Campanie pentru combaterea consumului de droguri

O nouă campanie pentru combaterea consumului de droguri urmează să fie lansată, la începutul lunii martie, în România. Campania face parte din proiectul naţional „Flăcări de plăcere, nu flăcări de durere” şi este susţinută de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), împreună cu Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor (ANCCSR), care doreşte să le ofere o alternativă tinerilor tentaţi de stupefiante. Campania se va desfăşura în 29 de oraşe din România, sub forma unor spectacole şi discuţii cu artişti cunoscuţi. Printre aceste oraşe se află şi Alba Iulia. Gigel Lazăr, preşedintele executiv al CIADO şi reprezentant oficial al EURAD (Europe Against Drogs) la Consiliul Europei, a organizat miercuri, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba, o întâlnire cu factorii locali, despre fenomenul naţional care a ajuns să fie generat de consumul de substanţe psihotrope şi halucinogene. La întâlnire au participat reprezentanţi ai IŞJ Alba, ai IPJ Alba, CJ Alba, ai Instituţiei Prefectului Alba şi ai Primăriei Alba Iulia. Gigel Lazăr a precizat că tinerii ar trebui să ştie că drogurile îi consumă şi nu invers.

La Alba Iulia, evenimentul din cadrul proiectului „Flăcări de plăcere, nu flăcări de durere” va avea loc în 17 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 14:00, în foaierul instituţiei, unde va avea loc un dialog cu tinerii asupra riscului consumului de droguri dar şi un concert al celor trei artişti începând cu ora 15:00, în Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor.

Sorin Poparadu

Print Friendly

Stiri diverse:

Alte articole
La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

La schi în Munţii Şureanu pe 7 pârtii noi

Mai sus de Lacul Oaşa, în Munţii Şureanu funcţionează deja patru pârtii noi, celelalte trei vor fi deschise în curând. Pârtiile sunt situate la circa 95 km de Sebeş, în judeţul Alba, iar pentru a ajun...
Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

Primarul fotbalist îşi bate de joc de banii publici

După ce a cazul său a ajuns unic în ţară prin reţeaua de canalizare - „îngustă” probabil ca şi înţelepciunea celor ce o pun în practică – şi prin angajarea propriei soacre în primăria cu una dintre ce...
S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

S-a încheiat Campionatul Naţional de Haltere de la Alba Iulia

La sala de sport a Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Haltere, seniori şi senioare – a treia competiţie majoră găzduită la Alba Iulia în ulti...
Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

Zilele Europene ale Patrimoniului au avut judeţul Alba ca punct de reper naţional

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a...
„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

„Băieţii deştepţi” din transportul judeţean – VOLTRANS

Aşa cum promitem în numerele trecute, continuăm seria dezvăluirilor din domeniul transportului judeţean de persoane. Astăzi, unul dintre marii mahări din branşă: VOLTRANS. Mai exact, firma de transpor...
Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Fortuna Lunca Mureşului – Colorado Şpring 2-2 (0-1)

Stadionul din Drâmbar a găzduit ultimul meci de baraj contând pentru promovarea în Liga a IV-a, confruntarea dintre Fortuna Lunca Mureşului şi Colorado Şpring. Înainte de această partidă, pe primul lo...
Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

Centrul Spiru Haret din Alba Iulia a fost declarat ilegal

„Instituţie de învăţământ superior acreditată, liberă, deschisă, autonomă din punct de vedere academic şi economico-financiar, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistem...
Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

Zeci de teiuşeni se plâng de problemele create de Baumit

*Orice activitate economică în spaţiu deschis implică şi poluarea mediului înconjurător *Problemele intervin în momentul în care firmele îşi încalcă angajamentele, pentru a-şi micşora cheltuielile în ...
Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

Primarul Mugurel Sârbu încalcă legea cu nesimţire

În ultimii doi ani sau mai exact de când este primar în Sebeş traseistul pesedisto-democrat Liviu Mugurel Sârbu, au fost întreprinse mai multe delegaţii oficiale sau „misiuni oficiale” cum sunt ele st...
Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

Proiectul Roşia Montană:„Trebuie să riști ca să avansezi”

România trebuie să-și asume riscul de a-și exploata resursele minerale dacă dorește să avanseze din punct de vedere economic, consideră consultantul economic Ionel Blănculescu. Fostul ministru a expli...

Comentează

Video
Sondaj de opinie

Cu cine ați vota dacă mâine s-ar organiza alegeri pentru Primăria Alba Iulia?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Publicitate
Recomandări
e-politic
Articole recente

Investiţii de 5,8 milioane din excedentul bugetului local pe 2011

În ultima şedinţă de consiliu local, aleşii locali au aprobat utilizarea sumelor din excedentul... 

Avocatul Ioan Rus şi-a prezentat strategia pe următorii 4 ani în fruntea Baroului Alba

Miercuri, la sediul Baroului Alba, noul decan al acestei instituţii, avocatul Ioan Rus a convocat o... 

PSD, PNL şi PC sunt unite pentru a termina cei 18 ani de risipă ai cuplului Hava-PDL

Un ziar local din Alba Iulia a publicat în data de 7 februarie 2011 un articol ce făcea referire la... 

Premierul desemnat şi-a prezentat echipa

Miercuri, după două zile de negocieri şi controverse, primul ministru desemnat Mihai Răzvan Ungureanu... 

O nouă conducere a Senatului Universităţii

Miercuri, 8 februarie 2012, au avut loc alegeri pentru noua conducere a Senatului Universităţii „1... 

Comentarii recente
BASESCU, SI UNPR, UDMR AR TREBUI SA PLECE, CUM CEI DIN MINORITATI(CARE NU SUNT MINORITARI, CI ACOPERITI PDL, NU AR TREBUI SA VOTEZE)
Am o intrebare; -Pana sa apara aceasta firma, cu ce se ocupau persoanele din zona ?, care acum ar dori sa munceasca pe branci in m
poate drumuri blocate
Chiar asa toti sunteti cumparati de RMGC????
Transforma educatia intr-o activitate distractiva si interesanta pentru copilul tau! Intra acum pe NoteMari.ro si fa-i un cont GRATU
Tag-uri