“Antalya 2010” a fost cel mai reuşit turneu extern al ultimilor ani!

Preşedintele executiv al “alb-negrilor”, Nicu Lupu, a afirmat că stagiul din Antalya a fost unul reuşit din toate punctele de vedere, şi reprezintă cu siguranţă cel mai bun stagiu extern efectuat în ultimii ani de Unirea Alba Iulia. “S-a muncit foarte mult, echipa a căpătat siguranţă şi în aceste condiţii sunt sigur că în retur vom fi mult mai puternici. Cei care au sosit în această iarnă, De Sousa, Enzo şi Jovanovic, sunt fotbalişti care au clasă şi asta se vede cu ochiul liber atât la antrenamente cât şi la jocuri. De Sousa a dat mult mai multă siguranţă defensivei, Enzo a adus fantezia de care aveam nevoie în joc, iar Jovanovic este un atacant puternic, un bun marcator. Cred că până la startul returului să mai facem două transferuri (n.a. portarul Kuzmic şi mijlocaşul Arocha) care să ne ajute să ne salvăm de la retrogradare. Nu în ultimul rând trebuie sa remarc modul în care cei şapte juniori din lot: Fl. Ilie, Giurgiu, Schuller, Bretoiu, N. Stanciu, F. Himcinschi şi S. Mureşan, s-au pregătit la Belek, semn că viitorul sună bine pentru Unirea Alba Iulia”, a afirmat Nicu Lupu, preşedintele executiv al albaiulienilor.
Antrenorul Adi Falub spune că marele câştig al Unirii Alba Iulia în turneul din Turcia este reprezentat de faptul că echipa nu a pierdut nici un joc din cele disputate. “Pentru moral este foarte bine că nu am pierdut nici un joc din cele cinci jucate în Turcia, plus cele două din ţară care au avut loc înaintea decolării spre Ţara Semilunei. Nou veniţii la echipă s-au acomodat bine, ne-au adus un plus de valoare extrem de necesar pentru retur. Un lucru însă este clar, nimeni nu este titular de drept, postul în prima echipă se câştigă numai şi numai prin muncă”, a punctat tehnicianul Albei. În altă ordine de idei, aseară (n.a. duminică) Falub urma să discute cu impresarul portarului sârb pentru “prelungirea şederii” acestuia la Alba Iulia. “O să vorbesc cu impresarul lui Kuzmic pentru că încă nu m-am edificat asupra valorii acestuia. L-am văzut o repriză în jocul cu Sportist Svoge şi duminică la un antrenament şi nu pot da în acest moment un verdict”, a concluzionat Falub. Altfel, luni la ora 14.00, uniriştii au decolat de pe aeroportul din Antalya cu destinaţia Bucureşti, de unde cu autocarul clubului îşi vor continua drumul spre Alba Iulia. Dan Udrea

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
Legile lui Murphy, făcute praf pe “Cetate”

Legile lui Murphy, făcute praf pe “Cetate”

Una dintre legile lui Murphy spune că “ceea ce începe prost se termină şi mai prost!”, semn că şi ceea ce începe bine ar cam trebui să se termine şi mai bine…Albaiulienii au început în trombă jocul cu...
Achiziţii inspirate pentru unirişti!

Achiziţii inspirate pentru unirişti!

Cei trei fotbalişti legitimaţi în această iarnă la FC Unirea Alba Iulia, brazilianul de Souza, argentinianul Bruno şi sârbul Jovanovic au demonstrat şi la Mediaş (n.a. în ciuda unui teren impracticabi...
FC Unirea Alba Iulia – FC Zeta Golubovic (Muntenegru) 3-1 (2-0)

FC Unirea Alba Iulia – FC Zeta Golubovic (Muntenegru) 3-1 (2-0)

Trupa lui Adi Falub a reuşit prima victorie, vineri după-amiază, în Antalya, victima “alb-negrilor” fiind muntenegrenii de la FK Zeta Golubovic, locul 6 la finalul turului. Unirea s-a impus graţie gol...
„Dacă vom obţine un rezultat favorabil în Giuleşti, va fi un lucru extraordinar”

„Dacă vom obţine un rezultat favorabil în Giuleşti, va fi un lucru extraordinar”

Fotbaliştii albaiulieni au plecat ieri dimineaţă, în jurul orei 9.00, spre Bucureşti. Vestea bună e că în lotul ce a urcat în autocarul clubului se regăseşte şi atacantul Veljovic, refăcut după accide...
„Mergem la Bistriţa să luăm puncte”

„Mergem la Bistriţa să luăm puncte”

Uniriştii merg la Bistriţa cu gândul de a recupera punctele pierdute acasă cu FC Braşov. Va fi un meci greu, dar obiectivul uniriştilor – victoria, poate fi atins cu o mobilizare exemplară.„Va fi un m...
Paul Voicu, singurul reprezentant al administraţiei albaiuliene prezent la meciul uniriştilor

Paul Voicu, singurul reprezentant al administraţiei albaiuliene prezent la meciul uniriştilor

Atmosferă degajată în tribuna oficială, zâmbete, optimism. Nu au fost prezente la meci prea multe personalităţi locale. În afară de oaspeţii medieşeni, au luat loc în tribuna aflată în prim proces de ...
FC Unirea –A.S. Cannes 0-1 (0-1)

FC Unirea –A.S. Cannes 0-1 (0-1)

După ce au învins în prima partidă amicală din cantonamentul de la Oberpullendorf, elevii lui Falub au capotat în al doilea meci în faţa unei formaţii din eşalonul trei al fotbalului francez – A.S. Ca...
Azi aflăm cu cine joacă FC Unirea în prima etapă

Azi aflăm cu cine joacă FC Unirea în prima etapă

Astăzi, de la ora 12.00, e programată la Bucureşti tragerea la sorţi a meciurilor din Liga I, campionatul 2009-2010. Clubul de fotbal FC Unirea Alba Iulia va fi reprezentat la acest eveniment de Nicu ...
FC Unirea Alba Iulia va disputa mâine ultima etapă de campionat

FC Unirea Alba Iulia va disputa mâine ultima etapă de campionat

FC Unirea Alba Iulia va disputa mâine, 13 iunie, meciul din etapa a 34-a din Liga a 2-a, seria a 2-a, contra formaţiei Arieşul Turda (locul 13, cu 44 de puncte, 10 victorii, 14 egaluri, 9 înfrângeri, ...
FC Unirea Alba Iulia a învins Târgovişte şi şi-a asigurat primul loc în seria a 2-a!

FC Unirea Alba Iulia a învins Târgovişte şi şi-a asigurat primul loc în seria a 2-a!

FC Unirea Alba Iulia a disputat sâmbătă, 6 iunie, la Târgovişte, partida cu FCM din localitate, din etapa a 33-a a Ligii a 2-a, Seria a 2-a. Uniriştii s-au impus cu scorul de 4-2, chiar dacă au fost c...

One Response to ““Antalya 2010” a fost cel mai reuşit turneu extern al ultimilor ani!”

Comentează

Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Meteo
Înnorat 17°C Înnorat
Jo Aversă
20/12
Vi Şanse de Ploaie
17/9
Şanse de Ploaie
16/12
Recomandări
e-politic
Articole recente

Personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, acuzat de neglijenţă după decesul unei tinere

Personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud este acuzat de către familia unei tinere... 

CS Universitatea nu e pregătită pentru Cupele Europene

Fanii formaţiei CS Universitatea Alba Iulia nu vor avea parte de alte competiţii în perioada 2012-2013,... 

Laboratorul de analize DSP Alba, acreditat după 12 ani

Miercuri, 23 mai, la Policlinica de pe strada Muşeţelului, în prezenţa prefectului de Alba, Dan Coriolan... 

Simpozion naţional In memoriam Ion Gavrilă-Ogoranu

Vineri, 25 mai 2012, ora 11.00, Sala Unirii va găzdui simpozionul naţional „In memoriam Ion Gavrilă-Ogoranu”,... 

Minorităţile elective vor dicta în politica românească

Revenim asupra discuţiei privind adoptarea votului uninominal pur într-un singur tur de scrutin, prin... 

Comentarii recente
observ ca nici USL nu mai are medici daca nu l-au schimbat pina acum pe paduchele asta raios de TIMIS,ori cine se aseanana se aduna
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la interne
are dreptate domnul Antonescu. e nevoie si de joburi, si de protejarea mediului, si ambele probleme pot fi rezolvate prin acest proi
mi se pare ca investitia propusa le imbina pe amandoua ca doar au inclusa si o parte de refacere a mediului
Tag-uri