Problemele vârstnicilor, o prioritate pentru Prefectura Alba
Prefectul judeţului Alba, Cornel Ştefan Bardan intenţionează o revigorare a activităţii Comitetului de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, fiind vizată o mai activă prezenţă a reprezentanţilor asociaţiilor judeţene de pensionari.
Comisia funcţionează la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Alba, având ca principale atribuţii analiza problemelor cu caracter socio-economic care privesc persoanele vârstnice şi elaborarea de propuneri pentru soluţionarea lor.
În acest sens, prefectul Ştefan Bardan a propus ca şedinţele acestei comisii să nu mai fie organizate în totalitate la sediul Instituţiei Prefectului, ci şi în alte localităţi, cu scopul de a implica cât mai mulţi reprezentanţi ai persoanelor vârstnice din judeţ.
Totodată, prefectul invită asociaţiile şi/sau fundaţiile legal constituite din judeţul Alba a căror activitate vizează persoanele vârstnice, să se adreseze Instituţiei Prefectului Judeţul Alba, în vederea colaborării, informării şi consultării reciproce asupra problemelor cu caracter economic, social, medical şi cultural de interes pentru această categorie socială.
Datele de contact sunt următoarele: Instituţia Prefectului Judeţul Alba, strada I.I.C. Brătianu, nr.1, Alba Iulia, judeţul Alba, telefon/fax: 0258/811075
Sorin Poparadu











