trei oraşe...
În această săptămână, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba a scos un număr de 205 locuri de muncă vacante în oraşele Alba Iulia, Câmpeni şi Cugir. La AOFM Alba Iulia, în săptămâna 4 - 9 ianuarie, au fost disponibile următoarele locuri de muncă: confecţioner îmbrăcăminte...Ministerul Sănătăţii ar trebui să aloce...
Cu o matematică uşor deficitară, senatorul Nicolae Dobra a dat ieri o veste bună locuitorilor din Sebeş. Acesta a precizat că Guvernul va aloca 700.000 de lei, în cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri la sediul PD-L.
De fapt, este vorba despre cuprinderea în lista de investiţii a...Sportivele de la Universitatea LPS, în cantonament...
Chiar dacă nu a efectuat deplasarea în cantonament alături de colege, Luiza Voinea speră să se alăture lotului Universităţii LPS Alba Iulia la revenirea din stagiul de pregătire. Luiza Voinea este una din cele două jucătoare de bază ale echipei alături de Laura Bocoş Budean.
Luiza Voinea...FC Unirea ameninţată cu matineul... din...
Transferul lui Gicu Grozav la Standard Liege ar putea salva FC Unirea de la retrogradare, dar acest lucru nu este suficient pentru menţinerea în primul eşalon fotbalistic. Chiar dacă vor ocupa un loc neretrogradabil, uniriştii riscă să ajungă la matineu. De ce? Finanţatorii clubului au cam uitat...
Sondaj de opinie
Publicitate
Cele mai citite articole
Articole recente
- Personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, acuzat de neglijenţă după decesul unei tinere
- CS Universitatea nu e pregătită pentru Cupele Europene
- Laboratorul de analize DSP Alba, acreditat după 12 ani
- Simpozion naţional In memoriam Ion Gavrilă-Ogoranu
- Minorităţile elective vor dicta în politica românească
Meteo
-
Înnorat
20°C
-
Jo

20/12
-
Vi

17/9
-
Sâ

16/12
Curs valutar BNR
...mai multe valute
*******************
Convertor Valutar
Articole recente
Comentarii recente
Tag-uri
2009 adr centru Adrian Falub Alba Alba Iulia alegeri Aurel Sunda bani baschet feminin CSM Sebes CS Universitatea LPS Alba Iulia Cs Zlatna cugir curtea de apel alba iulia fc unirea fc unirea alba iulia fotbal guvern informatia de alba Ioan Dîrzu Ion Dumitrel judet judetul Alba liberali meci Mircea Hava parlament pd-l PD-L Alba pnl pnl alba Politica primar primaria Alba Iulia primarie psd PSD Alba Romania scor Sebes Sport stefan bardan Teodor Atanasiu unirea Unirea Alba Iulia
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.
