De la bătaia pe hamburger la războiul centurilor
Am ajuns să o trăiesc şi pe asta: ca un ministru al Sănătăţii să ne dea mâncare disociată şi să pună taxa pe fudulie. Cam aşa aş putea traduce intenţia ungurului din fruntea Sănătăţii româneşti de a taxa bulele din apă şi suc sau bucata de porc din hamburgerii de la colţ de stradă. Este foarte clar: ăştia nu au bani de nimic. Nu mai au bani nici de medicamente, nici de vaccinuri, nici de viaţă şi se pare că nici de coşciuge. În schimb, o să avem bani pentru turism. Şi o să facem frate la turism, de o să ne iasă pe ochi. Ideile blonde ale unei doamne şi mai blonde par să guverneze România, o ţară care se conduce mult mai bine în bikini şi sutien, mai ales când te numeşti Udrea şi eşti preferata celui mai iubit dintre marinari.
Pe plan local însă, un alt tânăr politician are în sfârşit curaj să îşi impună punctul de vedere. Nu va reforma el partidul… Nici nu are cum. Dar măcar va încerca să îl lumineze pe unul dintre atotştiutorii săi mini-zei din actualul guvern şi îi va demonstra că Sebeşul e mai ceva decât Afumaţiul. E super spectaculos cum se ceartă politicienii noştri de Alba de ani de zile pe o necesitate absolută. Culmea, toţi cei care trec prin viaţa publică împrumută acelaşi limbaj. Ăla cu priorităţile şi prioritizările.
Şi toţi, dar absolut toţi, cum ajung un pic de deputaţi, senatori sau directori pe undeva mai adoptă un discurs. Acela al politicanului român, care înţelege de acolo de sus problemele noastre, ale celor care mergem cu mâinile în buzunar din patru în patru ani la urna de vot. Este vorba de discursul despre interesul naţional şi interesul oamenilor de rând. Iar centura oraşului Sebeş este într-adevăr un subcapitol din acest discurs. Iar dacă se va şi realiza, atunci va fi într-adevăr ceva nou. Pentru mine şi pentru cei care suntem cuprinşi în marea masă de cărui grijă nu mai poate politicianul de… România.
Florin Soare












IN SFARSIT SE VEDE ADEVARATA FATA A PUTERI, CARE A MIMAT, SINPATIA, GRIJA, SENTIMENTE UMANE PENTRU SARACI, PENSIONARI, PANA LA PRIMIREA VOTULLUI.Cine a crezut in ei sper ca pot inghiti in sec ,la scunpiri in lant, si la scaderea dramatica a puteri de cunparare a pensiei. Multi o merita, pacat ca si cei care nu o merita sufera din plin.Nu meritam nici aplicarea legi votat in parlament a punctului de pensie??????, in schinb putem asculta manele cu desinatia puteri.!!!!!!!!!!!!!!!!!1