Parlamentarii liberali nu vor vota actualul buget
Camera Deputaţilor şi Senatul au reluat ieri dezbaterile la proiectul bugetului de stat pe anul 2010, parlamentarii începând cu articolul 15 din proiect, acolo unde au rămas marţi seara. Trei amendamente au fost adoptate în comisii, respinse de plen, printre ele numărându-se şi unul care a stârnit dezbateri aprinse marţi seară înaintea încheierii şedinţei.
Contactat telefonic, deputatul liberal de Alba,Teodor Atanasiu a precizat că formula actualului buget nu este deloc pe placul PNL. Liderul liberalilor din judeţul Alba a declarat că bugetul prezentat de Guvernul Boc este unul fără priorităţi pentru economia României şi nu prezintă nici un fel de măsuri anticriză. În acelaşi timp, deputatul Teodor Atanasiu a precizat că în forma actualului buget sunt prea puţini bani pentru măsurile sociale de care ar avea nevoie ţara noastră în contextul perioadei dificile prin care trecem.
Fără a da nici un nume, Teodor Atanasiu a precizat că una dintre nemulţumirile liberalilor este faptul că unii miniştri, cu o influenţă mare în structura actualei puteri, au primit bugete mari comparativ cu alţi miniştri, fără prea mare influenţă, fiind defavorizaţi de actual structură a bugetului.
Întrebat dacă parlamentarii liberali vor vota bugetul sub actuala formă, Teodor Atanasiu a precizat că parlamentarii liberali au luat hotărârea de a nu vota acest buget. Liderul liberal a declarat că parlamentarii PNL au discutat, înainte, cu cei care au conceput bugetul, exprimându-şi doleanţele, dar forma actualului buget nu ţine cont de ele. Totuşi, este posibil ca la sfârşitul săptămânii ţara noastră să poată avea un buget, după cum ne-a precizat deputatul liberal de Alba, Teodor Atanasiu.
Sorin Poparadu











