Alb-negrii au trecut cu succes de vizita medicală

Uniriştii s-au reunit luni, 11 ianuarie, iar următoarele două zile s-au efectuat vizitele medicale, realizate de medicul echipei Dorin Iubaş şi de Traian Rângheţ, asistentul medical.
„S-au făcut probe medicale, sportive pentru pregătirea noului sezon, s-au recoltat probe pentru analizele de sânge, de urină, examenele EKG, au fost verificaţi pulmonar, digestiv ş.a.m.d. pentru că vrem să pregătim şi vaccinarea anti-gripală (împotriva virusului A/H1N1) pe care toţi sportivii o vor face”, a declarat medicul alb-negrilor.
Vizita medicală a avut loc la Policlinica din Alba Iulia, unde sportivii au venit lejeri, veseli, fără stres prea mare. S-a glumit mult, semn că atmosfera la lot nu este tensionată încă de perspectiva (încă îndepărtată) a retrogradării.
Primul care şi-a efectuat testele medicale a fost Răzvan Dâlbea, un lider incontestabil al formaţiei de pe Cetate.
La proba bicicletei, lui Gicu Grozav i s-a strigat din „public”: hai, accelerează, că mergi spre Liege (echipa lui Ladislau Boloni).
FC Unirea va efectua un stagiu de 10 zile de pregătire în Antalya, Turcia, urmând ca în 13 februarie să susţină primul meci oficial al anului 2010, în deplasare, contra celor de la FC Braşov, echipă clasată pe locul 7, dar aflată în formă foarte bună.

Iulian Brok

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Înnorat 20°C Înnorat
Jo Aversă
20/12
Vi Şanse de Ploaie
17/9
Şanse de Ploaie
16/12
Recomandări
e-politic
Articole recente

Personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, acuzat de neglijenţă după decesul unei tinere

Personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud este acuzat de către familia unei tinere... 

CS Universitatea nu e pregătită pentru Cupele Europene

Fanii formaţiei CS Universitatea Alba Iulia nu vor avea parte de alte competiţii în perioada 2012-2013,... 

Laboratorul de analize DSP Alba, acreditat după 12 ani

Miercuri, 23 mai, la Policlinica de pe strada Muşeţelului, în prezenţa prefectului de Alba, Dan Coriolan... 

Simpozion naţional In memoriam Ion Gavrilă-Ogoranu

Vineri, 25 mai 2012, ora 11.00, Sala Unirii va găzdui simpozionul naţional „In memoriam Ion Gavrilă-Ogoranu”,... 

Minorităţile elective vor dicta în politica românească

Revenim asupra discuţiei privind adoptarea votului uninominal pur într-un singur tur de scrutin, prin... 

Comentarii recente
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
plecari urgente spania grecia si germania agricultura rel la huelvaspania@yahoo.com
Tag-uri