Astăzi, creştinii îi prăznuiesc pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan. Sfântul Vasile este cel care reformează monahismul şi fixează primele reguli pentru comunităţile de călugări. Tot Sfântul Vasile este primul ierarh care s-a ocupat cu construirea de biserici şi spitale.
Sfântul Grigore a fost înzestrat cu capacităţi intelectuale deosebite şi se face cunoscut ca un creator de poeme religioase. Darul elocinţei i-a adus numele de ,,Teologul“, adică ,,Cuvântătorul de Dumnezeu“.

Sfântul Ioan Hrisostomul (Gură-de-Aur), s-a remarcat prin acţiuni de reformare în sânul Bisericii, impunând o disciplină severă în rândul clerului. Este declarat la Sinodul din Calcedon (451) ,,învăţător al Bisericii“ iar Papa Pius al X-lea l-a numit ,,patronul ceresc al predicatorilor creştini“.
Astăzi va fi zi de mare sărbătoare şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, pentru că Sfinţii Trei Ierarhi sunt, din 1936, aleşi ca patroni duhovniceşti ai şcolilor teologice. Manifestările vor începe la ora 7:40 cu Utrenia, iar de la ora 9:00 va avea loc Sfânta Liturghie săvârşită de ÎPS Andrei şi preoţii profesori de la facultate. De la ora 12:00, în Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, va avea loc cuvântul ÎPS Andrei, iar în continuare părintele Nicolae Jan va susţine o prelegere festivă cu ocazia acestui eveniment.

„Mâine (n.a. astăzi), cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, la Facultatea de Teologie va fi hramul instituţiei noastre de învăţământ. Sfinţii Trei Ierarhi putem spune că sunt cei mai reprezentativi sfinţi pentru teologie. Ei au învăţat şi au propovăduit credinţa creştină, fiind chintesenţa teologiei. Sfântul Grigore e considerat mintea care gândeşte, Sfântul Ioan Gură de Aur, gura care vorbeşte iar Sfântul Vasile mâna care lucrează”, ne-a declarat pr. prof. Emil Jurcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Pe această cale urăm celor care poartă numele de Vasile, Grigorie, Ioan un sincer La Mulţi Ani!

Sorin Poparadu

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
PD-L-iştii l-ar vrea înapoi pe Rus în fruntea PSD

PD-L-iştii l-ar vrea înapoi pe Rus în fruntea PSD

Ultimele declaraţii făcute de actuala conducere a PSD Alba nu au rămas fără reverberaţii nici în cadrul PD-L Alba. Astfel, senatorul Alexandru Pereş şi deputatul Clement Negruţ au precizat la sfârşitu...
Directorul APM se va sacrifica pentru a salva măcar un coleg

Directorul APM se va sacrifica pentru a salva măcar un coleg

*APM Alba are în total 37 de angajaţi, cu 10 mai puţin decât sunt cuprinşi în actuala organigramă *De la peste 50 de angajaţi, APM Alba are rezultate foarte bune chiar cu un număr foarte mic de angaja...
Vineri, creştinii vor sărbători Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos

Vineri, creştinii vor sărbători Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos

Cu paşi repezi ne apropiem de sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, care este cunoscută în popor şi sub denumirea de Crăciun. Marea zi a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este sărbăto...
Ioan Dîrzu, reconfirmat preşedintele social democraţilor din Alba

Ioan Dîrzu, reconfirmat preşedintele social democraţilor din Alba

*Majoritate zdrobitoare în favoarea suspendatului Ioan Dîrzu *Delegaţia PSD Alba va pleca la Bucureşti cu înregistrările video care arată aproape 600 de participanţi în jurul lui Ioan Dîrzu *După ce ...
Astăzi, creştinii sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci

Astăzi, creştinii sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci

Astăzi, credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc Înălţarea Sfintei Cruci. Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este inspirată dintr-un eveniment istoric care s-a petrecut în...
Ion Dumitrel face gargară politică şi uită de administraţie

Ion Dumitrel face gargară politică şi uită de administraţie

Într-o recentă ieşire publică în mass-media locală, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, primvicepreşedinte al PDL Alba, afirma că politica nu se face cu gândul la obligaţiile de part...
„Dacă lumea vine la vot, PSD Alba are şanse să devină prima forţă politică din judeţ”

„Dacă lumea vine la vot, PSD Alba are şanse să devină prima forţă politică din judeţ”

Interviu cu preşedintele PSD Alba, dr. Ioan Dîrzu - Pe 7 iunie, cetăţenii din Alba vor vota pentru alegerile europarlamentare. Care este îndemnul dumneavoastră în calitate de preşedinte al PSD Alba ?-...
Vasile Blaga: Primăriile pot refuza vânzarea apartamentelor ANL

Vasile Blaga: Primăriile pot refuza vânzarea apartamentelor ANL

Prezent la Alba Iulia la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Dezvoltării Regionale şi al Locuinţei, Vasile Blaga, a declarat că primăriile, în raza teritorială a cărora statul român a construit lo...
Vasile Blaga: „Personal sunt de acord cu proiectul de la Roşia Montană”

Vasile Blaga: „Personal sunt de acord cu proiectul de la Roşia Montană”

Joi s-a aflat în vizită la Alba Iulia ministrul Dezvoltării Durabile şi Locuinţei, Vasile Blaga. Vizita  a survenit pe fondul evaluarii oportunităţilor de dezvoltare pe care municipiul Alba Iulia le a...
Sărbătoare pentru geniştii din Alba Iulia şi din ţară

Sărbătoare pentru geniştii din Alba Iulia şi din ţară

Luni, 25 mai, pentru Batalionul 136 Treceri din Alba Iulia va fi o zi specială: geniştii, dar nu numai ei, sărbătoresc 150 de ani de la înfiinţarea primei unităţi de geniu din România. Ziua de naştere...

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Înnorat 20°C Înnorat
Jo Aversă
20/12
Vi Şanse de Ploaie
17/9
Şanse de Ploaie
16/12
Recomandări
e-politic
Articole recente

Personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, acuzat de neglijenţă după decesul unei tinere

Personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud este acuzat de către familia unei tinere... 

CS Universitatea nu e pregătită pentru Cupele Europene

Fanii formaţiei CS Universitatea Alba Iulia nu vor avea parte de alte competiţii în perioada 2012-2013,... 

Laboratorul de analize DSP Alba, acreditat după 12 ani

Miercuri, 23 mai, la Policlinica de pe strada Muşeţelului, în prezenţa prefectului de Alba, Dan Coriolan... 

Simpozion naţional In memoriam Ion Gavrilă-Ogoranu

Vineri, 25 mai 2012, ora 11.00, Sala Unirii va găzdui simpozionul naţional „In memoriam Ion Gavrilă-Ogoranu”,... 

Minorităţile elective vor dicta în politica românească

Revenim asupra discuţiei privind adoptarea votului uninominal pur într-un singur tur de scrutin, prin... 

Comentarii recente
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
plecari urgente spania grecia si germania agricultura rel la huelvaspania@yahoo.com
Tag-uri