„Satul copilăriei mele”, acţiune educativă
În urmă cu cinci ani, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, în cadrul instituţiei a fost înfiinţat Compartimentul de peisaj cultural. Prin peisaj cultural se înţelege un areal în care este vorba atât despre cadrul natural cât şi despre intervenţiile umane referitoare la imagine, mod de viaţă, de exprimare şi legătura locuitorilor cu localităţile lor. De la înfiinţarea acestui compartiment, s-au făcut două studii: unul privitor la peisajul cultural Râpa Roşie, în care s-a realizat un studiu amănunţit legat de filosofia lui Blaga până la imaginea peisajului de la Lancrăm, iar cel de-al doilea studiu a fost despre Ceru Băcăinţi, unde punctul de atracţie a fost arhitectura specifică din piatră, pe cale de dispariţie, luându-se în discuţie istoricul localităţii, tradiţii şi etnografie.
În momentul de faţă, la iniţiativa Compartimentului de peisaj cultural, se doreşte educarea elevilor, conştientizarea de către aceştia a valorilor existente în mediul rural. În acest scop, până la sfârşitul anului şcolar urmează să se deruleze acţiunea „Satul copilăriei mele”, în zonele Gârbova, Cut, Şpring, Şugag, Vidra şi Avram Iancu, în urma experienţei acumulate acţiunea urmând a se desfăşura şi în alte zone.
Crinela Toader











