Mâine încep oficial înscrierile în clasa I
Ministerul Educaţiei a decis ca înscrierile în clasa întâi pentru clasa I să debuteze pe 3 martie. Astfel, mâine începe oficial înscrierea preşcolarilor în clasa I, deşi unele şcoli au furat startul demarând neoficial înscrierile înainte de această dată. În acest an, spre deosebire de anii trecuţi, prioritate la înscrieri au copiii care locuiesc pe străzile arondate şcolilor unde locuiesc. Măsura a fost luată de M.E.C.T.S. pentru a preveni situaţia în care unele şcoli să nu poată face faţă solicitărilor, iar altele să fie în pericolul desfiinţării din cauza lipsei de copii. Un alt motiv pentru care Ministerul Educaţiei a impus această regulă are ca scop stoparea vechii practici a unor cadre didactice de a-şi întocmi lista cu viitorii şcolari cu mult timp înainte ca aceştia să fi terminat cursurile preşcolare.
Depunerea dosarelor de înscriere se va încheia în 16 aprilie 2010, în acest interval conducerile şcolilor fiind obligate să afişeze lista copiilor înscrişi. Ceilalţi copii pot fi înscrişi la şcolile la care nu sunt arondaţi în limita locurilor disponibile şi numai în intervalul 19 aprilie – 7 mai 2010. IŞJ Alba intenţionează să înfiinţeze în anul şcolar 2010-2011, 200 de clase I cu un efectiv de aproximativ 3.400 de elevi.
Sorin Poparadu











