Tâmplărie sancţionată pentru depistarea muncii la negru
De curând, s-a desfăşurat campania de identificare şi sancţionare a cazurilor de muncă fără forme legale de angajare (muncă nedeclarată) precum şi cu privire la respectarea reglementărilor legale privind relaţiile de muncă în domeniul comerţului, prestărilor de servicii, panificaţiei, producţiei de mecanică generală, tâmplărie, instalaţii sanitare şi de gaz. Au fost verificate unităţi din Sebeş, Draşov, Cut, Blaj, Aiud, Alba Iulia şi Ocna Mureş. La acţiune au luat parte 10 inspectori de muncă din cadrul serviciului control relaţii de muncă. În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlate 17 unităţi, la care s-au constatat 107 deficienţe. Au fost depistate două persoane fără forme legale de angajare. Inspectorii au aplicat 17 sancţiuni din care 16 avertismente şi o amendă în valoare de 6.000 lei pentru primirea în lucru fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă pentru un număr de 2 persoane la o tâmplărie. Principalele deficienţe stabilite în controale: neefectuarea examenului medical la angajare; dosarele salariaţilor nu conţin actele necesare angajării; nu au fost stabilite atribuţiile corespunzătoare fiecărui post; nu se face dovada achitării drepturilor salariale către salariaţii îndreptăţiţi; lipsa programării concediilor pentru 2009.
Crinela Toader











